Firma Route Concept SRL, din nou partenera Primăriei Năvodari într-un proiect de dezvoltare a infrastructurii verzi. Ce valoare are contractul

Administrație locală
O firmă cu care Primăria Năvodari a colaborat intens în ultimi ani a fost desemnată de autoritatea locală să se ocupe și de elaborarea unor documentații ce vizează proiecte viitoare pentru amenajarea de spații verzi din oraș.
Primăria Năvodari a predat recent, unei firme din București, printr-o procedură de cumpărare directă, contractul ce vizează elaborarea studiului de fezabilitate/DALI pentru proiectul amenajarea de spații și zone verzi în Năvodari și dezvoltarea infrastructurii verzi în zona urbană a orașului năvodari prin valorificarea terenurilor publice neutilizate.
Firma ROUTE CONCEPT SRL din București va încasa de la primărie suma de 127.272,72 lei.


Primăria Năvodari
Potrivit datelor din SICAP, documentatia se va elabora în conformitate cu legislația în vigoare privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru proiecte de investiții și lucrări de intervenții cf HG 907/2016. Planșele aferente documentației tehnico-economice se vor prezenta inclusiv scanat, fișiere tip PDF, conținând un cartuș semnat conform prevederilor legale. Documentatia elaborata va respecta prevederile Ghidului Solicitantului-Sprijin pentru dezvoltare orașe.
Firma care se va ocupa de acestcontract nu se află la prima colaborare cu Primăria Năvodari.
Potrivit datelor publicate în SICAP, numai anul acesta, societatea a colaborat cu Primăria Năvodari de șase ori, valoarea totală a contractelor fiind de 726,762.72 lei.
În 2024 și 2023, firma a prestat servicii de câte 40.000 de lei, iar în 2018 și 2019 – 126.243,68 lei.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 29 august 2025, societatea desemnată câștigătoare a fost înființată în 2016, are sediul în București, iar unic acționar și administrator al firmei este Sumandea Stanciu Ricardo.
Firma se ocupă de „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.
Societatea nu a raportat date financiare în 2024, însă, în 2023, cifrele sunt destul de modeste: cifra de afaceri a fost de 201.113 lei, datoriile de 1.125.593 lei, iar pierderile de 127.987 lei.
Cel mai bun an financiar a fost 2020 când societatea a rulat afaceri de 4.380.444 lei.

SC ROUTE CONCEPT SRL
Firma a mai colabora cu diverse primării din țară cum ar fi Primăria Oltenița, dar și cu Compania de Apă Olt sau DGASPC Mehedinți.
Foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







