FOTO Cu ochii pe gunoaiele aruncate ilegal! Amenzi pentru constănțenii din zonele Tomis 3, Faleza Nord, Inel 2, Icil și Km 4 -5 care au depozitat necorespunzător

Administrație locală
Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța reamintesc cetățenilor și agenților economici că platformele destinate colectării deșeurilor menajere din municipiu sunt monitorizate video permanent. Depozitarea ilegală sau necorespunzătoare a deșeurilor nu rămâne fără consecințe, persoanele care încalcă prevederile legale fiind identificate și sancționate contravențional, conform legislației în vigoare.
În urma verificărilor efectuate și a analizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 77/2021. Amenzile pot ajunge la 1.000 de lei pentru fiecare persoană sancționată. Numai in ultima săptămână au fost aplicate 35 de sancțiuni pentru depozitare deseuri lângă containere, nerespectarea destinație containerelor de deseuri (necolectare selectiva), aruncarea deșeurilor provenite de la case la ghenele destinate cartierelor de blocuri sau/si depozitarea deșeurilor la alte platforme decât cele unde persoanele respective sunt arondate.
Astfel de sancțiuni au fost aplicate în zonele Tomis 3, Faleza Nord, Inel 2, Icil si Km 4 -5.
Acțiunile de monitorizare și control vor continua în toate cartierele municipiului Constanța, în vederea prevenirii depozitării necorespunzătoare a deșeurilor și menținerii curățeniei pe domeniul public.
Polițiștii locali îi încurajează pe cetățeni să semnaleze orice faptă de acest fel la numerele de telefon 0241 484 205 și 0341 922, apelând Dispeceratul Poliției Locale Constanța, disponibil permanent.








