za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Administrație locală » Au început pregătirile pentru sezonul estival: Primăria Eforie a lansat o licitație de 3,6 milioane de lei pentru serviciile de salvamar

Au început pregătirile pentru sezonul estival: Primăria Eforie a lansat o licitație de 3,6 milioane de lei pentru serviciile de salvamar

Au început pregătirile pentru sezonul estival: Primăria Eforie a lansat o licitație de 3,6 milioane de lei pentru serviciile de salvamar
Salvamari - plajă

Administrație locală

26.03.2025

De către Ana-Maria Lipan

Primăria orașului Eforie a început deja pregătirile pentru sezonul estival și a lansat recent o licitație publică pentru contractarea serviciilor de salvare acvatică și a posturilor de prim ajutor pentru sezonul estival 2025. Acest demers vine ca parte a eforturilor administrației locale de a asigura siguranța turiștilor și a localnicilor care frecventează plajele din stațiune.

Conform documentației de atribuire, contractul prevede instalarea a 22 de posturi de observare, a două baze de salvare nautică, asigurarea a trei echipe mobile de intervenție și amenajarea a două posturi de prim ajutor. Dotarea cu personal se va face conform cerințelor și standardelor legale în vigoare, astfel încât fiecare zonă de supraveghere să beneficieze de echipajele necesare pentru prevenirea incidentelor pe litoral.

Durata maximă a contractului este de 153 de zile, începând cu 1 mai și până la 30 septembrie 2025 inclusiv. Programul zilnic de lucru al salvamarilor va fi între orele 08:00 și 19:00, cu excepția perioadei de vârf a sezonului turistic, respectiv 18 iulie – 17 august, când programul se va prelungi până la ora 20:00. Valoarea estimată a contractului este de 3.627.434 de lei. Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 8 aprilie 2025, ora 16:00.

Anul trecut s-a alocat o sumă mai mică pentru serviciile de salvamar

Anul trecut, administrația locală a organizat o licitație similară, care a inclus aceleași specificații privind numărul de posturi de salvare și durata contractului, diferența principală fiind perioada de lucru extinsă din sezonul de vârf, care s-a desfășurat între 16 iulie – 15 august. Valoarea estimată a contractului anterior a fost de 3.608.647 de lei.

În ultimii ani, stațiunea Eforie a cunoscut o creștere spectaculoasă a popularității, înregistrând anual majorări procentuale de două cifre în vânzările de pachete turistice. Statisticile oficiale indică faptul că, în perioada octombrie 2023 – martie 2024, rezervările pentru vacanțele de vară pe litoral au crescut cu 27%, consolidând poziția Eforie Nord drept cea mai căutată stațiune. Astfel, încă de la începutul sezonului este necesară asigurarea serviciilor de salvamar.

Salvamarii din Eforie, echipați de două firme de casă ale Primăriei

Pe lângă contractele pentru serviciile de salvare acvatică, Primăria Eforie a alocat fonduri și pentru echipamentele necesare salvamarilor. Anul trecut, aceste echipamente au fost achiziționate prin cumpărare directă, fiind semnate mai multe contracte cu două firme din Constanța.

Una dintre aceste firme, IMP Expert Business SRL, a furnizat Primăriei Eforie tricouri, pantaloni scurți, jachete, șepci și alte articole vestimentare, costurile totale ridicându-se la peste 300.000 de lei. Firma a fost înființată în anul 2012 și este deținută integral de Alexandru Iancu. Conform datelor financiare, în 2022, aceasta a raportat o cifră de afaceri de 4.754.321 de lei, un profit de 537.865 de lei și datorii de 676.458 de lei.

O altă firmă cu care administrația locală a colaborat intens este Sira Universe Line SRL, o societate înființată în decembrie 2022, controlată de Sandu Marian și Sandu Ioana Mara. Aceasta a furnizat diverse echipamente pentru salvamari, inclusiv ochelari de soare, fluiere, costume de neopren și labe de înot. Valoarea achizițiilor realizate de Primăria Eforie de la această firmă a fost considerabilă, având în vedere că Sira Universe Line SRL a avut un salt spectaculos în afaceri, de la o cifră de afaceri de 3.690 de lei în 2022 la 1.731.178 de lei în 2023. Profitul raportat a fost de 911.843 de lei, cu datorii minime, de 26.345 de lei.

Colaborarea dintre Primăria Eforie și aceste firme nu s-a limitat doar la echipamente pentru salvamari. Sira Universe Line SRL a fost furnizor și pentru alte produse, cum ar fi un banner pentru Primărie, pentru care administrația locală a plătit 62.790 de lei, dar și rechizite pentru elevi, achiziționate într-un contract de peste 130.000 de lei. Aceasta a mai furnizat jachete pentru salvamari, pelerine de ploaie, costume de baie, tricouri și pantaloni scurți, valoarea totală a contractelor semnate fiind semnificativă.

Citește și:

Primăria Eforie a cumpărat echipamente pentru salvamari. Una dintre firmele care le furnizează este o „preferată” a administrației locale

În sudul litoralului au început pregătirile pentru vară: Câți bani pun la bătaie Tuzla și la Eforie pentru serviciul de salvamar

Etichete:

  • candidat Primăria Orașului Eforie
  • servicii de salvamar
  • sezon estival 2025
Articole similare

Administrație locală

FOTO Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită la Constanța. Răzvan Filipescu, vicepreședintele CJC: Respect și recunoștință pentru to... 11.11.2026

Răzvan Filipescu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, a participat la ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații. Evenimentul a reprezentat un moment de profundă emoție și recunoștință față de militarii români care au servit țara în …

Administrație locală

Constanța: Se prelungește durata de sistare a apei în zona Faleză Nord până la orele 21.00. Care sunt zonele afectate 11.11.2026

Echipele de intervenție RAJA au întâmpinat mai multe probleme de ordin tehnic, care au impus efectuarea unor lucrări suplimentare pentru remedierea avariei de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, din zona Faleză Nord. Din acest motiv, …

Locuri de muncă

SC Confort Urban SRL anunță că va scoate la concurs 49 de posturi de muncitori calificați și necalificați 11.11.2026

Noi angajări vor fi făcute de administratorul tramei stradale în perioada următoare, după ce Guvernul a aprobat Memorandumul privind ocuparea posturilor vacante și creșterea numărului de personal și a cheltuielilor de natură salarială pentru 10 operatori economici. Printre acesția se …

De la același autor

Știrile zilei

Ce firmă a câștigat contractul de 3,3 milioane de lei pentru serviciile de curățenie în Portul Constanța? 08.07.2025

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a finalizat recent procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de servicii de curățenie, destinat întreținerii spațiilor administrative, speciale și de deservire generală din patrimoniul său. Valoarea contractului se ridică la 3.300.797,3 …

Administrație locală

Contractul de peste 73 milioane lei pentru deratizare și dezinsecție, blocat de CNSC. Primăria Constanța obligată să modifice documentația de atrib... 08.07.2025

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de societatea Wasval SRL din Iași și a obligat autoritatea contractantă, Primăria Municipiului Constanța, să modifice documentația de atribuire aferentă contractului pentru delegarea serviciilor publice de dezinsecție, deratizare și …

Mamaia

RTH Premium Services, deținută de Virgil Călina, vrea să amenajeze o plajă turistică în Mamaia. Primăria a dat undă verde 07.07.2025

Primăria Municipiului Constanța a emis luni, 7 iulie 2025, certificatul de urbanism cu numărul 1254, având ca scop amenajarea unei plaje turistice în stațiunea Mamaia. Solicitantul certificatului este RTH Premium Services SRL, companie care face parte din portofoliul grupului De Silva, …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea: O țintă aeriană a fost detectată

Știrile zilei

RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea: O țintă aeriană a fost detectată 11.11.2026
Un șofer a intrat cu mașina pe trotuar și a lovit o conductă de gaze, apoi a fugit de la locul accidentului!

Știrile zilei

Un șofer a intrat cu mașina pe trotuar și a lovit o conductă de gaze, apoi a fugit de la locul accidentului! 11.11.2026
Ministrul Justiției: 134 de parchete mici din țară vor fi comasate cu unitățile mai mari, din reședințe de județ

Știrile zilei

Ministrul Justiției: 134 de parchete mici din țară vor fi comasate cu unitățile mai mari, din reședințe de județ 11.11.2026
Atelier de creație artistică pentru copii, la Muzeul de Artă Constanța, de Ziua Dobrogei. Participarea este GRATUITĂ

Cultură

Atelier de creație artistică pentru copii, la Muzeul de Artă Constanța, de Ziua Dobrogei. Participarea este GRATUITĂ 11.11.2026
Cum s-a întâmplat accidentul în care un motociclist a lovit un pieton pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu

Știrile zilei

Cum s-a întâmplat accidentul în care un motociclist a lovit un pieton pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu 11.11.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.