VIDEO Mohammad Murad, liderul Organizației Județene AUR Constanța: Pentru hotelieri nu se anunță un sezon bun, taxele sunt de 4 ori mai mari!

Știrile zilei
Semnale îngrijorătoare pentru turismul de pe litoral din acest sezon vin de la deputatul Mohammad Murad, liderul Organizației Județene AUR Constanța, care a atras atenția astăzi, 12 februarie 2026, asupra sezonului greu care îi așteaptă pe hotelieri și pe cei care au business-uri pe litoral, prin prisma taxelor mai mari față de anii anteriori, dar și prin prisma scăderii însemnate a consumului.
„M-aș fi bucurat ca ceilalți parlamentari ai celorlalte partide să apere nu interesele unui partid, ci să apere interesele constănțenilor, pentru că cred eu, cu toții reprezentăm constănțenii, nu un partid.
Pentru hotelieri o să vedeți că, din păcate, nu se anunță un sezon bun, pentru că a scăzut foarte mult consumul, taxele sunt de patru ori mai mari, plajele se fac după placul unor persoane care nu au fost o dată în viața lor poate pe plajele din România.
Doamna ministru (nr., ministrul Mediului), sunt convins – dumneaei vorbește despre plaje care fac milioane de euro – nu a avut niciodată contact cu nisipul din Marea Neagră. Sunt șocat!“, spune deputatul AUR Mohammad Murad.
Proiectele AUR, ignorate în Parlament
În continuare, Mohammad Murad a precizat că, deși au fost depuse peste 50 de proiecte AUR în Parlament, proiecte menite să protejeze interesele cetățenilor, dar și ale mediului de afaceri în perioada dificială din punct de vedere economic pe care o parcurge țara noastră, aceste proiecte au fost mai degrabă ignorate de forul legislativ.
„Am vorbit cu colegii mei de la celelalte partide parlamentare și le-am explicat că trebuie să avem o poziție comună pentru Constanța și pentru a susține constănțenii, dar, din păcate, nu contează nici ei, contează doar trei-patru persoane care sunt la conducere și care susțin Guvernul, în rest, este o umplutră doar de cheltuieli.
AUR, până acum, a inițiat peste 50 de proiecte în Parlament și niciunui proiect aproape – a fost unul singur, ca să fiu corect – nu i s-a dat atenție.
Eu, personal, privind din perspectiva mediului de afaceri și a unui om de afaceri – și nu există un om de afaceri astăzi în Parlament la nivelul numărului de angajați sau a cifrei de afaceri pe care le am – și am venit cu foarte multe proiecte care sunt bune pentru țară, pentru oameni, nu să luăm bani pe gratis!“, a declarat Mohammad Murad.
De asemenea, deputatul constănțean Mohammad Murad atrage atenția și asupra faptului că sunt așa de mari cheltuielile la nivel central , banii fiind „risipiți“, încât taxele, chiar și mărite, tot nu ar putea face față pentru a echilibra balanța.
„Poate nu știți, dar eu vă spun: sunt 340.000 de oameni care iau bani lună de lună că sunt niște nepoți sau copiii unui revoluționar.
Deci, banii sunt, dar sunt risipiți așa cum vor ei. Pot să mărească taxele de încă zece ori, dar, la cum cheltuie ei, eu vă spun că nu o să facem față!“, a conchis deputatul AUR Constanța Mohammad Murad.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







