Vila Cube, proprietate deținută în Eforie Nord de fostul consilier local Aurelian-Marius Marin, se vinde pentru peste 600.000 de euro

Știrile zilei
În Eforie Nord, una dintre cele mai apreciate stațiuni de pe litoralul românesc, se află o vilă impresionantă, care acum este scoasă la vânzare. Proprietatea, Vila Cube, clasificată la 4 stele, este compusă din patru vile independente, fiecare oferind spațiu generos și facilități moderne, fiind ideală atât pentru uz turistic, cât și pentru locuință permanentă sau închiriere pe termen lung.
„Fiecare vilă dispune de un living spațios, bucătărie complet utilată și baie la parter, precum și două dormitoare mari și o baie la etaj. Terasele generoase de la parter și etaj, precum și accesul individual la terasa de pe acoperiș, adaugă un plus de confort și intimitate“, se spune într-un anunț postat pe imobiliare.ro.
Demisolul, cu o suprafață de 178 mp, este accesibil atât din exterior, cât și din interiorul fiecărei vile, oferind multiple posibilități de amenajare. Proprietatea este complet racordată la utilități: apă, canalizare, gaze, curent electric, internet și cablu TV, iar aerul condiționat din living și dormitoare asigură confortul necesar pe tot parcursul anului.

Curtea dispune de două spații de BBQ și suficient loc pentru amenajarea unei piscine, în timp ce terenul are deschidere la două străzi paralele, oferind acces facil din ambele părți. Finisajele de calitate superioară, cu travertin, piatră naturală, lemn și granit, conferă eleganță și rafinament întregii proprietăți.
Proprietatea care se vinde la prețul de 650.000 de euro aparține lui Aurelian-Marius Marin, fostul consilier local PSD, cu mai multe afaceri pe litoral. Acesta deține firma Paradis Vacanțe de Vis SRL.

Din portofoliul familiei Marin mai fac parte firmele: Amarino SRL, Tismana Club SRL, Luna Tim Beach SRL, Capitol Aventura SRL, Paradis Tours SRL, Paradis Holidays SRL, Wave Tech Alliance SRL, Net Holiday SRL, Tour Consult Management SRL, Marina Tours SRL.

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursă foto: booking.com
Citește și:







