Tinerii excepționali ai Constanței: Între uniforma militară și lumea fanteziei- povestea elevei caporal Alexa-Ioana Toader care scrie romane și visează să devină psiholog militar

Tinerii excepționali ai Constanței
Cum reușește o tânără elevă de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” să îmbine rigoarea profilului de Matematică-Informatică cu fiorul creației literare și al dansului? Eleva caporal Alexa-Ioana Toader demonstrează că disciplinele exacte și arta nu sunt paralele, ci se hrănesc reciproc atunci când există ambiție și o profundă cunoaștere de sine. Autoare a unui roman fantasy complet, inițiatoare a corului din liceul său și viitor psiholog militar, Alexa ne deschide porțile universului ei interior într-un interviu sincer despre refugiile copilăriei, lupta cu cifrele și ambiția de a-și lăsa amprenta în lumea literară și în cariera militară.
1. La doar 6 ani făceai deja canto și dansuri. Cum îți amintești acea perioadă și cum crezi că ți-a influențat background-ul muzical felul în care vezi arta astăzi?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Pentru mine, muzica și dansul înseamnă să trăiești și să guști din viață întru totul. Îmi amintesc cu multă dragoste cum eram extrem de nerăbdătoare să ajung la repetiții; așteptam mereu cu sufletul la gură să zăresc clădirea bine-cunoscută prin geamul Loganului roșu al bunicului meu. În momentul acela făceam dansuri moderne. Acest început mi-a modelat complet percepția asupra lumii. În zilele noastre, am ajuns să ascult muzică din toate categoriile existente — pop, clasic, rock-pop, R&B etc. În fiecare moment al vieții mele, ador să observ arta din fiecare lucru mic: culorile naturii, muzica de stradă, sunetele ploii, râsetul copiilor. Totul curge într-un ritm expresiv în interiorul meu.
2. Mutările frecvente te-au obligat să închei capitolul canto, însă ai continuat cu dansul. Cum te-a ajutat exprimarea prin mișcare să te adaptezi la noile schimbări din viața ta?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Cu canto-ul, din păcate, nu am avut atât de mult noroc pe parcurs. Am avut câteva cântări în oraș și la bibliotecă la vremea respectivă, dar n-am putut ajunge la cea mai importantă producție: un duet alături de Catinca Leu, fosta mea colegă, care între timp a ajuns să-și clădească o carieră muzicală pe care o susțin din toată inima. În schimb, pe măsură ce am crescut, am avut șansa să învăț și puțin street-dance și dans contemporan, ceea ce mi-a lărgit orizonturile complet. Prin dans, am învățat să-mi exprim energia pe care o am în minte, trup și suflet. Emoțiile și sentimentele se îmbină armonios printre notele muzicale, făcându-mă să mă simt liberă și oferindu-mi stabilitate în fața oricărei schimbări.
3. Prima carte complexă citită la 7 ani a fost „Povești cu zâne” de Contesa de Ségur. Ce anume din acea carte a declanșat această „pasiune sățioasă” pentru lectură?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Pur și simplu, în timp ce citeam, mintea mea derula imaginile pe care le experimentam prin intermediul poveștii; se crea un întreg film în capul meu, pe care îl priveam ca un spectator live. Îmi plăcea să mă retrag cu cartea mea dragă la piept și să citesc pe îndelete, ori de câte ori găseam o clipă liniștită. O păstram mereu aproape, ca pe o comoară prețioasă. Era ca un refugiu pentru mine. Am învățat astfel să trăiesc intens printre pagini și printr-o imaginație bogată.
4. Să citești 5 cărți stufoase într-o singură săptămână de vacanță este o performanță impresionantă. Cum reușești să rămâi atât de conectată și concentrată în era ecranelor și a conținutului rapid?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: În zilele de astăzi, am observat cum ecranele îți pot fura ochii imediat. Toate sunetele și imaginile derulate continuu pe device-uri mi se par, însă, mult prea haotice. Mi se mai întâmplă și mie să mă uit pe Instagram, reel după reel, timpul trecând pe lângă mine cât ai clipi. Tehnologia nu e un lucru rău, însă trebuie folosită cu cap. Deseori începe să mă doară capul de la ecrane sau îmi simt corpul moleșit, ceea ce este o stare destul de neplăcută. Dacă mi-ai pune în față telefonul și o carte bună, aș alege fără ezitare cartea. Consider că în lectură trăiești în altă lume. Ador să simt ceea ce simt personajele: mi s-a întâmplat să plâng în timp ce citeam o carte, atunci când ceva sfâșietor avea loc în acțiune, sau să râd când o ironie acidă era aruncată între replici. De cele mai multe ori devorez cărțile ce îmi ajung pe mână, iar în perioadele când nu mai am noutăți, le iau de la capăt. Biblioteca mea conține peste 200 de cărți, dintre care estimez că aproximativ 65% le-am recitit de cel puțin 3 ori.
5. Ai trecut de la statutul de cititor pasionat la cel de creator: ai scris deja o carte completă și lucrezi la a doua. Despre ce vorbesc paginile primei tale cărți și ce mesaj vrei să transmiți lumii prin ea?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Cartea pe care am finalizat-o este de tip fantasy, având la bază o poveste captivantă despre dorințe, destin și descoperirea propriei identități. Acțiunea urmărește aventura Amirei, o adolescentă care găsește o carte misterioasă ce o poartă, alături de Sebastian, într-o lume magică plină de secrete, creaturi fantastice și puteri necunoscute. Pe parcursul călătoriei, cei doi sunt nevoiți să își înfrunte temerile, să depășească neînțelegerile dintre ei și să descopere adevăruri care le vor schimba viața pentru totdeauna. Romanul îmbină momente de suspans, emoție și magie, evidențiind puterea prieteniei, a curajului și a speranței. Mesajul principal pe care vreau să îl transmit este acela că, uneori, cele mai mari aventuri încep dintr-o simplă dorință rostită în tăcere.
6. Pentru a le oferi cititorilor o privire și mai apropiată asupra universului pe care l-ai creat, te invităm să ne împărtășești un scurt fragment din lucrarea ta.
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Cu mare drag. Acesta este un extras din primul volum al seriei, unde se poate simți atmosfera de suspans și responsabilitatea care apasă pe umerii personajelor:
Fragment din romanul fantasy „Desire” — din seria Regatul Luminii Uitate (Vol. 1), Capitolul 7 – NECUNOSCUT, Autor: T.A. Joan
„SĂ FII FIUL REGELUI din neamul Ael’varin, din Regatul Luminii Lunii, nu e nici pe departe ușor. Tot timpul trebuie să învăț cum să tratez responsabilitățile față de supuși, mai ales de când Eira a decăzut de la Stăpânirea Lordului. Regatul nostru, Lunariel, a prins perioade necruțătoare. Boli, războaie, foamete. Însă nu doar noi, ci toate Cele Șapte Regate. Frica a doborât judecata Regilor, făcându-i să se lupte pentru fiecare petec de pământ, roditor sau nu. Mulți și-au pierdut viețile pe câmpul de luptă, sângele fiind vărsat inutil. „În curând va trebui să dovedești că-ți meriți locul ce este al tău din naștere. Să cârmuiești cu mâna Dreaptă și Mintea limpede, Stelele și Zeița Lunii călăuzindu-te. Nu trebuie să faci aceleași greșeli precum bătrânul tău tată.” Tot timpul părintele meu îmi amintește cu aceste cuvinte scopul pe care trebuie să-l îndeplinesc. Însă, niciodată nu m-a considerat demn de Tron.”
7. În clasa a X-a ai obținut premiul 3 la un concurs internațional de artă online. Cum a fost acea experiență și ce a însemnat pentru încrederea ta ca artist?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Faptul că lucrările mele, realizate prin mai multe tehnici, au atras atenția m-a făcut să mă simt cu adevărat împlinită. Ca orice artist, îmi doresc foarte mult ca munca mea să fie văzută și apreciată, iar această recunoaștere a fost o confirmare importantă a drumului meu creativ.
8. Palmaresul tău include activități diverse: de la OLAV și Tinere Condeie, până la concursuri de fizică. Cum reușești să îmbini sensibilitatea literară cu rigoarea științifică a fizicii?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Deseori, în toate testele psihologice pentru profiluri de facultate sau liceu, rezultatul îmi arăta o compatibilitate mult mai mare cu profiluri sociale, umane și artistice. Într-adevăr, cu capacitățile pe care le am, logica exactă îmi vine mult mai greu, ceea ce nu este tocmai eficient pentru un profil de Matematică-Informatică în care mă aflu în prezent. Trag deseori mult mai tare decât alți colegi la materiile precum informatica, matematica sau fizica, căci ritmul meu pentru aceste materii este puțin mai lent. Însă scriu tocuri întregi de hârtie cu exerciții, astfel încât să-mi ridic nivelul și să-mi dezvolt capacitățile. În ciuda acestor provocări, efortul depus nu a fost degeaba. Chiar dacă în primul an de liceu am avut o medie de 8,61, am compensat în anii următori: în clasa a X-a am obținut media 9,30 (fiind a cincea pe clasă), iar în prezent am ajuns la media 9,66, fiind a treia pe clasă.
9. Ai înființat și strâns personal corul școlii alături de profesoara de muzică. Ce te-a motivat să iei această inițiativă și ce a însemnat pentru tine să readuci muzica în prim-planul vieții de elev?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Înainte de intrarea la liceu, mai exact în gimnaziu, mă ocupam intens de activitățile și corul școlii, având mereu o pasiune nativă pentru organizarea de evenimente. Simt fiori în tot corpul atunci când aud mai multe voci cântând la unison sau creând o armonie perfectă; mi se pare cel mai minunat lucru pe care îl poate face omul. Să refac, împreună cu profesoara de muzică, corul la liceu a reprezentat un echilibru personal esențial între viața extrem de aglomerată din primul an de liceu militar și muzica care îmi lipsea atât de mult.
10. Ești foarte atrasă de psihologie și de modul în care traumele, pozitive sau negative, conturează caracterul uman. Cât de mult se reflectă aceste cunoștințe și interese în personajele pe care le creezi în poveștile și poeziile tale?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Se reflectă destul de mult. Fiecare om din lumea asta este conturat pe baza trăirilor și a emoțiilor experimentate. În ceea ce scriu, consider că elementul care face creațiile mele unice și originale este reprezentat tocmai de emoțiile transpuse prin versuri sau prin intermediul personajelor. Ceea ce simt și văd eu nu mai poate reda nimeni altcineva în același mod. De aceea cred că toți suntem ca niște piese mici într-un mecanism complex al vieții: fiecare piesă este unică și originală, dar este absolută nevoie de ea pentru ca totul să funcționeze.
11. Dacă ar fi să definești în câteva cuvinte legătura dintre creierul uman, artă și literatură, care ar fi aceea?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Aș spune că baza imaginației noastre este, fără îndoială, creierul uman. Cu toate acestea, arta și literatura sunt cele care îl învață ce înseamnă cu adevărat emoția și modul în care aceasta ia contur prin forme multiple în aceste domenii atât de sensibilizate și creative. Ele au puterea de a reprezenta nu doar imagini și vise, ci și adevăruri profunde ale existenței noastre.
12. În prezent cauți o editură pentru primul tău roman. Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpină un autor tânăr în această căutare?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Cea mai mare provocare este găsirea unei edituri bune, care să poată pune cu adevărat în valoare creațiile tale ca tânăr autor debutant. Multe edituri nu te acceptă dacă nu ai deja o anumită experiență recunoscută în domeniu, ceea ce este destul de dezavantajos pentru noi. Însă, chiar dacă primești refuzuri, asta nu înseamnă sub nicio formă că trebuie să renunți. Eu una mi-am propus clar că nu mă las până nu-mi voi vedea cartea publicată.

13. Privind în urmă la toate piesele de puzzle care te definesc (muzică, scris, psihologie, fizică), cum îți imaginezi parcursul tău ideal în următorii ani?
Eleva caporal Alexa-Ioana Toader: Eu îmi doresc foarte mult să urmez o carieră militară în domeniul psihologiei, pentru a putea ajuta militarii sau persoanele care au nevoie de un mic impuls ori de o portiță întredeschisă în viață. În același timp, aș vrea tare mult să reușesc să mă reapuc serios de canto; nu vreau să renunț de tot la această parte din mine, deoarece aș simți cum pălește focul din inima mea. Totodată, sper din tot sufletul să ajung o scriitoare apreciată și, dacă voi reuși, poate voi scrie pe viitor și cărți în domeniul dezvoltării personale. În ceea ce privește pictura și desenul, voi încerca să le dezvolt pentru interesul personal, păstrându-le ca pe niște hobby-uri de suflet.

- Interviu realizat cu sprijinul Alinei Davies, specialist Informare și Relații Publice, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”







