Centru de artă, recreere și tradiții Canlia, din comuna Lipnița, tot mai aproape de realizare: La ce valoare se ridică investiția propusă de CJC

Administrație locală
Pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Județean Constanța se regăsește proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, faza Studiu de fezabilitate (SF) / Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), pentru realizarea Centrului de artă, recreere și tradiții Canlia – CT ART.
În vederea atragerii de fonduri nerambursabile în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, prin Obiectivul de politică 5 – „O Europă mai aproape de cetățeni prin promovarea dezvoltării sustenabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și a inițiativelor locale”, Consiliul Județean Constanța are în vedere depunerea acestui proiect de investiții, care vizează revitalizarea zonei Canlia și transformarea acesteia într-un punct de atracție turistică, culturală și comunitară.
Prin intermediul proiectului se propune reabilitarea și valorificarea Casei Bulgărești, ce va fi transformată în muzeu, prin reconfigurarea spațiilor interioare astfel încât să permită expunerea de obiecte specifice patrimoniului cultural local. În proximitatea acesteia va fi construit un cuptor de olărit care va deservi atât activităților demonstrative, cât și celor educaționale. Totodată, se vor amenaja ateliere de creație pentru olărit și pictură, dotate corespunzător, iar zona va fi completată cu un spațiu de relaxare și socializare, precum și cu o curte interioară reconfigurată, unde se va construi un amfiteatru de mici dimensiuni, prevăzut cu scenă acoperită, dedicat spectacolelor și evenimentelor culturale.
Obiectivul urmărește înființarea unui centru integrat care să găzduiască artiști, creatori locali și turiști interesați de meșteșuguri, tradiții și artă contemporană, oferind un cadru funcțional și estetic adaptat unor activități educaționale și de petrecere a timpului liber. Astfel, investiția va contribui semnificativ la dezvoltarea turismului cultural în zona Canlia și, implicit, la promovarea patrimoniului imaterial al regiunii.
Terenul pe care va fi amplasat centrul are o suprafață totală de 2.596 metri pătrați. Suprafața propusă pentru aleile carosabile este de 162,12 metri pătrați, în timp ce trotuarele, platformele și aleile pietonale vor ocupa 561,06 metri pătrați. Spațiile verzi vor fi amenajate pe o suprafață de 1.469,43 metri pătrați, în timp ce suprafața construită propusă este de 403,39 metri pătrați, cu o desfășurare totală de 475,46 metri pătrați. Regimul de înălțime al construcțiilor va fi parter plus mansardă, iar durata estimată pentru realizarea obiectivului este de 18 luni, dintre care 3 luni sunt alocate proiectării și 15 luni execuției efective.
Valoarea totală a investiției este estimată la 12.932.512,51 lei fără TVA, dintre care valoarea aferentă lucrărilor de construcții și montaj (C+M) este de 7.033.298,94 lei fără TVA. Se intenționează ca finanțarea să fie asigurată din fonduri nerambursabile, în special prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, în cadrul acțiunii 6.2 – Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane.
Având în vedere caracterul individual al prezentului proiect de hotărâre, acesta nu intră sub incidența prevederilor privind transparența decizională, conform art. 5 alin. (1) și (2) din Anexa la H.G. nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003.
Prin urmare, supunem atenției și aprobării Consiliului Județean proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, faza SF/DALI, aferenți obiectivului de investiții „Centru de artă, recreere și tradiții Canlia – CT ART”, în vederea demarării etapelor necesare obținerii finanțării și implementării proiectului.
Citește și:







