Primarul Constanței a semnat autorizația de autorizația de construire pentru noul cimitir musulman

Administrație locală
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat astăzi că a semnat autorizația de construire pentru un nou cimitir musulman. Vestea vine chiar în Luna Sfântă Ramazan.
„De ceva vreme nu mai erau locuri în cimitirul musulman, iar această problemă frământa comunitatea. Municipiul Constanța a pus la dispoziție un teren, iar Muftiatul Cultului Musulman din România a făcut toate demersurile legale pentru a construi un nou cimitir (măsurători, avize, aprobări, dezbateri, PUZ, proiect tehnic, șamd…).
Da, a durat destul de mult, dar așa se construiește orice lucru #sănătos și #trainic!
Astăzi am semnat autorizația de construire pentru noul cimitir musulman și mă bucur să aduc această veste chiar în Luna Sfântă Ramazan!
Îl felicit pe domnul Muftiu Iusuf Muurat pentru munca sa și a echipei sale, îi #mulțumesc pentru colaborarea excelentă și transmit constănțenilor musulmani că am fost, sunt și voi fi alături de ei nu doar cu gândul, ci și cu fapta”, a scris primarul Decebal Făgădău pe pagina sa de Facebook.
Citește și: