Contracte pe bandă rulantă: Ce firmă va amenaja secțiile de votare din Mangalia
Administrație locală
Firma Camelia & Adrian va amenaja secțiile de vot din Mangalia, contra sumei de 73.909 de lei. Contractul a fost semnat la doar câteva zile după ce administrația locală i-a atribuit un alt acord-cadru important, în valoare de 163.038 de lei.
Primăria Mangalia a atribuit recent, prin cumpărare directă, contractul pentru serviciile de amenajare a celor 27 de secții de votare pentru alegerile pentru Parlamentul European și cele pentru autoritățile administrației publice locale, care vor avea loc pe 9 iunie.
Contractul prevede amenajarea secțiilor de votare, repararea cabinelor de votare, spălarea și călcarea perdelelor, dar și montarea și demontarea panourilor cu afișaj electoral, vopsirea acestora, confecționarea de indicatoare și a încă cinci seturi de cabine și asigurarea transporturilor acestora, printre alele.
Una dintre firmele „abonate” la banii Primăriei
Acordul-cadru, în valoare de 73.909 de lei, a fost obținut de Camelia & Adrian SRL, care, potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 20 mai 2024, a fost înființată în anul 1995, are sediul social în municipiul Mangalia, pe strada General Ion Dragalina și se ocupă cu lucrări de instalații pentru construcții.
Ultimele date financiare furnizare de firmă sunt din 2017, atunci când a raportat o cifră de afaceri de 313.870 de lei, profit în valoare de 111.076 de lei, dar și datorii ce se ridică la suma de 71.505 de lei.
Asociați ai companiei sunt Radu Andrei și Giurgiu Camelia, cea din urmă fiind și administrator.
De-a lungul timpului, firma a semnat mai multe contracte cu Primăria Mangalia, dar și cu Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia. Administrația locală i-a atribuit, doar în anul 2019, nu mai puțin de zece contracte prin cumpărare directă.
În urmă cu câteva zile, pe 13 mai, Camelia & Adrian SRL a mai semnat un acord-cadru important, care vizează execuția unor lucrări de intervenție pe domeniul public din Mangalia, contra sumei de 163.038 de lei.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
O firmă specializată în dezmembrări de mașini va amenaja secțiile de votare din municipiul Constanța