VIDEO Mai mulți imigranți care încercau să intre în țară au fost prinși azi-noapte de polițiștii de frontieră de la Negru Vodă

Știrile zilei
Polițiștii de frontieră constănțeni au depistat cu ajutorul tehnicii de supraveghere pe timp de noapte alte opt persoane care au încercat să intre ilegal în țară. Asta după ce în urmă cu numai două zile, un grup de cinci imigranți a fost descoperit trecând ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat cu ajutorul sistemului optoelectronic cu vedere pe timp de noapte, în proximitatea Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, opt persoane care intenționau să intre ilegal pe teritoriul național.
„În noaptea de 23/24.04.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au observat cu ajutorul tehnicii de supraveghere pe timp de noapte, în zona de competență, pe rambleul căii ferate transfrontaliere, patru persoane care veneau dinspre frontiera cu Republica Bulgaria”, precizează aceștia.
În urma verificărilor rapide, s-a constatat că acestea nu dețineau documente de identitate sau de călătorie.
Ulterior, polițiștii de frontieră au menținut capacitatea de supraveghere la nivel ridicat în zona de frontieră, ocazie cu care, spre dimineață au identificat alte patru persoane, trecând frontiera de stat ilegal prin aceeași zonă.
Din cercetările efectuate a rezultat că cei opt sunt cetățeni din Irak, Turcia și Afganistan, care au trecut ilegal frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.
Persoanele urmează a fi predate autorităților bulgare în baza acordului de readmisie, iar cercetările în acest caz sunt efectuate de polițiștii de frontieră, sub coordonarea parchetului competent, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Asta după ce în urmă cu doar două zile, un grup de cinci migranți a fost descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni trecând ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România
Sursa video: Poliția de Frontieră







