Sinagoga Mare din Constanța, cu un pas mai aproape de reabilitare: Câți bani va încasa firma care va realiza lucrările

Administrație locală
Compania Națională de Investiții SA a realizat recent o achiziție importantă pentru proiectul de reabilitare generală a Templului Israelit din Constanța. A fost atribuit contractul pentru executarea lucrărilor de primă urgență. Firma care se va ocupa de acestea este o companie care a fost implicată și în restaurarea și intervențiile la exteriorul Cazinoului.
Compania Națională de Investiții SA a atribuit recent contractul pentru executarea lucrărilor de primă urgență din cadrul proiectului de reabilitare generală a Templului Israelit din Constanța.
Valoarea acordului-cadru este de 210.735 de lei. Compania câștigătoare este Tehnoconsult Proiect SRL, care a asigurat și dirigenția de șantier pentru lucrările exterioare din cadrul proiectului de consolidare și restaurare a Cazinoului.
Mai multe colaborări cu instituțiile publice
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 25 aprilie 2024, compania a fost înființată în anul 2004, are sediul social în municipiul Constanța, pe strada Theodor D. Speranția și se ocupă cu activități de inginerie și consultanța tehnică legată de acestea.
Asociați sunt Mălai Alexandru Florian și Mălai Sorin Costel.
În anul fiscal 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 3.784.189 de lei, profit în valoare de 1.003.159 de lei și datorii în valoare de 254.662 de lei.
Tot în 2022, firma a încasat nu mai puțin de 2.388.182,4 de lei din contractele publice cu statul. De-a lungul timpului a colaborat cu instituții precum Consiliul Județean Ialomița, Compania Națională de Investiții, Primăria municipiului Brăila, Primăria municipiului Brașov și multe altele.
Demersuri începute încă de anul un an
Acum un an Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din municipiu, situat pe strada C.A. Rosetti nr. 2.
Sinagoga din Constanța, bijuteria arhitectonică părăginită din centrul istoric al orașului, revine la viață datorită unei investiții de 1,5 milioane de euro pe care o face Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții.

Reamintim că pe 12 iunie 2023, la sediul ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fost semnat contractul pentru executarea lucrărilor de restaurare și reabilitare generală la Sinagoga (Templul Israelit) din Constanța.
Sursă foto: discoverdobrogea
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







