Primăria Constanța face precizări referitoare la demolarea Creșei nr. 6: „Clădirea este nefuncțională de 15 ani, nu poate fi reabilitată”

Administrație locală
Autoritățile locale constănțene au emis, săptămâna trecută, un certificat de urbanism care vizează demolarea unei clădiri aflate pe Aleea Topolog nr. 6A în vederea amenajării unei parcări multietajate. Primăria Constanța a remis și un comunicat de presă referitor la proiectul de demolare al fostei Creșe nr. 6.
„Este nevoie de creșe în municipiul Constanța! Nimic mai adevărat. Iar eforturile depuse de administrația locală au fost constante. Au fost depuse solicitări pentru amenajarea a două creșe la Compania Națională de Investiții, din care a fost aprobată finanțarea pentru o creșă, în cartierul Palazu Mare, pe strada Tineretului.

Creșa nr 6
În completare s-au făcut demersuri pentru construcția unor noi creșe prin Programul Național de Redresare și Reziliență, însă, lipsa terenurilor din proprietatea municipiului Constanța a limitat depunerea proiectelor. Mai mult, legislația care reglementează edificarea unor astfel de construcții s-a modificat de foarte multe ori în ultimii ani. Spre exemplu, una dintre modificări prevede ca terenul pe care poate să fie edificată o creșă nouă trebuie să aibă între 100 și 120 mp de copil.
La aceste prevederi, ulterior s-a mai adăugat ca terenul destinat activităţilor în aer liber trebuie să aibă minimum 10 mp/copil pentru construcţiile noi și nu mai puțin de 5 mp/copil pentru cele existente.
În privința demolării Creșei nr. 6, clădirea este nefuncțională de peste 15 ani și se află într-o stare deplorabilă. De-a lungul ultimilor ani s-au căutat mai multe soluții pentru reabilitarea și consolidarea acesteia. Au fost realizate expertize, în speranța că imobilul poate fi reabilitat. Rezultatul însă a fost mereu același: clădirea nu poate fi reabilitată, iar soluția cea mai eficientă atât din punct de vedere financiar, cât și al siguranței este demolarea.

Creșa nr 6
În plus, terenul are o suprafață de 2.037 mp și nu poate fi utilizat pentru construirea unei creșe care are nevoie de minimum 2.525,84 mp. Totodată, municipalitatea caută să identifice noi terenuri pe care să poată fi construite creșe. Din aceste motive s-a optat pentru construirea unei parcări, zona fiind deficitară la acest capitol.
Pe de altă parte, Primăria Constanța are în lucru documentații pentru construirea a 6 parcări etajate, la care se adaugă alte parcări mici ce vor fi amenajate în diferite zone ale Constanței”.
Citește și:
(FOTO) Primăria Constanța pregătește construirea unei parcări multietajate în zona Salvare







