Negocieri EȘUATE la compania de transport în comun CT BUS SA: Conflictul colectiv de muncă ar putea duce la o nouă grevă! Ce spun sindicaliștii

Administrație locală
Negocierile între organizațiile sindicale și conducerea CT BUS SA s-au încheiat fără niciun rezultat, întrucât nu s-a ajuns la un acord privind revendicările salariaților, au transmis astăzi, 6 august 2026, reprezentanții sindicaliștilor din compania de transport din Constanța.
Conform sursei citate, sindicaliștii urmează să depună actele la ITM pentru înregistrarea conflictului colectiv de muncă și, potrivit legislației în vigoare, dacă acesta nu va fi soluționat, situația s-ar putea transforma într-o nouă grevă la CT BUS SA.
„În aceste condiții, începând de astăzi, organizațiile sindicale vor depune documentația necesară la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru înregistrarea conflictului colectiv de muncă și vor declanșa procedurile legale prevăzute de lege“, au precizat organizațiile sindicale din compania de transport în comun.
Acestea mai precizează în continuare că „această decizie a fost luată după epuizarea tuturor etapelor de dialog și negociere, în lipsa unei soluții care să răspundă solicitărilor legitime ale angajaților“.
„Organizațiile sindicale își reafirmă disponibilitatea pentru continuarea dialogului și identificarea unei soluții negociate, în interesul salariaților, al companiei și al călătorilor.
Cu toate acestea, în lipsa unor măsuri concrete din partea conducerii CT BUS SA, procedura conflictului colectiv de muncă va continua conform prevederilor legale.
Vom informa opinia publică și mass-media cu privire la evoluția acestei situații și la etapele următoare“, au mai precizat organizațiile sindicale.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







