Baza militara Mihail Kogalniceanu
Baza militara Mihail Kogalniceanu
Baza militară de la Mihail Kogălniceanu va deveni una dintre cele mai mari baze NATO din Europa de Est odată cu sosirea a 10.000 de militari, ceea ce va face ca localitatea Mihail Kogălniceanu să-și dubleze populația. 

În ședința de Guvern de luni, fostul Executiv a aprobat proiectul de hotărâre care vizează  aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu”. Finanţarea obiectivului de investiţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în limita sumelor
aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite,
conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, se arată în cuprinsul textului proiectului de hotărâre. Hotărârea poate fi consultată aici.

De asemenea, la începutul lunii octombrie 2019, Executivul a aprobat un alt proiect de hotărăre care viza înscrirea unui imobil, situat în comuna Mihail Kogălniceanu, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Appărării Naționale, pentru actualizarea valorii de inventar a imobilului 1568 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale și modificarea anezei 4 la hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Hotărârea poate fi consultată aici.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

O nouă pistă exclusiv militară

În zonă ar trebui să apară un nou oraș, unde sunt așteptați 10.000 de militari care vor dubla actuala populație a localității ne-a spus primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu.
Aproape 13 miliarde de lei ar trebui investiți, eșalonat, în următorii 20 de ani în infrastructură, spații de cazare, dar și unități medicale și de învățământ.

Potrivit ştirilorprotv.ro, prin această investiţie, Baza de la Kogălniceanu va deveni una dintre cele mai  mari baze NATO din Europa de Est. Experții sunt de părere că la Mihail Kogălniceanu va apărea o copie a unității Ramsmtein din Germania, cea mai mare bază militară nord americană și NATO în afara granițelor SUA.

Dacă proiectul aprobat de Guvern se va concretiza, aici se vor ridica construcții cu o suprafață desfășurată de 30 de hectare, dar și drumuri și platforme aeroportuare pe alte 300 de hectare.

De asemenea, aici se va construi o nouă pistă care va fi exclusiv militară. Totul în valoare de 12,7 miliarde de lei.

„Va fi un mic orășel efectiv. Vor veni aproximativ 10.000 de militari, deci ne vom dubla populația cu încă 10.000 de persoane. Va fi un cartier, se vor construi case cu toate utilitățile, cu spații locative comerciale, medicale, o suprafață destul de mare, care se va lua din extravilan o parte, dar și din intravilan”, ne-a declarat Ancuța Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu.

Citește și:

Proiecte de hotărâre de Guvern vizează porturile Medgidia și Ovidiu și modernizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu

Publicitate
The Laundry Box Servicii de spalare profesionala textile covoare livrare ridicare gratuite v1

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!