Rezultate deosebite pentru eleve ale Liceului Tehnologic Topraisar la Olimpiada Națională Protecția Mediului

Tinerii excepționali ai Constanței
În perioada 7-10 aprilie 2026, la Giurgiu, s-a desfășurat etapa națională a Olimpiadei Protecția Mediului, un eveniment de prestigiu dedicat promovării educației ecologice și a responsabilității față de mediul înconjurător.
Liceul Tehnologic Topraisar a fost reprezentat cu mândrie de patru eleve, care au demonstrat implicare, seriozitate și un nivel ridicat de pregătire în domeniul protecției mediului.
Rezultatele obținute confirmă efortul și dedicarea acestora:
- Abgeli Alis, elevă în clasa a XI-a, a obținut Premiul al II-lea, evidențiindu-se prin cunoștințe temeinice și o abordare riguroasă a tematicii competiției;
- Dumba Miruna, elevă în clasa a XI-a, a fost distinsă cu Mențiune, completând palmaresul de succes al echipei.
Performanțele elevelor sunt rezultatul muncii susținute și al pasiunii pentru domeniul protecției mediului, dar și al îndrumării competente oferite de profesorul Graure Elena Simona, care le-a pregătit și le-a susținut pe parcursul competiției.
„Conducerea Liceului Tehnologic Topraisar adresează felicitări elevelor pentru rezultatele obținute și își exprimă aprecierea față de cadrul didactic coordonator pentru profesionalismul și dedicarea demonstrate.
De asemenea, Primăria Topraisar și Consiliul Local Topraisar, prin domnul primar Stelian Gheorghe adresează felicitări elevelor și doamnei profesor coordonator.
Aceste realizări reprezintă o dovadă a calității actului educațional din cadrul instituției și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate școlară.
Felicitări tuturor pentru această performanță remarcabilă!„, transmit reprezentanții instituției de învățământ.
Sursă foto: Facebook Agentia Nationala pentru Mediu si Arii Protejate – ANMAP







