VIDEO SEMNAL de ALARMĂ pentru părinți: Ce este URBEX, provocarea RISCANTĂ de pe rețelele de socializare

Știrile zilei
MAI transmite un semnal de alarmă la începutul noului an școlar, avertizând părinții cu privire la pericolul tot mai mare reprezentat de fenomenul Urbex în rândul adolescenților români.
Această practică, care presupune explorarea unor locuri periculoase și abandonate, poate duce la accidente grave, iar autoritățile insistă pe necesitatea unui dialog deschis între părinți și copii pentru prevenirea tragediilor.
„Eşti părinte de adolescent? Atunci este foarte posibil să fi auzit deja de Urbex.
Şi, dacă te întrebi ce mai înseamnă cuvântul ăsta, te lămurim noi.
Urbex vine de la „urban exploration” şi înseamnă explorarea unor locuri abandonate, fabrici, case, hoteluri sau alte clădiri care pot părea foarte interesante, după orele de la şcoală.
Doar că aceste locuri pot ascunde scări instabile, geamuri sparte, gropi sau alte pericole.
Ce poţi face? În primul rând, vorbeşte cu copilul tău. Ascultă-l cum îţi va spune că doar explorează, că este cool şi că toţi fac asta. Apoi explică-i clar că o clădire abandonată nu este şi sigur de vizitat.
Unele locuri pot fi instabile, iar accesul poate fi interzis.
Cel mai important, nu trebuie să-şi riste viaţa ca să demonstreze ceva în faţa prietenilor.
Dar dacă tot merge cu prietenii, iar el nu intră, să nu uite de numărul de urgenţă 112. Curioziatea este bună, dar siguranța trebuie să fie prima”, au precizat polițiștii.
Citește și:






