O firmă l-a chemat în instanță pe primarul Constanței, după ce a fost obligată la plata cheltuielilor de desființare a unor construcții ilegale

Administrație locală
Societatea Arhitectura Plus SRL continuă procesul cu Primarul Municipiului Constanța pentru anularea unor adrese prin care a fost respinsă cererea de anulare și revocare a unor dispoziții emise de edil în anul 2023. Actele administrative vizează recuperarea unei sume de bani de la companie, reprezentând contravaloarea desființării pe cale administrativă a construcțiilor nelegal executate pe un teren aparținând domeniului privat al municipiului Constanţa, care au fost demolate în baza unei alte dispoziții, din februarie 2022.
Societatea Arhitectura Plus SRL a chemat în instanță Primarul Municipiului Constanţa și Municipiul Constanța în anul 2023, pentru anularea unui act administrativ. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța pe 5 aprilie și soluționat abia anul acesta, pe 7 februarie, atunci când magistrații au respins cererea.
“Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhitectura Plus SRL în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, ca nefondată. Obligă reclamanta la plata către pârâţii Primarul Municipiului Constanţa și Municipiul Constanţa a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.046 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.02.2024”, se arată în minuta judecătorească.
Municipalitatea a demolat construcții nelegale care aparțineau firmei
Concret, societatea dorea anularea adresei nr. 42081/28.03.2023 prin care s-a respins plângerea sa prealabilă având ca obiect revocarea Dispoziţiei nr. 400/07.02.2023 şi anularea Dispoziţiei nr. 400/07.02.2023 prin care s-a stabilit recuperarea sumei de 16.456,51 lei de la reclamantă reprezentând contravaloarea desfiinţării pe cale administrativă a construcţiilor nelegal executate pe teren aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, lucrări ce au fost desfiinţate în baza dispoziţiei Primarului nr. 566/17.02.2022.
În instanță compania a susținut că edificarea construcţiilor a avut loc în anul 1965, așasar în cauză nu se mai putea invoca lipsa autorizaţiei de construire emisă conform Legii nr. 50/1991 republicată.

În acelaşi sens, al existenţei unui impediment pentru desființarea construcții, firma a motivat că este titulara unui drept de superficie asupra terenului şi a împrejmuirii aferente apreciind că această concluzie este susținută şi de soluția ce a fost pronunțată prin sentința civilă din 20.05.2019 a Tribunalului Constanţa – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal prin care a fost suspendată executarea adresei nr. 215466/11.12.2018 de desființare a construcțiilor.
Este vorba despre o împrejmuire a unei clădiri amplasate pe bulevardul Aurel Vlaicu, la numărul 205.
Procesul se află în faza de recurs
Arhitectura Plus SRL a făcut recurs, care a fost înregistrat pe data de 12 martie 2024, pe rolul Curții de Apel Constanța.

Primul termen de judecată este programat pe 23 mai 2024.
Proiectantul mai multor obiective de investiții
Arhitectura Plus SRL a fost înființată în anul 2005, are sediul social pe strada Marc Aurelius, la numărul 15 și se ocupă cu activități de arhitectură. Compania este controlată de cei doi beneficiari, Dilancea Ștefan Dan, care este și administrator, și Dilancea Tudora, asociatul majoritar.
În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 877.250 de lei, profit în valoare de 70.553 de lei și datorii ce se ridică la valoarea de 542.016 de lei.

Compania a încheiat mai multe contracte cu instituțiile publice de-a lungul timpului, colaborând cu Primăria comunei Frecăței și Primăria comunei 23 August, însă cele mai mari venituri le-a câștigat din parteneriatele cu mediul privat.
Societatea este proiectant general pentru mai multe proiecte, precum cel inițiat de Calipso Residences SRL, care constă în contruirea unui bloc de zece etaje pe strada Eliberării din Constanţa.
Arhitectura Plus SRL investește de asemenea în imobiliare, demarând încă din 2018 proiectul de construire a unui apart-hotel, cu regim de înălțime de S+P+3e, în orașul Năvodari, zona Beach-Land, pentru care a primit undă verde la Agenția pentru Protecția Mediului în anul 2019, după ce anterior a depus un memoriu de prezentare.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.







