Primăria Hârșova duce la Tribunalul Constanța litigiul cu Iridex Group Salubrizare. În centrul disputei, terenurile comunei executate silit de compania privată

Administrație locală
Primăria Hârșova a declarat apel într-unul dintre dosarele în care a formulat contestație la executarea silită demarată de compania privată Iridex Group Salubrizare SRL.
Judecătoria Hârșova respinsese în primă instanță demersul primăriei, dar cazul a ajuns acum pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța, în urma apelului declarat în cauză.
Conform Hotărârii 806/2024 a Judecătoriei Hârșova, atacată acum la Tribunal, debitul principal și cheltuielile de executare în dosarul demarat la cererea Iridex Group Salubrizare se ridică la peste 2,4 milioane de lei.
Discuțiile se poartă în dosarul 2292/118/2024, ajuns la Tribunal, în care părți sunt Orașul Hârșova prin Primar, în calitate de apelant petent și Iridex Group Salubrizare SRL, în calitate de intimat.

Amintim, în acest dosar, acțiunea primăriei a fost respinsă în primă instanță de magistrați, care au apreciat că ar fi nefondată.

Orașul Hârșova, datorie de 2,41 de milioane de lei
Se arată în hotărârea primei instanțe că reprezentanții Primăriei Hârșova au spus în proces că „pentru recuperarea debitului principal şi a cheltuielilor de executare, însumând 2.418.428,13 lei, executorul judecătoresc a procedat la declanşarea urmăririi silite imobiliare împotriva debitoarei U.A.T. Oraşul Hârșova“.
Astfel orașului i-au fost comunicate „somaţiile imobiliare în mai multe etape, ultima comunicare (nr., la momentul introducerii acțiunii în instanță) fiind realizată la data de 24.09.2024, totalul imobilelor fiind în număr de 15, imobile pentru care au fost efectuate şi lucrări de notare a începerii urmăririi silite imobiliare în cărţile funciare, cu precizarea faptului că parte dintre aceste 15 imobile sunt afectate de proiecte cu fonduri nerambursabile naţionale sau europene“.
Delegarea activităților de sortare, tratare și depozitare a deșeurilor municipale
Este de precizat că, potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, executarea silită a orașului Hârșova a venit pe fondul contractului nr. 20 încheiat în 7 februarie 2023 „de delegare a gestiunii prin achiziție publică de servicii a activităților de sortare, tratare mecono biologică și depozitare a deșeurilor municipale“ din oraș, fără punerea la dispoziție a infrastructurii.
Pentru acest contract, au spus reprezentanții Primăriei Hârșova în proces, nu ar fi fost achitate facturile fiscale aferente perioadei noiembrie 2023 – august 2024, fiind astfel constituite dosarele de executare silită.
În acest dosar, primăria a formulat contestație la executare împotriva a trei încheieri emise în data de 7 noiembrie 2024 de executorul judecătoresc prin care a fost numit un evaluator pentru a stabili valoarea de circulație pentru următoarele imobile:
„- imobilul situat în oraşul Hârșova-905400, parcela ccp 331 – lot, compus din teren extravilan, în suprafaţă de 100.000 m.p. şi măsurată de 96.824 m.p., având categorie de folosinţă, neproductiv, care are număr cadastral 100775 şi carte funciară deschisă nr. 100775, proprietatea PRIVATĂ a debitoarei U.A.T. Oraș Hârșova;
– imobilul (teren extravilan) în suprafaţă de 30.000 m.p. situat în oraşul Hârșova, parcela ccp 331 -lot 3, având număr cadastral 100777, înscris în cartea funciară ####### şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună cu privire la contestaţia la executare: anularea încheierilor nr. 166, nr. l67 şi nr.l68/07.11.2024 emise de Biroul Executorului Judecătoresc Bogdan Ionică întrucât nu au fost respectate prevederile art.836 din Codul de procedură civilă“.
Totuși, după analizarea cauzei, judecătorii au decis respingerea contestației, apreciind că este nefondată.
În motivarea hotărârii, judecătorii de la Hârșova au arătat, printre altele, că „analizând criticile formulate de contestatoare, instanţa constată că motivele invocate îmbracă forma unei cauze de nulitate relativă virtuală condiţionată de existenţa unei vătămari, avându-se în vedere în acest sens că, atât prin disp. art. 836 cât şi prin disp. art. 758 Cod procedură civilă se urmăreşte protejarea unui interes privat al părţilor din cadrul executării silite, motivul de nulitate nu este prevăzut expres de legiuitor“.
„Or, analizând motivele invocate în prezenta cauză, instanţa constată că nu a fost dovedită vreo vătămare care să decurgă din nerespectarea disp. art. 836 Cod procedură civilă, contestatorul limitându-se la a susţine că expertul, este persoana fizică posedând cunoștințe de specialitate într-un anumit domeniu, la care instanța apelează în calitate de consultant, în vederea lămuririi unor împrejurări ale procesului, în cazul contestatoarei, a unor împrejurări ale unei executări civile“, au spus magistrații.
„Consideră că un expert simplu nu are calitatea unui expert judiciar şi le-ar fi cumva afectat dreptul lor de evaluare a imobilelor și pe cale de consecință, de realizarea unei expertize judiciare de specialitate. Consideră că ar fi vătămați în dreptul lor de a obține un preț foarte bun al imobilului care se va vinde“, au mai spus judecătorii.
Totuși, se precizează în continuare că „instanța reține că (…) este membru ANEVAR, acesta fiind înscris pe Tabloul Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați (…), conform datelor publicate de ANEVAR pe site-ul propriu“.
„Prin urmare, din moment ce raportul de evaluare urmează a fi întocmit de un expert evaluator membru ANEVAR, nu se poate reține existențe vreunei vătămări aduse contestatoarei (nr., Orașul Hârșova)“, conform hotărârii atacate.
„În ce privește împrejurarea că executorul judecătoresc nu a numit pentru efectuarea raportului de evaluare un expert judiciar, se reține că potrivit art. 757 alin. (3) Cod procedură civilă, la cererea părţilor interesate, sau în cazul în care nu poate proceda el însuşi la evaluare, executorul judecătoresc va numi un expert care să fixeze preţul pentru vânzarea bunurilor sechestrate“, au mai spus judecătorii.
Totuși, ultimul cuvânt în cauză îi revine acum Tribunalului Constanța, instanță unde a fost atacată hotărârea din primă instanță, nefavorabilă Orașului Hârșova.
Cifrele Iridex Group Salubrizare
Potrivit listafirme.ro, platformă consltată pe 1 februarie 2025, Iridex Group Salubrizare SRL a fost înființată în 2008, are sediul social în București, Sectorul 1, Șoseaua București-Ploiești și se ocupă în principal de colectarea deșeurilor nepericuloase.
Asociații companiei sunt Iridex Group SRL (deținută de Corneliu Pascu, Florin Pascu și Cristian Pascu) și Olga Anghel, Corneliu Pascu, Florin Pascu, Cristian Pascu și Nicoleta Vâlsan, administrator fiind Dan Tiberiu Anghel.
În 2023, Iridex Group Salubrizare SRL a declarat 1166 angajați, profit 19.293.670 de lei, datorii 132.574.254 de lei și cifra de afaceri 207.078.052 de lei.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
Sursa foto 1: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






