Elon Musk, în conflict cu un fost comisar european. Care este motivul

Externe
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, viitor membru al Administrației Trump și proprietar al rețelei de socializare X (fost Twitter), se află într-un conflict cu fostul comisar european Thierry Breton.
Totul a început când Thierry Breton a criticat public declarațiile lui Elon Musk, care susține partidul extremist german AfD în perspectiva alegerilor din februarie 2025, sugerând că aceasta ar putea fi considerată o formă de „interferență străină” în politica europeană. Musk i-a răspuns într-un mod sarcastic, întorcându-i lui Breton acuzațiile, ceea ce a dus la o escaladare a conflictului.
Într-un nou episod al disputei, Musk a redistribuit o postare pe X, în care se susținea că Thierry Breton ar fi recunoscut că UE a anulat alegerile prezidențiale din România și ar intenționa să facă același lucru în Germania. Dezinformarea a devenit virală, iar Musk a etichetat pe Breton drept „tiranul Europei”. Postarea conținea o eroare de traducere, care a transformat „s-a întâmplat în România” în „am făcut-o în România”, creând confuzie și distorsionând mesajul original.
— Elon Musk (@elonmusk) January 11, 2025
Răspunsul lui Thierry Breton nu a întârziat să apară. Fostul comisar european a clarificat că UE nu are niciun mecanism de anulare a alegerilor în statele membre și a acuzat propagarea de fake news. El a subliniat că ce se discuta în videoclipul respectiv se referea doar la aplicarea Legii privind Serviciile Digitale și la obligațiile de moderare a conținutului pe platformele online.
Tyrant of Europe🤴? Wow!
But No @elonmusk: the EU has NO mechanism to nullify any election anywhere in EU. Not at all what is said in the video below related only to the application of the DSA and its moderation obligations. Lost in translation 🎥…or another fake news🤡? https://t.co/oqh8wI4O55— Thierry Breton (@ThierryBreton) January 11, 2025
Disputa continuă pe fondul tensiunilor între Musk și UE, care reglementează mai strict rețelele sociale ce operează pe teritoriul european. În acest context, Breton a avertizat că reglementările europene pot impune amenzi și interdicții platformelor care nu respectă legislația, protejând astfel democrațiile europene de ingerințele externe.
Sursa foto: Wikipedia







