VIDEO Selly, organizatorul festivalului Beach, Please!, despre ediția 2025: Toți artiștii vor fi controlați, se verifică și mașinile

Știrile zilei
Selly, organizatorul festivalului Beach, Please!, din Costineși, a declarat astăzi, 30 iunie 2025, că, în cadrul festivalului, vor fi controlați artiștii, iar mașinile și bagajele vor fi verificate, la rândul lor, pentru a se evita existența oricărui incident.
Selly a fost prezent la conferința de deschidere oficială a Comandamentului Litoral 2025, alături de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, dar și de celelalte autorități.
În cadrul conferinței, Selly a precizat că, la festival, nu vor mai exista incidente precum cel din ediția anterioară a festivalului, când celebrul rapper Wiz Khalifa a fumat un joint pe scenă.
Amintim, legat de acest incident, în motivarea deciziei de condamnare, conform datelor oficiale, magistrații din Constanța au reţinut în sarcina inculpatului că, la data de 13.07.2024, în jurul orei 23.55, pe când lua parte la festivalul Beach Please din staţiunea Costineşti, a deținut, fără drept, în vederea consumului propriu, cantitatea de 18,53 gr cannabis şi o ţigaretă conţinând cannabis, droguri de risc.
Astăzi, Selly, organizatorul festivalului Beach, Please! a precizat că un astfel de incident nu se mai repeta în cadrul festivalului.
„Toți artiștii vor fi controlați. Se efectuează acest control, se verifică și mașinile, se verifică și bagajele. Anul acesta, tind să cred că un astfel de incident regretabil nu cred că mai are cum să aibă loc în cadrul festivalului nostru. A fost o lecție și pentru noi, o lecție dură, și fiți siguri că așa ceva nu se va mai repeta“, a spus Selly.
„Nu am reușit să adaptăm reursa umană la ritmul în care am crescut ca festival“
Acesta a mai precizat că, anul acesta, echipa de backstage este mult mai mare, față de cea din anul anterior, când echipa a fost subdimensionată.
„Și anul trecut am avut o echipă foarte competentă, dar, din păcate, subdimensionată. Este una dintre greșelile pe care noi le-am făcut, din cauza faptului că noi am crescut foarte repede, ne-am dezvoltat foarte repede. Vă readuc aminte că în 2022, am început ca un concert timp de câteva zile, pe plajă, doar cu artiști români, dar acum am crescut la a fi cel mai mare festival din Europa la un ritm în care, trebuie să recunoaștem, nu am reușit să ne adaptăm și resursa umană la ritmul în care am crescut, ca festival“, a spus Selly.
„Am fost ca un start-up, am crescut foarte repede. Anul acesta, în schimb, fiind al doilea an pe terenul pe care ne aflăm, nu mai avem dificultățile de anul trecut, prioritățile noastre zero au fost siguranța participanților, zona de backstage, trebuie să recunoaștem, nu am avut suficient timp să ne ocupăm să fie cele mai bune condiții și în cei mai buni parametri, prioritatea noastră a fost siguranța clienților, pentru că vorbeam despre o locație nouă“, a spus Selly.
Anul acesta, a precizat Selly, munca pentru festival a început mai devreme, fiind rezolvate multe dintre problemele ce i-au fost semnalate, inclusiv cele legate de parcare sau de semnalul la internet.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
https://ziarulamprenta.ro/stirile-zilei/video-cristian-popescu-piedone-seful-anpc-precizari-despre-prezenta-comisarilor-la-festivalul-beach-please-organizat-de-selly/437957/







