Trupa Teatrului Căluțul de mare aduce pe scenă la începutul lunii aprilie mai multe basme îndrăgite de cei mici

Cultură
Cei mici sunt așteptați la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluțul de mare”, în perioada 2-7 aprilie, pentru a viziona cele trei spectacole pregătite de artiști. Vor fi puse în scenă trei basme clasice, îndrăgite de copii.
Marți, pe 2 aprilie 2024, de la ora 10.00, va fi pus în scenă spectacolul „Harap-Alb”, după celebrul basm al lui Ion Creangă, al cărui text a fost adaptat de Sergiu Bucur, în regia artistică a lui Lică Gherghilescu și cu scenografia lui Mihai Constantin Ranin. Muzica va fi asigurată de Alexandru Neș, iar versurile îi aparțin lui Sergiu Bucur.
Spectacolul este recomandat publicului cu vârste de peste șase ani.
Din distribuție fac parte Adi Gheo, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Emanuel Cristoiu, Ion Ciolan, Grațian Prisacariu/ Cristian Mitescu, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru iar alături de ei studenții Facultății de Arte ai Universității „Ovidius” din Constanța: Tudor Cioboteanu, Călin Bațagoi, Teodora Parpală, Narcisa Hanganu, Leticia Albu, Ștefania Trofin și Betty Blumetti.
Cine nu poate ajunge marți la spectacol, îl poarte vedea miercuri pe 3 aprilie 2024, sau joi, pe 4 aprilie, de la ora 10.00.
Vineri, pe 5 aprilie 2024, de la ora 10.00, cei mici se vor putea bucura de peripețiile celor „Trei Purceluși„, o piesă după J.O. Halliwell-Phillips, în regia lui Gheorghe Balint. Muzica este asigurată de Dan Bălan, decorurile de Adrian Drăguț.
Din distribuție fac parte Arina Cojocaru/ Cristian Mitescu, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan și Tiberiu Roșu.
Duminică, pe 7 aprilie, de la ora 10.30 pe scena va fi prezentat spectacolul „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regicia lui Gabriel Apostol, cu spenariul lui Cristian Pepino. De scenografie s-a ocupat Daniela Drăgulescu, iar muzica îi apraține lui Dan Bălan
Din distribuție fac parte Claudia Brădescu, Daniel Minciună, Daniela Vlad, Rovena Paraschivoi, Arina Cojocaru/ Alina Manțu și Ion Ciolan,







