Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, a oferit, în această seară, declarații la despre rezultatele alegerilor parlamentare 2020.

„Am purtat patru bătălii electorale complicate, cu o miză foarte mare. Acum avem un exit-poll pe care aș dori să îl ignor și nu aș vrea să mă pronunț până când nu avem un rezultat oficial, până când nu se închide numărătoarea.

Sunt foarte mulțumit, și sunt convins că PNL va fi primul partid cu rezultatul cel mai bun atât la nivelul județului Constanța cât și la nivel de țară. Aceste alegeri au loc într-un anumit context politic.

Noi ne-am asumat guvernarea și a trebuit să purtăm țara și să o tragem dintr-o dublă criză, una sanitară și una economică. În acest context, nu avem cum să nu pierdem un număr de procente.

Totuși, suntem convinși că milioane de români au apreciat lupta pe care am purtat-o și suntem convinși că vom constata cu toții că în jurul PNL se va forma guvernarea.”, a declarat Bogdan Huțucă.

Citește și:

Exit-poll fără diaspora: PSD – 30,5%, PNL cu 29%, USR pe locul trei cu 16%

AUR, surpiza în mai multe localități din județul Constanța

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar