Se oprește apa în mai multe zone din Constanța, din cauza unei avarii! Vezi aici unde

Administrație locală
Apa potabilă va fi oprită în mai multe zone din Constanța mâine, 11 noiembrie 2026, din cauza unei avarii, au transmis astăzi, 10 noiembrie 2026, reprezentanții companiei de apă RAJA SA.
„Pentru remedierea în regim de urgență a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Unirii din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, mâine – 11 noiembrie 2026, în intervalul orar 08:30 – 16:00“, au mai spus reprezentanții companiei de apă.
Conform sursei citate, pe durata desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- perimetrul delimitat de străzile: Tabla Buții – Pescarilor – Ciprian Porumbescu – Unirii – Tabla Buții;
- zona Faleză Nord delimitată de străzile Grozești și Rotterdam;
- Grădinița nr. 45, Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu”, precum și abonații arondați punctului termic 33.
„La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere până la limpezirea completă“, au mai precizat reprezentanții RAJA SA.
„Rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ“, au mai spus reprezentanții RAJA SA.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
RAJA: Locuitorii din Murfatlar NU au astăzi apă potabilă din cauza unei avarii majore






