Oficial de la AFIR: Fermierii pot depune de mâine cererile de finanţare pentru rambursarea primelor de asigurare
Agricultură
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 12 august, ora 9.00 până la data limită de 18 octombrie 2024, ora 16.00.
Fondurile disponibile pentru cea de-a șasea sesiune aferentă submăsurii 17.1 Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare 30.416.346 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de solicitanți, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile.
Precizăm că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.
Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin – submăsura 17.1 – Ghidul solicitantului.
Sursă foto: Freepik