za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Cultură » SEAS 2026 INTERVIU Dansul care ne apropie de noi înșine: despre puterea de a ne privi altfel, artă și conexiunea cu publicul cu coregrafa Neagoe Camelia, co-director al Festivalului de Dans Contemporan CONNECT

SEAS 2026 INTERVIU Dansul care ne apropie de noi înșine: despre puterea de a ne privi altfel, artă și conexiunea cu publicul cu coregrafa Neagoe Camelia, co-director al Festivalului de Dans Contemporan CONNECT

SEAS 2026 INTERVIU Dansul care ne apropie de noi înșine: despre puterea de a ne privi altfel, artă și conexiunea cu publicul cu coregrafa Neagoe Camelia, co-director al Festivalului de Dans Contemporan CONNECT
Sursă foto: Ziarul Amprenta

Cultură

03.09.2026

De către Ziarul Amprenta

Dansul contemporan nu înseamnă doar mișcare, scenă și spectacol. Poate fi un spațiu de întâlnire, de reflecție și chiar de vindecare, în care spectatorul este invitat să se oprească pentru o clipă și să privească altfel lumea și propriul corp. Din 1 septembrie, în Constanța, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului se desfășoară Festivalul de Dans Contemporan CONNECT, un eveniment la care publicul constănțean este invitat să participe la spectacole, performance-uri, expoziții, filme, ateliere și intervenții în spațiul public, cu artiști din România și din străinătate. Prima zi a festivalului a găzduit, la SEAS Fratelli, „TESERACT (work in progress) & on the poetics of touch” și continuă zilele acestea cu evenimente inedite. În prima zi a festivalului am stat de vorbă cu coregrafa Camelia Neagoe, co-fondator al Asociației Delazero, absolventă a secției Coregrafie din cadrul Universității Naționale de Artă Coregrafică și Teatrală I.L.Caragiale din București, care desfășoară proiecte în domeniul dansului contemporan, dar și a educației culturale. Unul dintre proiectele cu o puternică dimensiune socială la care a lucrat este chiar Festivalul de Dans Contemporan Connect.

Ediția din acest an a Festivalului de Dans Contemporan CONNECT are în centru tema „Common Ground”, o invitație de a reflecta asupra felului în care construim spații de întâlnire prin prezență, colaborare, grijă și responsabilitate față de ceilalți și față de lumea pe care o locuim.

Festivalul de Dans Contemporan CONNECT este curatoriat de coregrafele Camelia Neagoe și Maria Luiza Dimulescu.

1. Festivalul CONNECT a ajuns anul acesta la Constanța într-o ediție care își propune să apropie publicul de dansul contemporan. Cum ați descrie, din perspectiva dumneavoastră, întâlnirea dintre această formă de artă și publicul constănțean?

După o primă zi de evenimente dedicate publicului din Constanța, pot spune că toate așteptările noastre au fost confirmate și chiar depășite. Publicul a fost prezent într-un număr surprinzător de mare, în special având în vedere oferta culturală foarte largă din oraș din acest moment. Am simțit că sunt atenți și că și-au permis să meargă alături de artiști în lumile imaginare propuse de aceștia. Au fost sensibili și empatici, s-au conectat cu atmosfera evenimentelor și pentru noi, acesta este un public ideal, pe care așteptăm cu nerăbdare să îl întâlnim și în restul programului festivalului.

2. Dansul contemporan este încă perceput de o parte a publicului ca o formă de artă dificil de înțeles. Ce le-ați spune celor care nu au fost niciodată la un spectacol de dans contemporan și poate cred că „nu este pentru ei”?

De multe ori primim și noi din partea publicului sau a potențialului public acest impediment. De obicei însă, dacă încearcă prima oară, dacă reușește să ajungă pentru prima oară la un eveniment, descoperă foarte repede că nu este adevărat, pentru că, deși face parte dintre artele contemporane și are un limbaj specific și poate părea puțin închis ca sens față de publicul care nu s-a mai întâlnit până acum cu dansul contemporan, are în avantajul lui, limbajul corporal care este universal, care transmite, care te prinde, care te introduce într-o atmosferă, indiferent de câte cunoștințe ai sau câte spectacole ai văzut înainte din ramura asta de artă. Și limbajul acesta direct comunică foarte ușor publicului mesajul spectacolului, atmosfera…

Într-adevăr, după ce consumi mai multe spectacole, poți să începi să vezi diferite straturi mai profunde ale lucrurilor respective. Chiar și la prima interacțiune cu dansul, limbajul în sine este suficient cât să te capteze.

Celor care nu au fost niciodată la un spectacol de dans contemporan le-aș spune să încerce și să vină cu gândul de a se lăsa liberi și de a nu încerca să găsească sensul fiecărei acțiuni, și de a încerca să fie prezenți și să simtă mai degrabă ce se întâmplă, decât să încerce să-și traducă într-o structură clasică, de poveste, ceea ce văd pe scenă pentru că dansul nu lucrează în felul ăsta, e mai degrabă pe partea de poezie și atunci trebuie mai degrabă să-l simți decât să-l înțelegi.

3. Ați avut, de-a lungul timpului, categorii diverse de spectatori. V-a rămas cineva în minte, dintre spectatorii în vârstă?

Cred că cel mai vârstă spectator al nostru a fost o doamnă de peste 80 de ani. Era o doamnă care era foarte cunoscătoare în arta contemporană în general, dar nu mai fusese până atunci la dans contemporan și a fost foarte impresionată. Era un spectacol italian, în Craiov, în care se vorbea despre rolurile tradiționale ale femeilor și a impresionat-o foarte mult și s-a și legat cumva de experiența ei proprie. Iar cel mai tânăr – cred că avea 7-8 ani.

4. Cât de important este ca un oraș precum Constanța să aibă, în mod constant, spectacole și evenimente dedicate dansului contemporan și artelor performative? Credeți că există un public care așteaptă această ofertă culturală?

Noi am mai fost în Constanța cu diverse alte propuneri de evenimente, am mai prezentat spectacole de dans contemporan din turneele pe care le organizăm și au fost mereu primite foarte bine. În principiu pentru că există deja un public destul de numeros de teatru și un public destul de variat de toate vârstele și de toate preferințele culturale, dansul fiind atât de apropiat de teatru ca structură artistică cumva, apelează foarte ușor la publicul de teatru.

Legat de cât de important este să fie o ofertă consecventă, într-adevăr, acesta e cel mai important lucru atunci când încerci să introduci un segment cultural sau artistic care nu e prezent în respectiv oraș, cel mai important lucru este să se întâmple mereu. Într-adevăr, teatrul de aici chiar încearcă să facă asta. Am avut multe parteneriate cu Teatrul de Stat Constanța și invită destul de multe spectacole de dans contemporan chiar dacă poate nu se produc aici, dar le prezintă în spațiile lor.

De asta avem acest parteneriat cu ei, în cadrul SEAS, pentru că și-au propus să crească prezența dansului în Constanța, pentru că și ei consideră că există public care e interesat.

Teatrul de Stat Constanța a considerat că s-ar integra foarte bine în stagiunea SEAS acest tip de spectacole, pentru că încearcă să deschidă evenimentele din stagiune în cât mai multe direcții – de la spații – să migreze și din spațiile tradiționale în spațiu public mult – la formatul evenimentelor. Încearcă să facă stagiunea mai deschisă către mai multe tipuri de arte.

Din experiența din alte orașe și din experiența pe care am avut-o aici cu alte proiecte, public există, sălile au fost pline când am venit în Constanța cu spectacolele noastre. Publicul a fost curios, a stat la sesiuni de Q&A după spectacole, s-a întrebat mai multe despre artă și despre mesajele pe care le propunem prin diversele noastre evenimente. E un public curios și dornic.

Spectacolele din această seară sunt double bill – două spectacole.

Primul este TESERACT, care este debutul unui coreograf foarte tânăr, Iustin Danalache și foarte talentat. Este în mare o critică socială, pornind de la mediul familial, la modul în care ne raportăm ca societate la diferite teme – cum ar fi consumerism sau teme din mediul politic, la corupție… spectacolului conține foarte multe propuneri de întrebări și are un ton foarte militant.

Cel de-al doilea spectacol, The Poetics of Touch, este un duet creat de Mariana Gavriciuc, care vorbește mai mult despre relațiile interumane, despre apropierea dintre oameni, despre cum construiești relații, cum înțelegi limite, despre gingășia unor noi întâlniri dintre oameni. Cam acestea ar fi temele din seara asta.

5. CONNECT propune spectacole, performance-uri, expoziții, filme, ateliere și intervenții în spațiul public. În ce măsură ieșirea dansului din sala tradițională de spectacol poate contribui la apropierea oamenilor de această formă de artă?

Ieșitul din sala de spectacol în orice spațiu – fie că e vorba de evenimente care înglobează și alte arte decât dansul, dar poate au o componentă corporală sau fizică, fie că e vorba de a organiza evenimente în spațiu public sau ateliere cu artiști pe care îi avem invitați în festival – acestea sunt evenimente testate deja în edițiile anterioare, care efectiv creează public nou și un anumit tip de public care este foarte fidel ulterior, pentru că se simte mai apropiat în mod direct de arta respectivă și nu mai are acel sentiment despre care vorbeam la început – că dansul este ceva ce nu ar înțelege niciodată.

Când întâlnirile între artiști și public sunt mai directe, atunci publicul este câștigat mult mai ușor și se și simte mult mai confortabil în postura de spectator sau de consumator, pentru că simte că înțelege la ce se uită.

6. E mai greu să fii coregraf de dans contemporan decât coregraf al unui spectacol de teatru?

E diferit, pentru că la un spectacol de teatru viziunea este a regizorului și atunci regizorul cere ca prin mișcare să se întâmple ceva anume, iar tu ca și coregraf creezi mișcarea care să servească scopului respectiv. Și acolo ești creator, dar ești creator sub viziunea altcuiva.

În spectacolul de dans contemporan, dacă ești coregraful lui, tot spectacolul e al tău, ideea ta, mesajul tău, dar practic slujba e aceeași, doar că la spectacolul de dans presupune și ideea pe care tu vrei să o transmiti. Fac asta de 15 ani.

Și cum te descrie azi față de cea care a început această carieră?

Mult mai fericită și mai curajoasă. La început, e normal să fie așa atunci când te apuci de ceva nou, mai ales că, în România, majoritatea dansatorilor și coregrafilor nu au avut posibilitatea să facă dans contemporan de mici, pentru că este un domeniu relativ nou. De aceea, cei mai mulți se apucă undeva în preajma liceului. În cazul meu, a fost chiar după prima facultate.

Poate fi puțin înspăimântător, dar, de la prima întâlnire cu dansul, m-a captivat. Nu mai poți să pleci, adică, dacă ai ajuns să te apuci de asta, rareori îți mai schimbi direcția. Iar, în timp, creând spectacole, evenimente și festivaluri, înțeleg mult mai bine toate modurile în care dansul poate ajunge la public, în care poate contribui la schimbări și în care poate să-i facă pe oameni mai fericiți, chiar și pentru un timp scurt.

Și văd mult mai multe opțiuni de a duce dansul către oameni cu experiențe potrivite. Așadar, m-a schimbat în bine, în foarte bine.

7. Care sunt temele pe care dansul contemporan le poate aduce mai aproape de publicul constănțean? Putem vorbi despre singurătate, relații, anxietăți, schimbări sociale, identitate sau problemele comunității?

Temele din anul acesta se învârt în jurul ideii de «Come on Ground». Acesta este și conceptul nostru curatorial: de a încerca să găsim teritoriul comun în diferite contexte – fie că este vorba despre relații interpersonale, fie despre societăți care se întrepătrund sau sunt obligate să împartă anumite spații, fie despre politici care pot să înglobeze toți oamenii unui anumit spațiu geografic. Vorbim și despre conflicte – despre conflictele care există în momentul acesta în lume și despre cum, în ciuda diferențelor, într-un spirit al unei umanități mai bune, încercăm să găsim lucrurile pe care le avem în comun. De obicei, dacă reușești să faci acest exercițiu suficient de sincer și, poate, nu neapărat în momente de furie, descoperi că oamenii sunt mult mai asemănători cu tine decât ai crede.

Și mi se pare că acesta este un sentiment care merită explorat cât mai mult, în special în perioade dificile din punct de vedere social, cum este cea pe care o trăim acum. Astfel de spectacole ne ajută să trecem și prin perioade mai dificile, să ne schimbăm puțin perspectiva, să încercăm să găsim și lucrurile bune.

8. Cât de important este rolul educației în formarea unui public pentru dansul contemporan? Pot atelierele și întâlnirile directe cu artiștii să schimbe felul în care copiii și tinerii privesc această formă de expresie?

Și în cadrul festivalului am avut ateliere pentru copii. Ne străduim ca dansul contemporan să ajungă cât mai devreme la cât mai multe categorii de public, prin diverse activități. Dar n-aș spune că e neapărat doar pentru copii sau tineri. Eforturile noastre nu se îndreaptă doar către ei. Mi se pare că publicul de orice vârstă, dacă îi creezi contexte de apropiere și de comunicare directă, nu doar îl chemi la un spectacol și îi prezinți spectacolul, poate să acumuleze, după mai multe întâlniri, suficiente informații încât să privească dansul cu alți ochi, să-și deschidă orizontul, să se poată bucura de el și să-l înțeleagă mai bine.”

La Constanța aveți astfel de ateliere?

Atelierele pentru copii s-au desfășurat deja la o școală de dans, dar, în timpul festivalului, în fiecare zi, după performance-ul din seara anterioară, coregraful care a susținut respectivul performance ține și ateliere. Acestea se desfășoară în fiecare zi, de la ora 12.00, aici, la SEAS Fratelli.

Coregrafii împărtășesc câte ceva cu publicul de orice tip. Atelierele nu sunt adresate profesioniștilor, ci amatorilor. În cadrul lor, coregrafii își prezintă puțin modul de lucru și ideile pe care le-au prezentat în spectacol, iar participanții au ocazia să le experimenteze direct.

Practic, îți oferă și ocazia să fii, pentru puțin timp, ca unul dintre dansatorii din spectacol.

9. Festivalul CONNECT se desfășoară anul acesta pentru prima dată în trei orașe – Constanța, București și Craiova. Ce ați vrea să rămână în urma acestei ediții în fiecare dintre aceste comunități, dincolo de spectacolele propriu-zise?

Cel mai mult și cel mai specific, în ceea ce privește dansul, ne-am dori ca spectatorii să rămână cu conștiința faptului că propriul corp îți poate aduce bucurie.

Propriul tău corp este o sursă prin care îți poți genera cel puțin o stare de bine, dacă nu chiar un alt mod de a te exprima. Poate că, dacă nu reușești să-ți transmiți sau să-ți simți foarte bine stările în alte moduri, prin scris sau prin alte arte, poți să experimentezi direct, prin corpul tău, ceea ce simți. Poți să scoți din tine tot ceea ce simți nevoia să exprimi. Nu trebuie să fie neapărat într-un spațiu de spectacol, poți să faci asta și singur.

Bucuria corpului și norocul pe care îl avem – cred că este un mare noroc să avem acest corp care ne poate aduce atât de multe satisfacții.

10. Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj publicului constănțean care ezită să vină la un spectacol de dans contemporan, care ar fi acela? De ce merită să ofere o șansă acestei forme de artă?

Este o artă care te ajută să-ți creezi în tine un mic spațiu în timp – o oră cât te afli la un spectacol, în care să fii atent doar la viața care se întâmplă în momentul respectiv și să-ți faci spațiu mental ca să-ți pui niște întrebări care poate te ajută și în restul vieții tale.

E ca un moment meditativ și este foarte ușor să-ți creezi spațiul acesta la un eveniment de dans și cred că este ceva foarte valoros.

Citește și:

FOTO Festivalul de Dans Contemporan CONNECT 2026 @ SEAS aduce la Constanța cinci zile de dans, performance, artă vizuală și film

Etichete:

  • Camelia Neagoe
  • Constanța
  • Festivalul CONNECT
  • Maria Luiza Dimulescu
  • SEAS 2026
  • Teatrul de Stat Constanța
Articole similare

Cultură

Expoziția semnată Florentin Sîrbu, intitulată La adăpostul gândului. Structuri exterioare vs refugiu interior, la Muzeul de Artă Constanța 02.09.2026

Sâmbătă, 5 septembrie 2026, la Muzeul de Artă Constanța, de la ora 14.00, va avea loc vernisajul expoziției de pictură, ceramică și instalație intitulată „La adăpostul gândului. Structuri exterioare vs refugiu interior”, cu lucrări semnate de artistul Florentin Sîrbu. Organizată …

Cultură

Spectacolul intitulat Menajera, din cadrul SEAS, poate fi urmărit în această seară! Iată de la ce oră și unde 02.09.2026

Piesa de teatru „La Ménagère”/ „Menajera”, un spectacol despre corp și gesturile repetitive ale vieții domestice, poate fi urmărită astăzi, 2 sptembrie 2026, la CONNECT@SEAS. Potrivit organizatorilor, SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului și Festivalul de Dans Contemporan CONNECT continuă …

Administrație locală

FOTO Medgidia la ceas aniversar: Primăria prezintă cea mai mare expoziție permanentă în aer liber din țară reflectă peste un secol și jumătate de i... 02.09.2026

O expoziție istorică în aer liber, ce poate fi vizitată permanent, a fost amenajată de Primăria Municipiului Medgidia, în parteneriat cu UM 01775 Medgidia, proiect de suflet menit să onoreze istoria și moștenirea culturală a vechiului oraș.„Ziua de …

De la același autor

Constanța Imobiliară

O firmă din Lumina vrea să investească în Năvodari. Cine deține firma și ce proiect va fi realizat 03.09.2026

Un teren de 20.000 de metri pătrați situat în extravilanul orașului Năvodari este propus pentru introducerea în intravilan și dezvoltarea unei zone cu destinație industrială. Investiția este prevăzută într-un proiect de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) inițiat de SC MIGALUC COM SRL. Acționarul unic …

Știrile zilei

Astăzi este ziua de naștere a primarului comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti 03.09.2026

Astăzi, 3 septembrie 2026, primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, își sărbătorește ziua de naștere. Edilul localității împlinește 53 de ani.  Primarul Vasile Delicoti, aflat la al cincilea mandat în fruntea localității, a reușit să să dezvolte comuna pe toate palierele, …

Cultură

SEAS 2026 INTERVIU Dansul care ne apropie de noi înșine: despre puterea de a ne privi altfel, artă și conexiunea cu publicul cu coregrafa Neagoe Ca... 03.09.2026

Dansul contemporan nu înseamnă doar mișcare, scenă și spectacol. Poate fi un spațiu de întâlnire, de reflecție și chiar de vindecare, în care spectatorul este invitat să se oprească pentru o clipă și să privească altfel lumea și propriul corp. …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
O firmă din Lumina vrea să investească în Năvodari. Cine deține firma și ce proiect va fi realizat

Constanța Imobiliară

O firmă din Lumina vrea să investească în Năvodari. Cine deține firma și ce proiect va fi realizat 03.09.2026
Astăzi este ziua de naștere a primarului comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti

Știrile zilei

Astăzi este ziua de naștere a primarului comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti 03.09.2026
Ce s-a întâmplat în procesul în care un om de afaceri, apropiat al fostului primar Radu Mazăre, a fost dat în judecată de Consiliul Local Constanța

Justiție

Ce s-a întâmplat în procesul în care un om de afaceri, apropiat al fostului primar Radu Mazăre, a fost dat în judecată de Consiliul Local Constanța 03.09.2026
Judecătorii explică de ce au ANULAT Regulamentul Consiliului Local Constanța privind ședințele online! Decizia este definitivă MOTIVARE

Justiție

Judecătorii explică de ce au ANULAT Regulamentul Consiliului Local Constanța privind ședințele online! Decizia este definitivă MOTIVARE 03.09.2026
MOTIVARE Consilierul local PNL Constanța Ali Beazit a fost informator al Securității, spun judecătorii din București! Dosarul, la Curtea Supremă

Justiție

MOTIVARE Consilierul local PNL Constanța Ali Beazit a fost informator al Securității, spun judecătorii din București! Dosarul, la Curtea Supremă 03.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.