VIDEO Andrei Granat și Vlad Mateciuc, foști elevi ai Liceului Teoretic Callatis din Mangalia, în echipa câștigătoare a DefCamp 2025

Tinerii excepționali ai Constanței
Doi absolvenți ai Liceului Teoretic Callatis, Andrei Granat și Vlad Mateciuc, se numără printre cei cinci tineri constănțeni care au obținut Locul I la DefCamp 2025, una dintre cele mai importante competiții internaționale de securitate cibernetică.
Performanța lor a fost remarcată și de fosta profesoară de matematică, Ghiulserin Sali, care le-a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.
„Viitorul sună bine! Foștii mei elevi, Andrei Granat și Vlad Mateciuc, sunt doi dintre cei cinci tineri extraordinari care au câștigat locul I într-o competiție internațională de securitate cibernetică. Felicitări întregii echipe pentru performanța excepțională! Mândră de voi! Este o bucurie uriașă să trăiești astfel de momente și să vezi unde au ajuns elevii tăi. Sunt recunoscătoare că fac parte din poveștile lor”, a scris Ghiulserin Sali.
Profesoara a subliniat, de asemenea, că această reușită devine o inspirație pentru generațiile ce vor urma la Liceul Teoretic „Callatis”: „Sunt convinsă că succesul lor reprezintă un exemplu puternic pentru elevii de azi și de mâine”.
Sursă foto: Facebook.com
Citește și:







