Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, își aniversează ziua de naștere

Administrație locală
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, unul dintre cei mai cunoscuți edili locali din țară, dar și unul dintre cei mai performanți și longevivi în funcție, împlinește, astăzi, frumoasa vârstă de 66 de ani.
Mariana Gâju se află la al șaptelea mandat mandat de primar și în tot acest răstimp demonstrat că ambiția poate muta munții chiar și atunci când toată lumea spune că nu se poate. A transformat total fața localității, a făcut investiții complexe, a deschis comuna și a făcut din Cumpăna o localitate râvnită de foarte mulți locuitori ai Constanței, dar nu numai.
A reușit, pentru Cumpăna, pentru generațiile de astăzi, și pentru cele viitoare, pentru dezvoltarea localității și a sectorului economic, să aducă pe agenda celor mai importante instituții ale statului unul dintre proiectele pentru care s-a luptat ani de zile și să și finalizeze proiectul nodului rutier pe Autostrada A4, proiect care va începe curând.
Fie că este vorba de modernizarea infrastructurii, sprijinirea educației, sportului, culturii și a sănătății sau îmbunătățirea serviciilor publice, autoritatea locală în fruntea căreia se află Mariana Gâju depune eforturi susținute pentru a transforma tot mai mult comuna Cumpăna într-o localitate prosperă la standarde actuale de dezvoltare.
Mariana Gâju este președinte al Organizației de Femei a PSD Constanța, președintel al Filialei Locale a PSD Cumpăna, vicepreședinte al Organizației Femeilor Social Democrate din România, președinte al Filialei Județene Constanța a Asociației Comunelor din România, fost Prim vicepreședinte la Asociația Comunelor din România, președinte al Delegației României la Comitetul European al Regiunilor, pentru anul anterior, și membru în cadrul Comisiei de Mediu și al Comisiei de Economie din cadrul Comitetului Regiunilor Bruxelles.
Cu acest prilej, colectivul Ziarului Amprenta transmite primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, „La mulți ani”, sănătate, putere de muncă, spor în toate și bucurii alături de familie!
Citește și:







