FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Alexia Dospin, de la CSM Constanța, campioană europeană la atletism

Tinerii excepționali ai Constanței
Echipa Ziarului Amprenta este mândră să aducă în prim plan copiii și tinerii speciali ai Constanței, care s-au distins în diverse domenii. Am avut privilegiul să discutăm cu acești copii și să realizăm interviuri fascinante care ne-au adus mai aproape de povestea lor de succes și de aspirațiile lor pentru viitor.
Printre acești tineri se află și Alexia Dospin. Originară din Bacău, Alexia Dospin, sportiva legitimată la CSM Constanța, și-a descoperit pasiunea pentru atletism la doar 9 ani. La vârsta de 13 ani, s-a îndrăgostit definitiv de proba care avea să-i aducă cele mai mari satisfacții – triplusaltul. De atunci, fiecare pas în carieră a fost ghidat de perseverență, ambiție și dorința de a-și depăși constant propriile limite. 
„Din dorința de a evolua atât pe plan sportiv, cât și academic, am ales să vin la Constanța”, mărturisește Alexia. Alegerea s-a dovedit una inspirată: anul acesta, sportiva a absolvit două facultăți din cadrul Universității „Ovidius” – Educație Fizică și Sport, respectiv Medicină, specializarea Balneofiziokinetoterapie.
În prezent, este masterandă în primul an la Facultatea de Educație Fizică și Sport și, în același timp, își împarte experiența cu tinerii sportivi în calitate de profesoară de atletism la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”.
Pentru Alexia Dospin, 2025 a fost un an de vis, marcat de performanțe remarcabile și momente de neuitat. „A fost anul în care nu a existat concurs fără record personal, anul în care mi-am învins limitele”, spune campioana. Cel mai mare vis al său a devenit realitate: titlul de campioană europeană, o reușită care încununează ani de muncă, sacrificii și pasiune pentru sport.
Pe plan internațional, un reper important în cariera sa rămâne locul 7 la Campionatele Mondiale U20, iar la nivel național, Alexia se poate lăuda cu numeroase titluri de campioană, confirmându-și statutul de una dintre cele mai valoroase atlete din România. „Ceea ce pentru alții sunt obstacole sau motive de a se plânge, pentru mine au fost mereu provocări de depășit”, spune tânăra sportivă, care continuă să inspire prin exemplul său de determinare și echilibru între performanța sportivă și cea academică.
Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, Alexia Dospin a povestiti că a început atletismul datorită părinților săi, ambii foști sportivi. Primii ani au fost plini de entuziasm, iar experiența la Campionatul Mondial U20, unde a obținut locul 7, a marcat maturizarea sa sportivă. Drumul spre titlul de campioană europeană a presupus muncă fizică și psihică, disciplină și perseverență. Înaintea competițiilor, se concentrează pe vizualizare și obiective clare. Obstacolele le transformă în provocări, iar succesul pentru ea înseamnă atât procesul, cât și rezultatele. Îmbină cu efort studiile la două facultăți cu pregătirea sportivă și urmărește să transmită tinerelor talente experiența și valorile învățate: disciplină, perseverență și fair-play.
1. Cum ai descoperit atletismul și ce te-a determinat să începi să practici acest sport?
Părinții mei m-au îndrumat către acest sport, ei fiind foști atleți.
2. Care a fost cel mai dificil moment din primii ani de antrenamente și cum l-ai depășit?
În primii ani de antrenamente nu am întâmpinat dificultăți. Totul era minunat: colectivul, atmosfera și efortul depus la antrenamente erau perfecte pentru mine, ca simplu copil care descoperea bucuria sportului.
3. Ce a însemnat pentru tine să participi la Campionatul Mondial U20 și să obții locul 7?
Odată cu trecerea anilor m-am maturizat și am început să înțeleg mai bine ce înseamnă un concurs de asemenea anvergură. La început, pentru mine era doar o competiție pe un alt continent, unde trebuia să-mi fac treaba și să dau tot ce am mai bun. Era fascinant să întâlnesc sportivi din întreaga lume și să observ modul în care alți antrenori își organizau pregătirea înaintea unui concurs. Pe atunci, nu mă consideram capabilă să obțin o medalie, simpla participare era suficientă. Acum însă, cu experiența acumulată, privesc aceste competiții cu mult mai multă seriozitate, având în vedere și că mi-am demonstrat că pot atinge performanțe incredibile.
4. Cum te-ai pregătit pentru a deveni campioană europeană?
Întregul meu parcurs în atletism a reprezentat o pregătire pentru acest titlu și pentru ceea ce urmează, cu bune și rele. Aș minți dacă aș spune că a fost ușor, însă dacă m-aș întoarce în timp, chiar știind cât de dificil este acest drum, aș alege din nou atletismul fără ezitare. Pregătirea a însemnat nu doar efort fizic, ci mai ales psihic. A fost vorba despre evoluție și despre schimbarea anumitor percepții care m-au condus către acel moment de glorie.
5. Ai un ritual sau o metodă specială înaintea competițiilor importante?
Încerc să păstrez lucrurile simple: vizualizare, dialog interior, stabilirea obiectivelor și a pașilor necesari pentru a le atinge. Am o vorbă pe care mi-o spun mereu înainte de concurs: „Fă ceea ce știi, nimic mai mult, nimic mai puțin”.

6. Care a fost cel mai mare obstacol pe care l-ai întâlnit în cariera ta sportivă și cum l-ai depășit?
Cel mai mare obstacol a fost perioada în care dorința exista, dar putința părea să lipsească. Au fost momente de stagnare pe care nu le înțelegeam și nu găseam soluții. Cred însă că toți sportivii trec prin astfel de etape. Am reușit să depășesc acele momente cu ajutorul unei echipe excepționale, al disciplinei și al perseverenței. Mi-am dorit și îmi doresc în continuare să obțin performanțe cât mai mari.
Alexia Dospin: „Succesul înseamnă și procesul, și rezultatele!“
7. Cum reușești să îți depășești limitele și să transformi obstacolele în provocări?
Îmi depășesc limitele prin disciplină și consecvență. Încerc să privesc fiecare obstacol ca pe o oportunitate de învățare și de creștere. În momentele dificile, mă concentrez pe obiectivele mele pe termen lung și găsesc resurse interioare pentru a merge mai departe. Cred că tocmai aceste provocări sunt cele care m-au format și m-au făcut mai puternică, atât ca sportivă, cât și ca persoană.
8. Cine sau ce te inspiră să continui să te perfecționezi atât sportiv, cât și academic?
Nu am o persoană anume care să mă inspire. Motivația mea vine din dorința de a mă autodepăși. Îmi doresc să fiu mereu mai bună decât am fost ieri, atât pe plan sportiv, cât și academic. Evoluția personală este cea care mă motivează să muncesc constant și să-mi împing limitele.
9. Ce înseamnă pentru tine succesul: rezultatele sau procesul?
Pentru mine, succesul înseamnă și procesul, și rezultatele. Procesul reprezintă munca, disciplina și evoluția zilnică, iar rezultatele sunt confirmarea că acest drum a fost parcurs corect. Cred că cele două se completează: fără proces nu pot exista rezultate, iar fără rezultate procesul ar fi lipsit de sens.
10. Cum ai reușit să îți împarți timpul între atletism și studiile la două facultăți?
Nu a fost deloc ușor. Au existat momente de criză, oboseală și presiune, dar am înțeles că atât sportul, cât și studiile sunt părți importante din viața mea. Viața nu este simplă, iar a le îmbina pe ambele a însemnat să fiu disciplinată și responsabilă. Până la urmă, asta cred că înseamnă să fii adult: să faci alegeri dificile, să îți asumi responsabilități și să continui chiar și atunci când este greu.
11. Ce te-a determinat să alegi masterul la Educație Fizică și Sport și cum te ajută în cariera de profesoară?
Drumul meu în sport mi-a arătat cât de mult înseamnă această lume a performanței pentru mine și cât de mult îmi doresc să duc mai departe ceea ce am acumulat. Am ales masterul la Educație Fizică și Sport, în performanță, pentru că vreau să împărtășesc experiența și cunoștințele mele și să ajut tinerele talente să se dezvolte, atât ca sportivi, cât și ca oameni.
12. Ai planuri de a combina cariera sportivă cu cea academică pe termen lung?
Deocamdată, încă am de parcurs etapele studiilor până la finalizarea lor, iar cariera sportivă este în plină desfășurare și am de gând să o continui mult timp. Îmi doresc să le îmbin pe termen lung, pentru că se completează reciproc: sportul îmi oferă experiența practică, iar partea academică mă ajută să o transmit mai departe.
13. Ce sfat ai da unui copil sau adolescent care vrea să ajungă campion în atletism?
Le-aș spune să nu renunțe niciodată la visurile lor. Să nu pornească de la ideea că este greu sau imposibil, pentru că nimic nu este imposibil atunci când muncești și crezi cu adevărat în tine. I-aș sfătui să nu asculte vorbele descurajatoare din jur și să meargă înainte cu încredere, disciplină și perseverență.
14. Care sunt valorile pe care sportul ți le-a insuflat și pe care le transmiți mai departe?
Sportul m-a învățat disciplină, perseverență, respect și fair-play. Mi-a arătat ce înseamnă munca în echipă, dar și puterea de a te ridica atunci când cazi. Aceste valori sunt fundamentale nu doar în sport, ci și în viața de zi cu zi, și sunt cele pe care încerc să le transmit mai departe celor cu care lucrez.


Sursă foto: Alexia Dospin/arhivă personală
Citește și:







