VIDEO Pieton lovit de mașină în Tuzla! Au fost trimise două echipaje de ambulanță

Știrile zilei
Un accident rutier s-a produs pe DN39, în localitatea Tuzla, chiar în zona sensului giratoriu, astăzi, 11 octombrie 2026, aproape de ora 14.00.
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, un pieton a fost lovit de o mașină.
La locul impactului au fost direcționate echipajele de urgență din cadrul serviciului, respectiv, un echipaj SAJ B2 și un echipaj SAJ C2.
La locul producerii accidentului din Tuzla s-au deplasat, de asemenea, echipajele de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, pentru a stabili circumstanțele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
UPDATE
Reprezentanții SAJ Constanța au precizat că victima este un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a fost transportat la spital, cu traumatism cranio-cerebral.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au transmis, la rândul lor, că accidentul a avut loc pe strada Principală din Tuzla.
Martorii au precizat că pietonul ar fi fost lovit chiar pe trecerea de pietoni.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







