Strigătul de disperare al angajaților din Șantierul Naval Mangalia: La București se dărâmă guverne, dar aici, la Mangalia, se dărâmă viața noastră! Domnilor politicieni, semnați programul SAFE până la 31 mai, cer oamenii

Economie
Situația disperată în care se află Șantierul Naval Mangalia, al cărui operator, Damen Shipyards Mangalia SA, a intrat în faliment, se reflectă în primul rând asupra oamenilor simpli, angajații șantierului, aduși la capătul disperării de o situație incertă care durează de mai bine de doi ani!
În această seară, 5 mai 2026, un mesaj ne-a fost transmis pe adresa redacției, sub protecția anonimatului, din partea unui angajat din Șantierul Naval Mangalia.
În cuvinte ce ar putea aparține oricăruia dintre sutele de angajați al căror viitor depinde de funcționarea șantierului, angajatul spune lucrurilor pe nume: „la București se dărâmă guverne, dar aici, la Mangalia, se dărâmă viața noastră“.
Oamenii cer măsuri concrete: semnarea programului SAFE până la data de 31 mai 2026, program ce ar permite realuarea activității economice în Șantierul Naval Mangalia, prin construirea a patru nave.
„Vă scriu pentru că nu mai pot să tac, dar mă tem pentru viitorul copiilor mei.
Sunt angajat al Șantierului Naval Mangalia și vă rog, în numele demnității noastre, să faceți public acest strigăt sub anonimat“, ne-a scris angajatul.
„La București se dărâmă guverne, dar aici, la Mangalia, se dărâmă viața noastră.
Suntem sute de părinți care ne uităm la copiii noștri și ne este rușine că nu știm dacă mâine le mai putem pune pâine pe masă.
Nu vrem milă, nu vrem ajutoare de la primărie. VREM SĂ MUNCIM LA NOI ACASĂ!“, spune angajatul, în cuvinte ce ar putea aparține oricăruia dintre colegii săi din Șantierul Naval Mangalia.
„Domnilor politicieni, semnați programul SAFE până la 31 mai!
Nu ne distrugeți orașul și nu ne goniți specialiștii la sute de kilometri distanță.
Vrem să ne creștem copiii aici, cu capul sus. Nu ne transformați într-o bătaie de joc!“, este solicitarea de bun simț transmisă de angajatul șantierului și însușită, cu siguranță, de sutele de oameni ale căror vieți depind de acesta.
„Vreau doar ca vocea noastră cu disperare să fie auzită“, a conchis angajatul din Șantierul Naval Mangalia.
Situația în care se află Șantierul Naval Mangalia
Amintim, prin programul SAFE, patru nave ar urma să fie construite în Șantierul Naval Mangalia, acesta fiind declarat obiectiv de interes strategic pentru Ministerul Economiei.
Damen Shipyards Mangalia SA a intrat în faliment prin hotărârea Tribunalului Constanța din data de 28 aprilie 2026, falimentul fiind o consecință directă a neaprobării Planului de Reorganizare a societății, cu votul covârșitor negativ al companiei-mamă Damen Holding BV, din Olanda.
Ulterior, CITR SPRL Filiala Constanța, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia SA, a convocat la data de 8 mai 2026 Adunarea Creditorilor companiei, în cadrul didscuțiilor urmând să fie supus la vot Raportul privind strategia de valorificare în bloc a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia.
De asemenea, creditorii Damen Shipyards Mangalia SA vor analiza la aceeași dată și Raportul ce cuprinde instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare în bloc a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia.
Între timp, seara trecută, 4 mai 2026, a adoptat OUG propusă de Ministerul Economiei prin care urmează sa fie adaptat cadrul legal pentru realizarea rapidă a unora dintre investițiile din industria de apărare.
„Noile soluții legislative sunt adoptate de Guvern în contextul în care investițiile în industria de apărare devin prioritate strategică, mai ales având în vedere oportunitățile create de accesarea programului SAFE“, a spus Guvernul.
Conform sursei citate, prin OUG adoptat sunt propuse modificări ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea și OUG nr. 73/2025, modificări care transformă modul în care statul protejează și repune în circuitul economic activele industriale valoroase.
„Pentru operatorii economici declarați de interes strategic prin Hotărâre de Guvern (nr., cum este și cazul Șantierului Naval Mangalia), statul va proteja întregul ansamblu de bunuri care permite producția, fără a permite fragmentarea sau dezmembrarea acestora.
Pentru prima dată, coridorul de expropriere include explicit și bunurile mobile (utilaje, linii tehnologice), nu doar terenurile și clădirile“, au mai spus reprezentanții Guvernului.
Aceștia au precizat în continuare că „pentru situațiile de insolvență sau faliment, este introdusă posibilitatea preluării activelor funcționale în proprietatea privată a statului, în condiții stabilite prin memorandum aprobat de Guvern. Valoarea de preluare este individualizată prin memorandum, iar transferul dreptului de proprietate se realizează în baza procesului-verbal de adjudecare“.
Astăzi, 5 mai 2026, Guvernul a adoptat un Memorandum privind semnarea Acordului de împrumut pentru Programul SAFE încheiat între Comisia Europeană și România, document potrivit căruia România ar urma să acceseze o sumă de de 16.680.055.394 de euro.
Tot astăzi, gigantul german Rheinmettal și-a anunțat oficial intenția de a prelua, alături de elvețienii de la MSC, Șantierul Naval Mangalia.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







Daca ma duceam la oricare dintre astia acum 10 ani si le spuneam sa nu puiasca in Romania ca nu au siguranta zile de maine si garantia unui blid de mancare pufneau dispretuitor.
Am indurat copilaria in saracia ca asa a vrut maica-mea dar apoi m-a dus capul sa nu traiesc aceleasi drame si la maturitate.