Noul Consiliu Sinodal al Islamului din România a fost ales în cadrul ultimei Adunări Generale a Imamilor

Cultură
Pe 10 februarie 2025, Muftiatul Cultului Musulman din România a găzduit un eveniment important în viața spirituală a comunității musulmane din țara noastră – Adunarea Generală a Imamilor.
Ieri, 10 februarie 2025, la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România, a avut loc Adunarea Generală a Imamilor, un moment de profundă însemnătate pentru viața spirituală și administrativă a comunității noastre. În cadrul acestei întruniri, a fost ales noul Sura-i Islam (Consiliu Sinodal), organismul de conducere și îndrumare religioasă care, în următorii cinci ani, va veghea asupra bunului mers al comunității musulmane din țara noastră.

Adunarea Generală a Imamilor
Evenimentul a fost onorat de prezența Domnului Ciprian Olinici, Secretar de Stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, a cărui implicare constantă în promovarea dialogului interconfesional și sprijinirea libertății religioase este apreciată cu deosebit respect.
Această zi marchează nu doar o tranziție administrativă, ci și o reafirmare a angajamentului nostru față de valori precum unitatea, credința și slujirea comunității. Îndrumarea noului Consiliu Sinodal va avea menirea de a consolida tradiția noastră spirituală, de a promova învățătura islamică autentică și de a întări relațiile fraterne dintre toți credincioșii.
Sursă foto: Facebook