Preotul Vasile Bobaru, mesaj la începutul Postului Mare: este vreme de tăiere a voii, de smerire a minții și de întoarcere cu fața spre Dumnezeu!

HRANĂ PENTRU SUFLET
La începutul Postului Mare, părintele Vasile Bobaru, parohul Bisericii „Sfinții Mihail și Gavriil” din comuna Topraisar, iubit de credincioșii din tot județul Constanța, dar nu numai, transmite acestora un cuvânt de învățătură și îndreptare sufletească, subliniind profunzimea și adevăratul sens al acestei perioade de pregătire pentru Învierea Domnului. Mesajul său pune accent pe curățirea inimii, pe puterea rugăciunii și pe nevoia unei schimbări autentice, dincolo de simpla înfrânare alimentară, chemând la smerenie, iertare și apropiere sinceră de Hristos.
„De azi intrăm în Postul Paștelui. Un post mai aspru, un post care ne atenționează că trebuie să ne apropiem de Hristos cu mai multă atenție, cu un suflet mai curat, dar și cu mai multă sârguință și osteneală! Postul nu este o joacă și nici un obicei de sezon. Postul este sabie împotriva păcatului și oglindă a conștiinței. Dacă postești doar din mâncare, dar îți lași limba slobodă, mânia nestăpânită și judecata aprinsă, n-ai postit nimic. Ai flămânzit degeaba.
Marele Post este vreme de tăiere a voii, de smerire a minții și de întoarcere cu fața spre Dumnezeu. Nu te lăuda că postești, nu te uita strâmb la cel care nu poate, ci vezi-ți păcatele tale, că ele sunt destule. Postul adevărat începe cu „Doamne, iartă-mă!”, nu cu „uite ce fac eu”.
Rugăciunea, în acest post, trebuie să fie cu lacrimă, nu cu grabă. Mai puține vorbe, mai multă inimă. Mai puțină ceartă, mai multă tăcere. Cu aproapele tău să fii blând, iertător și drept, că altfel postul tău se face osândă. Marele Post nu ne face mai mândri, ci mai smeriți; nu mai aspri, ci mai curați.
Cine postește cu adevărat se vede mic, nu mare. Și dacă vom ține postul cu credință, cu rugăciune și cu frică de Dumnezeu, atunci Învierea nu va fi doar o sărbătoare, ci o ridicare a sufletului nostru din moarte.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să postim așa cum trebuie și să urcăm pe scară Învierii să ne bucurăm cu Hristos cel Înviat din morți care aduce nădejde și speranță sufletelor noastre!„, a transmit părintele Vasile Bobaru.
Citește și:







