VIDEO Un bărbat a adormit în autobuz iar când s-a trezit nu mai avea ceasul la mână! Tânăr încătușat

Știrile zilei
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 25 de ani, suspectat de furt calificat.
Astfel, la data de 31 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, cu privire la faptul că, la data de 28 decembrie 2025, în timp ce s-ar fi aflat într-un mijloc de transport în comun, ar fi adormit, iar când s-ar fi trezit ar fi constatat că îi lipsește ceasul de la mână.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști a fost identificat un bărbat, de 25 de ani, suspectat de săvârșirea faptei.
Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






