De azi, sunt oficiate căsătorii și în incinta Cazinoului, anunță Oana Raluca Iorga, șefa Serviciului Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență Persoane Constanța

Administrație locală
Oana Raluca Iorga, șefa Serviciului Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență Persoane Constanța vine cu vești bune în întâmpinarea viitoarelor cupluri care vor să își unească destinele începând cu 20 iunie: de astăzi, ceremoniile pot fi oficiate și în incinta Cazinoului Constanța. Informații complete privind programul oficierilor în această nouă locație, taxele pe care trebuie să le achite mirii, dar și care sunt îmbunătățirile aduse serviciilor oferite cetățenilor prin implementarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC – le puteți afla în interviul recent acordat de Oana Raluca Iorga. Reamintim că activitatea Serviciului Stare Civilă a fost relocat în clădirea de pe bulevardul Mamaia, unde funcționa Școala nr. 1, până la momentul când vor fi finalizate lucrările la imobilul de pe strada Mihai Eminescu. Acestea ar trebui să fie gata la începutul anului 2026.
1. Aveți multe solicitări din partea cuplurilor pentru oficieri în alte locații decât sediul Serviciului de Stare Civile?
De obicei, pe perioada verii primim solicitări din partea cuplurilor care doresc oficierea căsătoriei în afara instituției. Tinerii apelează la firme specializate pentru decorarea spațiului cu elemente festive în ton cu tematica unei ceremonii de nuntă.
Dar, așa cum ați precizat, în implementarea Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC, oficierea efectivă a căsătoriei civile rămâne un act oficial, supus prevederilor legale clare. Cu toate acestea, ținem cont de dorința tinerilor de a-și organiza ceremonia în afara spațiului cu decoruri și organizare personalizată, chiar și în curtea instituției.


Fără dubiu, vedeta oficierii căsătoriilor în afara sediului instituției din acest an, rămâne Cazinoul din Constanța, simbol arhitectural și emoțional al orașului. E greu să ne imaginăm un loc mai potrivit, un loc plin de rafinament, de istorie și de farmec începând din acest an, în Cazinoul plin de lumină și sens, care este, de vineri, și martorul poveștilor de iubire ale cuplurilor care pășesc în noul capitol al vieții lor.
2. Când pot fi oficiate căsătorii în incinta Cazinoului și care sunt taxele care vor fi percepute?
Oficierea căsătoriilor în incinta Cazinoului din Constanța are loc după un program stabilit, atunci când nu sunt vizitatori, astfel:
- Joi, în intervalul 17.00 – 18.00;
- Vineri și sâmbătă – 12.30 și 13.30;
- Duminica între orele 13.00 și 14.00.
Taxa pentru oficierea căsătoriei la Cazino este de 700 de euro, curs BNR – taxa Cazinoului, la care se adaugă 3.000 de lei sau 2.500 de lei, după caz, taxa Serviciului de Stare Civilă.
Vineri, 20 iunie 2025, vom oficia prima căsătorie în Cazinoul din Constanța. Noi am promovat pe site-ul nostru informațiile legate de această noutate.
Până la acest moment avem deja 20 de programări pe perioada verii, până în septembrie. Oficierea căsătoriilor se va face în zona de intrare, unde sunt scările, o zonă grandioasă.
Fiecărei ceremonii îi sunt alocate 30 de minute, este timp suficient pentru ca mirii să realizeze și un photo shooting. De asemenea, aceștia vor avea posibilitatea să iasă și pe terasa Cazinoului, unde va fi amenajat și un loc unde pot să servească un pahar de șampanie și să fie felicitați de invitați.
În anumite situații, căsătoriile sunt oficiate și de către domnul primar, spre bucuria tinerilor care consideră prezența dumnealui o surpriză plăcută și onorantă!
3. Câte căsătorii au fost oficiate în 2023 și 2024 în alte locații din municipiul Constanța? De asemenea, câte nașteri au fost înregistrate în 2024 și anul acesta?
Din septembrie 2024, de la momentul implementării sistemului SIAS, până în prezent au fost oficiate 890 de căsătorii.
În 2023, au fost oficiate 900 de căsătorii în sediul nostru și alte 85 în afara sediului Serviciului Stare Civilă. Practic, aproape 10% din căsătorile oficiate anual se desfășoară în afara sediului.
Cât privește nașterile, în anul 2024 au fost înregistrare un număr de 4.692, iar în 2025, până în prezent – 2100.
4. Odată cu implementarea acestui program, au fost aduse îmbunătățiri în activitatea dumneavoastră și în ce sens?
Da, absolut. Îmbunătățirile sunt la nivel național. Acum, cetățenii pot veni să-și ridice certificatele și celor care sunt născuți în alte localități li se validează actul, colaborăm cu toată țara, suntem toți integrați în acest sistem și oamenii pleacă de la noi foarte mulțumiți, totul se desfășoară rapid. Printr-un simplu click poate fi validat actul și imediat intră în posesia certificatului, fără să mai aștepte.
5. Cum decurg lucrările la sediul de pe strada Mihai Eminescu și când credeți că vă veți muta activitatea în clădirea renovată?
Lucrările de renovare a sediului Casei Căsătoriilor sunt în derulare, conform unui calendar stabilit de autoritățile competente. Activitatea noastră ca serviciu de Stare Civilă a fost relocată temporar în acest spațiu, astfel încât să putem asigura continuitatea serviciilor pentru cetățeni fără întreruperi. Detaliile legate de execuția lucrărilor, termene sau aspecte tehnice nu țin de atribuțiile noastre directe, dar colaborăm cu structurile responsabile pentru ca totul să se desfășoare în cele mai bune condiții. Lucrările de reabilitare sunt gestionate de structurile abilitate din cadrul administrației locale.






