În noaptea de marți spre miercuri (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba de Înviere, clericii invitând credincioșii să vină să primească Lumină, deși sărbătorile pascale au trecut cam de multișor.

Arhiepiscopia Tomisului a publicat programul ”noii” Învieri.

Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar

”Mâine seară (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii, după următorul program:

– ora 23:40 – clerul iese din biserici, cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți;
– ora 24:00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;
– După Utrenia Învierii ( în jur de 1.30) va începe slujba Sf. Liturghii. La final, se vor împărtăși credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit.

– Nu se oferă Paște sfințit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică.

Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.

Veniți de primiți Lumină!”, arată mesajul postat pe pagina Arhiepiscopiei Tomisului.
Reamintim că în urmă cu circa o săptămână, Arhiepiscopia a decis să se reia slujba de Paște ca urmare „a dorințelor neîmplinte” ale credincioșilor de a duce lumină acasă.
„Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă. Prin urmare, pentru a repara acest neajuns, (…) în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal și Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioșii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paști”, se arăta în mesajul de acum o săptămână al Arhiepiscopiei.