za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Administrație locală » REJUDECARE: Primarul suspendat Cristian Radu PIERDE mandatul, spune prefectul! Vezi aici declarația șefului județului despre situația edilului din Mangalia

REJUDECARE: Primarul suspendat Cristian Radu PIERDE mandatul, spune prefectul! Vezi aici declarația șefului județului despre situația edilului din Mangalia

REJUDECARE: Primarul suspendat Cristian Radu PIERDE mandatul, spune prefectul! Vezi aici declarația șefului județului despre situația edilului din Mangalia

Administrație locală

30.06.2026

De către Cecilia Zagoneanu

Curtea de Apel Constanța a decis astăzi, 30 iunie 2026, în urmă cu scurt timp, să admită contestația formulată de Cristian Radu, primarul suspendat din Mangalia, cu privire la măsura controlului judiciar dispusă în cazul său, însă magistrații au decis că dosarul se va întoarce la Tribunal, pentru rejudecarea cererii sale.

Aceasta înseamnă că dosarul se va rejudeca zilele viitoare, în această noapte, la ora 0.00, urmând să fie îndeplinit termenul de șase luni caldendaristice consecutive în care primarul Cristian Radu nu își va fi exercitat mandatul, situație în care, potrivit prefectului județului Constanța, Adrian Teodor Picoiu, va fi emis ordinul de prefect pentru încetarea mandatului.

În acest context, contactat telefonic, prefectul Adrian Teodor Picoiu a explicat astfel situația primarului suspendat din Mangalia, Cristian Radu:

„În conformitate cu procedura prevăzută de Codul administrativ, Instituția Prefectului va emite ordinul pentru încetarea mandatului, ca urmare a împlinirii celor șase luni consecutive calendaristice în care primarul ales nu s-a prezentat la locul de muncă, așa cum spune Codul administrativ și în conformitate cu răspunsurile primite de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor și Administrației Publice.

Astfel, urmează ca mâine, cel mai probabil, secretarul general al municipiului Mangalia să întocmească referatul, în baza căruia se emite ordinul de încetare a mandatului (pe care are zece zile la dispoziție pentru a-l întocmi).

Indiferent de momentul în care secretarul general va transmite acest referat, Ordinul de încetare se va emite cu data constatării împlinirii celor 6 luni calendaristice consecutive în care nu s-a exercitat mandatul de primar.

Mai trebuie precizat că, indiferent care va fi soluția instanțelor penale (Tribunalul Constanța, respectiv Curtea de Apel) după rejudecare cu privire la controlul judiciar, Ordinul de încetare a mandatului nu va fi afectat, dat fiind că sunt întrunite condițiile legale în baza cărora acesta este emis (cele 6 luni de neprezentare la muncă).

Separat, însă, eventual în cazul unor decizii favorabile, primarul poate ulterior ataca în contenciosul administrativ și fiscal Ordinul de prefect privind încetarea mandatului său“.

Iată minuta hotărârii pronunțate astăzi, 30 iunie 2026, de Curtea de Apel Constanța:

„În baza dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 242 Cod de procedură penală, cu referire la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale și art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, admite contestația formulată de către contestatorul-inculpat RADU CRISTIAN, împotriva încheierii penale din data de 26.06.2026 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6527/118/2025/a12, încheiere pe care o desființează integral și, pe cale de consecință, dispune rejudecarea cauzei – având ca obiect cerere de înlocuire măsură preventivă şi cerere subisidiară de modificare a obligaţiilor impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar.

Trimite cauza, în vederea rejudecării, la Tribunalul Constanţa.

Ia act că asistenţa juridică a contestatorului RADU CRISTIAN a fost asigurată de apărători aleşi.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat, ocazionate de soluționarea prezentei contestații, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Soluţionată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată astăzi, 30.06.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Document: Încheiere de dezînvestire 471/2026 30.06.2026“

Cristian Radu Minuta rejudecare

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

VIDEO Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei, a ajuns la Curtea de Apel Constanța. Azi instanța decide dacă își pierde sau nu mandatul. Ce spune avocatul

VIDEO Mihail Udroiu, avocatul lui Cristian Radu, primarul suspendat al Mangaliei: Sper ca instanța să dea o soluție care să reflecte strict limitele constituționale în care poate acționa și care nu poate interfera cu drepturile elective

Etichete:

  • Cristian Radu
  • Adrian Teodor Picoiu
  • Cristian Radu primar Mangalia
  • Cristian Radu mandat primar Mangalia
  • încetare mandat Cristian Radu
  • Cristian Radu mandat
Articole similare

Administrație locală

Consiliul Local Cernavodă, în ședință extraordinară: Datoria către CNE Cernavodă pentru facturile neachitate, în atenția aleșilor locali 21.10.2026

Consiliul Local Cernavodă se întrunește în ședință extraordinară astăzi, 21 octombrie 2026, pe ordinea de zi aflându-se două proiecte de hotărâre ce vizează societățile Utilități Publice Cernavodă SRL și, respectiv, Utilități Publice Gospodăria Comunală SRL, deținute de administrația publică locală. Iată …

Administrație locală

Ziua Armatei Române, celebrată duminică, 25 octombrie, la Mangalia prin ceremoniale militare și religioase 21.10.2026

Ziua Armatei Române va fi sărbătorită prin ceremoniale militare şi religioase, duminică, 25 octombrie, la Complexul Monumental din Piața Republicii din Mangalia.Evenimentul dedicat Armatei Române va debuta cu ceremonialul militar, începând cu ora 10.00, în cadrul căruia va avea loc …

Administrație locală

Mobilizare la Cernavodă: Consilierul Cătălin Marian Apostol pune pe masa Comisiei de specialitate criza agentului termic, reabilitarea blocurilor ș... 21.10.2026

Adevărată mobilizare administrativă la Cernavodă, problemele cu care se confruntă cetățenii fiind puse pe tapet de consilierul local Cătălin Marian Apostol, în Comisia nr. 2 pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice și arhitectură, …

De la același autor

Sport

Aur, argint și bronz pentru sportivii de la CS Medgidia la Campionatele Naționale de Kempo Submission! Antrenorul Ionel Crînguș: Fiecare competiție... 21.10.2026

Sportivii secției de Kempo a CS Medgidia au participat la Campionatele Naționale de Kempo Submission, în București, de unde s-au întors cu cinci medalii, de aur, argint și bronz, dar și cu experiențe noi și lecții învățate, alături de titlurile …

Economie

Iată cine a preluat atribuțiile de adjunct al gigantului CONPET SA! Anunțul conducerii companiei 21.10.2026

Consiliul de Administrație al gigantului CONPET SA, una dintre cele mai mari întreprinderi care se ocupă la nivel național de transporturi prin conducte și care deține mai multe puncte de lucru, inclusiv stații de pompare țiței, în județul Constanța, a hotărât …

Politic

Președintele Nicușor Dan a convocat CSAT! Vor fi abordate incidentele de securitate de la Marea Neagră 21.10.2026

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), discuțiile urmând să aibă loc joi, 22 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. Conform CSAT, în cursul reuniunii, se vor analiza implicațiile de securitate …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Campionatele Naționale de Box Seniori-U23 au început la Constanța. Doi pugiliști de la CSM, în ring

Sport

Campionatele Naționale de Box Seniori-U23 au început la Constanța. Doi pugiliști de la CSM, în ring 21.10.2026
NIBIRU, distins cu Premiul de Excelență al Hospitality Culture Institute la Romanian Hospitality Awards 2026

Economie

NIBIRU, distins cu Premiul de Excelență al Hospitality Culture Institute la Romanian Hospitality Awards 2026 21.10.2026
Tribunalul Militar București, termen nou în dosarul tragediei din Golful Musura, cu patru decedați! Ce s-a decis azi

Justiție

Tribunalul Militar București, termen nou în dosarul tragediei din Golful Musura, cu patru decedați! Ce s-a decis azi 21.10.2026
OFICIAL Se caută șef pentru DIICOT Constanța, funcție deținută de Camelia Mădălina Hira! Iată condițiile

Justiție

OFICIAL Se caută șef pentru DIICOT Constanța, funcție deținută de Camelia Mădălina Hira! Iată condițiile 21.10.2026
BUBUITURI în tot județul Constanța! Piloții de la Mihail Kogălniceanu vor executa zboruri în regim supersonic

Știrile zilei

BUBUITURI în tot județul Constanța! Piloții de la Mihail Kogălniceanu vor executa zboruri în regim supersonic 21.10.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.