MINAC, file de istorie: 19 iulie. D’ale urbei – Orașul Constanța fără turiști și un spectacol rușinos

În vara anului 1925, Constanța traversa una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa ca stațiune balneară. Deși sezonul estival era în plină desfășurare, orașul era aproape lipsit de turiști, iar presa vremii vorbea despre lipsa investițiilor, prețurile ridicate, interzicerea jocurilor de noroc și chiar despre campanii de dezinformare care îndepărtau vizitatorii. Tot în acea perioadă, un scandal legat de activitatea Serviciului Sanitar ajungea pe prima pagină a ziarelor, oferind o imagine inedită a vieții cotidiene din Constanța interbelică.

Un articol din ziarul Dacia ne expune o situație gravă consemnată în luna iulie 1925, în plin sezon estival, și anume lipsa vilegiaturiștilor. Sunt prezentate în acest material, intitulat Constanța fără vizitatori, cauzele acestui fenomen și modalitățile propuse pentru ca situația să fie rezolvată: „Constatăm că anul acesta, orașul nostru, și chiar și Tekirghiolul, sunt lipsite de vizitatorii obișnuiți. Câteva zeci de străini au luat locul miilor de altădată. De ce s-a întâmplat aceasta? Prevederile noastre, din nefericire, s-au realizat. Încă din primii ani de după război s-a resimțit o scădere a Constanței ca stațiune balneoclimaterică”. Se menționează faptul că românii au început să meargă în vacanță mai mult în stațiunile din noile ținuturi ale Țării (Transilvania, Banat, etc). Era de așteptat ca după doi-trei ani să le revină dorul de Constanța, însă acest lucru nu s-a întâmplat și se motivează și de ce: “Orașul nostru,  ca stațiune balneară, a rămas în urmă cu modernizarea… halul de murdărie în care se află, orașul nu oferă nicio distracție cu adevărat plăcută, nu există măcar un teatru ori o grădină de vară, iar seara, străinii trebuie ori să se culce, ori să colinde străzile ce zac în întuneric. Doar Cazinoul ce mai atrage pe câțiva, dar și acolo, interzicerea jocurilor de noroc a gonit departe de el pe oaspeții altor vremi”. Într-adevăr, trebuie menționat că în anii 1923-1925 autoritățile locale au interzis jocurile de noroc (ruletă, bacara, etc)  din cauza numeroaselor victime, oameni care își pierduseră averile la masa de joc sau chiar se sinuciseseră din această cauză. La această problemă se mai adăugau următoarele: „jecmăneala la care se dedau unii hotelieri și proprietari de camere mobilate, scumpetea traiului – peste tot sezoniștii fiind supuși unui tarif special, lipsa de atenție a autorităților, cari au îndepărtat vizitatorii de Constanța”.

Lipsa turiștilor se explica și dintr-un alt punct de vedere: în ultimii ani, o parte din presa națională și din vestul țării, împreună cu stațiunile rivale, împrăștiaseră știri mincinoase despre Constanța, anunțând adesea imaginare epidemii de scarlatină sau de alte boli, cazuri mortale care să înspăimânte pe părinții cu copii, astfel încât aceștia să nu vină pe litoral și să meargă în vacanțe în stațiuni balneare montane. Articolul din Dacia ne arată că în 1925 Constanța se confrunta într-adevăr cu o problemă serioasă. Paradoxal, situația s-a rezolvat un an mai târziu, prin redeschiderea jocurilor de noroc, când turiștii nu au mai luat în seamă știrile mincinoase și au reînceput să vină, în număr mare, în orașul lui Ovidiu.

Pe data de 19 iulie 1925, tot în ziarul Dacia, era publicat articolul Spectacol rușinos și care menționa o situație inedită înregistrată pe strada Mircea, arteră extrem de importantă a orașului. Era de fapt o scrisoare deschisă a locuitorilor din zonă, care aduceau situația în fața opiniei publice: „Domnul medic primar, în loc să facă vizitele medicale prostituatelor în localul Serviciului Sanitar, primește vizita acestora la domiciliul său din strada Mircea, astfel că pe această stradă e încontinuu un pelerinaj de femei ușoare, în special sâmbătă după-amiază… Strada capătă aspectul unei străzi de toleranță pe care o femeie onestă poate fi confundată și apostrofată cu vorbe necuvincioase de marele număr de derbedei care se strâng ca la panoramă. Toate acestea se petrec în fața localului prefecturei poliției. Cerem măsuri”. La finalul scrisorii deschise, ziariștii de la Dacia concluzionează: Este inutil să mai facem vreun comentariu!

Trebuie spus că prostituția era legală în epoca interbelică și că Serviciul Sanitar Constanța avea misiunea de a verifica periodic starea de sănătate a femeilor de moravuri ușoare. Acestea erau obligate să se controleze și să ateste faptul că nu sunt purtătoare de boli venerice. Dincolo de practica, într-adevăr, neortodoxă, ca un medic să își cheme pacientele de moravuri ușoare, la propriul lui domiciliu, trebuie menționate însă și alte aspecte interesante. Articolul era și un instrument folosit într-o confruntare cu iz politic. În primul rând, medicul primar acuzat era Mihai Isăcescu, șeful Serviciului Sanitar și medic primar, dar și șeful Partidului Naționalist al Poporului, filiala Constanța. Acest partid (înființat în anul 1924 printr-o fuziune a două grupuri politice, conduse de Nicolae Iorga și Constantin Argetoianu) se afla în opoziție față de ziarul Dacia, care era condus de Leonida M Moscu, membru marcant al Partidului Național Țărănesc. Medicul Isăcescu locuia într-adevăr pe strada Mircea, iar Prefectura Poliției își avea sediul tot pe această arteră a orașului, la nr.34. Serviciul Sanitar, unde Isăcescu ar fi trebuit să își consulte clientele, funcționa în incinta Palatului Administrativ, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie, din Piața Ovidiu.

Reclama zilei – Înștiințare! FOTOFOR, fabrica de baterii electrice și articole galvanice Cernăuți încredințează reprezentanța exclusivă pentru județele Constanța, Caliacra, Durostor și Ialomița firmei Panait Ceamuris, strada Scarlat Vârnav colț cu Cuza Vodă, Constanța. În dorința de a servi prompt clientela din județul Constanța am înființat la sediul reprezentantului un depozit permanent pentru vînzarea Bateriilor de Lămpi de Buzunar, Baterii Anodice de la 15 wolți ect., la prețurile fabricei. (1929)

Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța