Daf Trans, Asfalt Dobrogea și Mural Serv se bat pe contractul de 2,6 milioane de lei pentru pietruirea drumurilor din Hagieni

Administrație locală
Mai multe firme de renume concurează pentru contractul de execuție a lucrărilor de pietruire a drumurilor din localitatea Hagieni, comuna Limanu, contract a cărui valoare se ridică la 2.625.490 de lei. Lucrările vor fi realizate conform proiectului nr. 186/2023, elaborat de SC Elves Web Design SRL.
Obiectul contractului constă în execuția lucrărilor de pietruire a străzilor din localitate, fără a fi acceptate lucrări suplimentare care rezultă din omisiuni ale ofertantului. Acestea vor trebui realizate exclusiv pe cheltuiala acestuia, însă numai după încheierea contractului. Durata maximă de execuție este de patru luni, iar perioada minimă de garanție a lucrărilor este de trei ani.
Modernizarea străzilor din Hagieni este necesară atât din punct de vedere tehnic, cât și estetic, având în vedere starea precară a acestora. Proiectul propune realizarea unei structuri rutiere elastice, pe un traseu de 2.169,49 metri, cu o viteză minimă de proiectare de 25 km/h. Străzile Pădurii, Moscheii, Văii, Caisului și Salcâmilor vor avea o singură bandă de patru metri, încadrată de acostamente consolidate, iar panta va fi unică, de 3% spre dreapta. Pentru străzile Școlii și Florilor s-a optat pentru un profil transversal cu două benzi de câte 2,75 metri fiecare, cu acostamente de 0,50 metri și o pantă transversală de 3%.
Pentru realizarea lucrărilor se va utiliza o îmbrăcăminte din macadam ordinar cu o grosime de 10 centimetri, un strat de fundație inferioară din piatră spartă de 25 centimetri și un strat de nisip de 10 centimetri. Panta transversală va fi de 3% spre acostamente.
În ceea ce privește scurgerea apelor pluviale, străzile vor avea o pantă transversală de 3% spre acostamente, iar apele vor fi direcționate către teren. În punctele de minim vor fi proiectate podețe tubulare cu diametrul de 500 mm.
Pentru siguranța circulației, la intersecțiile cu drumurile laterale vor fi montate indicatoare rutiere, inclusiv „Cedează trecerea”, iar pe străzile cu o singură bandă vor fi amplasate indicatoare de „Interzis” și „Sens unic”. Pe durata execuției lucrărilor, semnalizarea va fi organizată în conformitate cu normele metodologice privind restricțiile de circulație și va fi avizată de Inspectoratul Județean al Poliției Rutiere.
Accesul la proprietăți și la drumurile laterale va fi asigurat prin amenajarea acestora pe o lungime de 15 metri, utilizând aceeași structură rutieră. Nu sunt necesare lucrări de mutare sau protejare a rețelelor de utilități.
Străzile incluse în proiect fac parte dintr-o rețea radiala ortogonală, dezvoltată adiacent drumurilor principale care traversează localitatea. Aceste drumuri asigură accesul locuitorilor către centrul comunei, terenurile agricole din apropiere, precum și către localitățile și orașele învecinate.
Prin modernizarea infrastructurii rutiere se va îmbunătăți considerabil confortul utilizatorilor, fiind eliminate problemele cauzate de praf și noroi, care îngreunează circulația pe tot parcursul anului. De asemenea, se va reduce amprenta de carbon, iar viteza de deplasare va crește, oferind un trafic mai fluid și mai sigur. În prezent, străzile au o structură slabă, fiind acoperite cu pietriș și balast, ceea ce le face dificil de utilizat în perioadele ploioase. Din cauza lipsei unui sistem de canalizare pluvială, apele de pe carosabil se infiltrează în structura drumului, reducând capacitatea portantă a acestuia. Prin realizarea acestui proiect, aceste probleme vor fi eliminate, iar infrastructura rutieră din Hagieni va fi semnificativ îmbunătățită.
Ofertele au fost depuse de Saga Infrastructura, Daf Trans 2000, PAG Building Expert SRL, Asfalt Dobrogea, New Quality Construction SRL (Lider) – Casa Design SRL, Afil Prodcom SRL (Lider) – Pao International Group, Mural Serv (Lider) – Hestia Constructii Montaj, Mastrom AG (Lider) – Unitip Global.
Peste 201 milioane de lei câștigați din licitații
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 18 februarie 2025, Saga Infrastructura SRL a fost înființată în anul 2013, are sediul în Călărași și se ocupă cu lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
În anul fiscal 2022 a raportat afaceri de 38.964.241 de lei, profit de 1.687.974 d lei și datorii ce se ridică la suma de 23.063.597. Firma este controlată de beneficiarii Grecu Cristina Georgiana și Cătălinoiu Marian, ultimul din urmă fiind și administrator și asociat.
În 2023, atât cifra de afaceri, care a ajuns la 32.986.783 de lei, cât și profitul, care nu a depășit 1.517.933 de lei, au scăzut. Datoriile în schimb s-au majorat, atingând 38.696.175 de lei.
Compania a încheiat de-a lungul timpului numeroase contracte cu instituțiile statului, colaborând cu entități precum Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Consiliul Județean Ilfov și Compania Națională de Investiții SA.
În 2022 a obținut 165.883.523,91 de lei din licitațiile câștigate și 2.894.332,79 de lei de pe urma contractelor care i-au fost atribuite prin cumpărare directă. În 2023 performanțele au fost chiar mai mari. Saga Infrastructura SRL a obținut 201.400.541,97 de lei din licitații.
“Firmă de casă” a Primăriei Mangalia
Primăria Mangalia a încheiat în trecut numeroase contracte cu Saga Infrastructura SRL, căreia i-a atribuit în 2022 un contract în valoare de 6.722.689 de lei, care viza execuția lucrărilor de reparații curente a drumurilor din municipiu.
În 2023 a mai semnat un contract asemănător cu firma din Călărași, pe o durată de doi ani, care a costat 14.974.842,41 de lei fără TVA, adică peste trei milioane de euro.
În 2020 a mai încasat 11.113.051,57 de lei pentru reabilitarea trotuarelor din municipiu, iar în 2019 11.938.773,14 de lei pentru modernizarea străzilor în cadrul proiectului de sistematizare pe verticală.
Compania condusă de cunoscutul afacerist Florin Beu
Daf Trans 2000 SRL este o firmă cu notorietate la nivelul județului nostru și nu numai, reușind să obțină de-a lungul timpului numeroase contracte cu instituțiile publice. Societatea a fost înființată în anul 2000, are sediul social în municipiul Constanța și se ocupă cu lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor.
Unic administrator, asociat și beneficiar este mangaliotul Florin Beu, care a rămas singur la cârma societății, după ce fosta lui parteneră de afaceri, Mihaela Macovei, s-a retras din firmă în anul 2014.
În 2023, Daf Trans 2000 SRL a raportat o cifră de afaceri de 87.406.651 de lei, profit de 1.601.939 de lei, dar și datorii care se ridică la suma de 70.969.660 de lei. Tot în 2023, firma a obținut 49.705.372 de lei din colaborări cu instituțiile publice. Cu un an în urmă a încasat nu mai puțin de 240.535.098,18 de lei, adică 293.49% din cifra de afaceri, de pe urma contractelor câștigate la licitații și 1.535.924,42 de lei din acordurile-cadru care i-au fost atribuite prin cumpărare directă.
Peste 20 de milioane de lei din acea sumă sunt reprezentanți de cele două contracte, de 9.910.800 de lei, respectiv 10.245.600 de lei, încheiate cu Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, pentru executarea lucrărilor de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton.
În 2023 a semnat un acord-cadru cu Administrația Serviciului Public se Salubrizare a Sectorului 6, în valoare de 12.796.181,07 de lei, iar în 2021 s-a ocupat de reabilitarea mai multor drumuri județene din Neamț.
Firma a mai colaborat cu Primăria comuna Castelu, Primăria comunei Tuzla, Primăria comunei Casimcea, Primăria municipiul Mangalia, Primăria comunei Corbu, Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad și multe alte instituții.
Una dintre cele mai cunoscute companii din județ
SC Asfalt Dobrogea SRL, una dintre cele mai cunoscute companii deținute de regretatul afacerist constănțean Grigore Comănescu a fost preluată de soția acestuia, Vasilica Comănescu, după decesul său neașteptat, din luna aprilie a anului 2023.
Asfalt Dobrogea a fost înființată în anul 2008 și are sediul social în Constanța, pe strada Interioară 4 nr. 8, ocupându-se de lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor și are sedii secundare/puncte de lucru în Năvodari, Bulevardul Mamaia Nord 42 și 44, Ovidiu, lot 1, Sola 93, parcela A 473/26 și sediul social pe Interioară 4.
Scădere bruscă a profitului
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 4 august 2024, Asfalt Dobrogea este deținută de Vasilica Comănescu (99%) și Iurin Pancencu (1%), ultimul fiind și administratorul societății, alături de Șerban Comănescu Adrian. În urma decesului soțului său, Vasilica Comănescu este asociat și în Comprest Util SRL, Somaco Construct SRL, Com Util SRL și Prefabricate Dobrogea SRL.
În anul fiscal 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de 72.706.094 de lei, dar și o scădere dramatică a profitului, care a atins doar 633.463 de lei, după ce în anul anterior raportase câștiguri de 6.464.952 de lei. Datoriile în schimb au crescut, ajungând de la 106.274.705 de lei la 132.432.649 de lei.
Tot în 2023 a încasat nu mai puțin de 327.701.890,81 de lei de pe urma contractelor încheiate cu instituțiile publice. Printre acordurile-cadru semnate se numără și două cu comuna Adamclisi și două cu comuna Lumina.
Toate trei au fost investigate de Consiliului Concurenței
În anul 2023, Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii privind posibile trucări ale licitaţiilor organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR SA), prin Direcţiile de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, Braşov, Bucureşti şi Timişoara pentru atribuirea contractelor de lucrări de întreţinere a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea acestor direcţii.
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de direcţiile regionale de drumuri şi poduri.
În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de cele două investigaţii: Oyl Company Holding AG SRL, Asfalt Dobrogea SRL, Autoprima Serv SRL. Saga Infrastructură SRL, Trecon Logistic SRL, Tredeco Holding SRL, Data Capture SRL, Geo Drumuri Banat SRL şi CLR-Denis Montaj SRL.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.
Firmă care a amenajat mai multe zone din Mangalia
Potrivit listafirme.ro, site consultat în data de 20 noiembrie 2024, Mural Serv SRL a fost înființată în 2007, are ca obiect de activitate „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”, iar unicul acționar este Mihai Radu. Acesta este și administratorul societății.
În 2023, firma a avut o cifră de afaceri de 17.837.426 de lei, profit de 235.460 de lei și datorii de 7.234.565 de lei.
În 2023, firma a câștigat mai multe contracte. Printre acestea se numără modernizarea Școlii Gimnaziale din comuna Traian, județul Bacău, pentru suma de 1.288.041 lei, și reabilitarea spațiilor tehnice din Depoul Militari al Metrorex, în valoare de 182.033,79 lei.
De asemenea, a proiectat și construit un Centru Comunitar Integrat în comuna Băneasa, județul Constanța, cu un contract de 1.105.466,09 lei. Tot în județul Constanța, firma a reabilitat străzi afectate de viituri în Băltăgești, comuna Crucea, pentru 3.366.139,94 lei, și a continuat lucrările la un centru multifuncțional pentru vârstnici în comuna Oltina, valoarea contractului fiind de 2.916.385,21 lei. Aceste proiecte reflectă diversitatea și complexitatea activităților firmei.
În 2020, aceeași firmă s-a ocupat de amenajarea parcajului în zona Bulevardul Callatis și strada M.I.Dobrogeanu din municipiul Mangalia.
Foto cu rol ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Câte zeci de mii de euro încasează Asfalt Dobrogea, firma defunctului Grigore Comănescu, de la CNAPM







