FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Cătălin Bărbuc, de la Școala Gimnazială Remus Opreanu, campion național Stand Up Paddle, technical race

Tinerii excepționali ai Constanței
La vârsta de 5 ani, părinții mei m-au dus la bazin. Mama observase că atunci când mergeam la plajă stăteam foarte mult în apă și chiar pe sub apă, așa că s-a gândit că îmi pot dezvolta abilitățile acvatice. Datorită dorinței mele de a deveni tot mai bun, antrenorul Gabriel Culea m-a îndrumat către înotul de performanță. Mi-a spus că o să-mi placă antrenamentele mai intense, dar și concursurile. Iar despre concursuri el spune mereu că sunt cele mai bune antrenamente.
2. Ce ți-a plăcut cel mai mult la antrenamentele de înot și ce ai preluat de acolo în SUP?
Gabriel Culea m-a învățat să înot, să stau pe placă, să câștig și să-mi revin după ce pierd. Dânsul a fost sportiv de performanță, cu multe medalii, iar chiar și acum concurează și obține rezultate foarte bune. Are acele fraze motivaționale care te ambiționează foarte mult și foarte repede.
4. Cum ai descoperit Stand Up Paddle-ul și ce te-a făcut să vrei să încerci această disciplină?
Programul de școală nu-mi mai permitea să ajung la antrenamentele de înot, iar Gabi mi-a spus să vin la SUP. Băieții din echipa de SUP, care sunt sportivi foarte buni, împreună cu antrenorul, m-au determinat să încerc și eu acest sport.
5. Ce diferențe majore ai simțit între antrenamentele de înot și cele de SUP?
6. Ce te fascinează cel mai mult la SUP: tehnica, viteza, echilibrul, libertatea pe apă…?
Mă fascinează poate libertatea pe care o oferă sportul acesta, în comparație cu sportul în bazin. De fapt, mă fascinează tot ce ați enumerat, dar puse la un loc într-un concurs: deplasările în locuri frumoase, faptul că întâlnesc oameni interesanți, adrenalina.
7. Ai participat deja la competiții internaționale importante. Cum ai trăit experiența primei tale Cupe Mondiale din Grecia?
În Grecia a fost cea mai grea competiție la care am participat vreodată. A fost primul meu concurs de SUP, iar emoțiile au fost foarte intense. Lipsa de experiență s-a văzut, dar am continuat să-mi doresc să devin mai bun.
8. Competiția din Bratislava a fost spectaculoasă pentru tine – trei medalii, inclusiv aur. Care a fost cea mai dificilă probă și de ce?
Cea mai dificilă probă mi s-a părut cea de distanță lungă. Ai nevoie de forță, rezistență si viteză constantă pe tot parcursul cursei.
9. La Mondialele din Abu Dhabi ai obținut două clasări excelente. Ce ai învățat de acolo și ce te-a surprins cel mai mult?
Am învățat să fiu atent. Lipsa atenției, de exemplu înainte de start, îți poate aduce un dezavantaj imens. Trebuie să fii concentrat și să lupți, altfel ai venit degeaba. Civilizația pe care am observat-o în Abu Dhabi m-a surprins cel mai mult. E o altă lume acolo.
10. Care este momentul tău preferat din tot sezonul competițional 2025?
Momentul meu preferat este atunci când am luat locul 1 la Campionatul Național, la proba tehnică. Este o probă complexă, care necesită abilități întâlnite la toate cele trei probe din SUP. Mă bucură foarte mult această performanță.
11. Cum îți împarți timpul între școală, antrenamente și odihnă?
Am o rutină zilnică pe care o respect. Fiecare activitate are timpul ei rezervat: la 8 – antrenament, la 12 – școală, la 20 – teme, la 23 – odihnă. Profesorii sunt foarte înțelegători cu plecările mele la concursuri și le mulțumesc pentru asta. În weekend, programul este mult mai relaxat.
12. Cât de important este sprijinul familiei tale în parcursul tău sportiv?
Familia este foarte importantă pentru mine. Îmi place să-i aud din tribună cum îmi strigă numele. Asta îmi oferă un plus de energie în curse.
13. La doar 14 ani ai un palmares impresionant. Ce obiective ți-ai propus pentru anul 2026?
În 2026 voi trece la categoria juniorat și voi concura cu sportivi de 15–18 ani. Obiectivul meu este să fiu cât mai sus în clasament la fiecare concurs și la fiecare probă, mai ales că fac parte din echipa formată din cei mai bine clasați sportivi la nivel național.
14. Cum vezi viitorul tău în SUP: performanță internațională, campionate mondiale, poate chiar Jocuri Olimpice dacă sportul va fi inclus?
Viitorul poate rezerva multe, atât bune, cât și mai puțin bune. Sper să urc pe podium la nivel național în viitor și, de ce nu, chiar internațional. Îmi doresc ca SUP să devină sport olimpic, pentru că atunci va fi mai popular și practicat de mai mulți sportivi români. Aceasta va aduce o concurență mai mare între noi și, clar, va stimula evoluția noastră ca sportivi.
Sursă foto: Cătălin Bărbuc/arhivă personală
Citește și:










