FOTO Hrană pentru Suflet: Vasile Bobaru, preotul paroh al Bisericii din Topraisar, despre credință, dăruire și comunitate: casa Domnului nu înseamnă doar ziduri, ci inimile celor care o formează
Știrile zilei
Într-o perioadă în care comunitățile au nevoie mai mult ca oricând de repere spirituale, Ziarul Amprenta își propune să aducă în atenția cititorilor chipurile, vocația și misiunea celor care slujesc cu credință în parohiile din județul Constanța. Într-o vreme în care valorile par răsturnate, iar vocile care altădată aduceau liniște sunt adesea puse la zid, Biserica și slujitorii ei se confruntă cu suspiciune, neîncredere sau chiar dispreț. Într-un peisaj social în care credința pare adesea marginalizată, iar reperele morale se clatină, noi alegem să mergem să fim diferiți. Recent am pornit seria de interviuri cu preoții parohi din județul Constanța și ne dorim ca astfel să prezentăm imaginea autentică a păstorilor de suflete care, dincolo de altar, rămân aproape de oameni, de nevoile și frământările lor. În rubrica intitulată „Hrană pentru suflet” vă vom prezenta, săptămânal, interviuri cu preoții parohi din fiecare localitate din județul nostru.
Trăim vremuri marcate de presiune socială, frământări interioare și o avalanșă de informații care ne copleșesc, fiindu-ne tot mai greu să ne putem distinge vocea interioară și să ne descoperim esența. Credința rămâne busola noastră morală și spirituală, călăuzindu-ne spre valori fundamentale precum iubirea, iertarea și respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară.
Căutăm permanent răspunsuri care să ne aducă liniștea sufletească de care avem nevoie, iar printre cei care ne pot oferi aceste răspunsuri se numără și părinții care slujesc cu devotament în Biserică.
Într-o lume agitată și supeficială, preoții rămân o voce a credinței și a comunității.
Indiferent de parohia în care slujește, misiunea preotului nu se limitează doar la oficierea slujbelor religioase, ci se extinde către toate aspectele vieții comunității pe care o păstorește.
El devine un sprijin moral, un sfătuitor, un slujitor al iubirii jertfelnice și al păcii, dar mai ales o prezență constantă în mijlocul oamenilor, acolo unde durerea, singurătatea sau lipsa de speranță își fac simțită prezența.
Prin aceste interviuri pe care Ziarul Amprenta și le-a propus să le realizeze, dorim să evidențiem nu doar activitatea pastoral-liturgică, ci și planurile de viitor ale fiecărui preot, inițiativele dedicate tinerilor, familiilor și celor aflați în dificultate, dar și eforturile neobosite de a aduce credincioșii mai aproape de Biserică – nu doar fizic, ci și sufletește.
Parohia din Topraisar a devenit, în ultimii ani, un adevărat centru de sprijin, solidaritate și lumină duhovnicească. În fruntea acestei comunități se află părintele paroh al Bisericii cu hramul Sfinților Mihail și Gavriil, Vasile Bobaru, un slujitor al altarului care a înțeles că biserica, casa Domnului, nu înseamnă doar ziduri și icoane, ci mai ales inimile celor care o formează.
Cu o poveste de viață profundă, născută din iubirea pentru Dumnezeu și oameni, părintele Vasile Bobaru a reușit, alături de ceilalți doi preoți ai parohiei – Viorel Popa și Mihai Popa, să transforme biserica din Topraisar într-un loc viu, deschis și implicat în viața comunității – de la activități filantropice și sociale, la proiecte educative, culturale și misionare.
Despre începuturile slujirii sale, despre oamenii care i-au marcat drumul spre preoție, despre biserica pe care o păstorește și despre cum vede el rolul preotului în lumea de astăzi, ne-a vorbit cu multă căldură și sinceritate în interviu părintele Vasile Bobaru, parohul bisericii din Topraisar.
1. Spuneți-ne, vă rog, care este parcursul dumneavoastră profesional până acum? Cum ați ajuns să slujiți ca preot, ce parohii ați păstorit până acum?
Parcursul meu profesional a început cred prin clasa a III-a- a IV-a. Aveam o profesoară de religie foarte dedicată, doamna Badea Luminința, care începea ora întrebându-ne dacă am fost sau nu la biserică. Eu făceam parte din colțul vesel al clasei care spunea tot timpul că nu a mers. Și chiar dacă mergeam, spuneam că nu am fost, doar pentru a ne amuza. La un moment dat, am vorbit cu mai mulți copii, „hai să mergem și noi” pentru că la acel moment foarte mulți copii se duceau la slujbe, la biserică. La acea vreme am mers la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Cumpăna, unde, acum 25 de ani, slujea părintele Mihai Jan, actualul protoiereu al Arhiepiscopiei Tomisului.
Și atunci, dar și acum, el atragea foarte mulți copii, foarte mulți tineri.
A început să îmi placă ceea ce ne vorbea, chiar dacă noi, copiii, mai făceam diverse prostii.
La scurtă vreme, l-am cunoscut mai bine pe părintele Jan, începând să merg să mă spovedesc.
Mergeam la biserică și am devenit foarte implicat, biserica din Cumpăna era în construcție la acel moment, părintele Jan avea un paraclis, iar eu ajutam foarte mult acolo.
Am ținut o legătură vie cu biserica până m-am hotărât să dau la Seminar, în anul 2000.
Prin sfaturile părintelui Jan, începusem să citesc, să îmi direcționez viața către Dumnezeu, chiar dacă erau multe tentații, îmi plăceau și mie lucrurile astea, le mai îmbinam până m-am hotărât ca să merg pe calea aceasta.
Primul an de Seminar am mers la Caransebeș, la sfatul unui prieten foarte bun, părintele Viorel Pasmangiu, de la Techirghiol.
Aveam ca variantă să merg, mai aproape, la seminarul de la Tulcea, dar acolo nu cunoșteam pe nimeni, aici, la Caransebeș, aveam un coleg sub îndrumare.
A fost destul de greu, dar a fost un an în care am acumulat foarte, foart multă experiență de viață duhovnicească, și de viață normală, fiind departe de părinți. Acolo era un regim de viață ca la un mănăstire și mie mi-a prins bine în anii mei de viață și de studiu.
Revenind al doilea an la Constanța, am făcut parte din prima promoție a seminarului , înființat de Înalt Preafințitul Teodosie, promoția 2001-2006.
Printr-un alt prieten cu care mergeam la biserica la Cumpăna, Bogdan Grigoraș, care era la școala de cântăreți, am mers pentru prima oară la mănăstire, la Drevent. Nu am avut până atunci interacțiuni cu mănăstirea, în timpul Seminarului. Ca o paranteză, la Curtea de Argeș – unde era fratele meu la seminar, m-am închinat pentru prima oară la Moaștele Sfintei Filofteia și încă de atunci am și dobândit o mare evlavie la Sfânta Filofteia. Iată că, după ani, Dumnezeu a rânduit ca și în biserica noastră din Topraisar să avem și un veșmânt al Sfintei Filofteia.
În primul an după Seminar, m-a dus colegul acesta la Mănăstirea Dervent. Neștiind exact orânduielile, eu am ajuns acolo în pantaloni scurți și în tricou, doar pentru a vizita și a mă întoarce acasă apoi. Impactul a fost atât de mare încât am rămas acolo trei săptămâni, cu îngăduința părinților de acolo și a părinților de acasă, care aveau foarte mare încredere în mine.
Așa a început să îmi placă foarte mult și mergeam lunar la Dervent – 1-2 week-enduri, dar și în vacanțe. Astfel l-am cunoscut și pe părintele Stareț Andrei, care m-a apropiat de cele duhovnicești și de cele bisericești – a fost și este în continuare și duhovnicul nostru și omul care ne-a schimbat viața prin modul dumnealui de gândire și prin tot ceea ce ne-a binecuvântat să facem.
La scurtă vreme, am terminat seminarul, am intrat la facultate – tot la Constanța, am fost angajat al Mănăstirii Dervent – pentru că părintele Jan devenise exarh și apoi vicar parhial și avea nevoie de un secretar. M-a angajat, am stat 2 ani – între 2007 și 2009, când a concluzionat cu hirotonirea mea întru preot la Parohia Tufani. Mi-am dorit foarte mult lucrul acesta – preoția și nu știam când se va întâmpla.
A fost o surpriză pentru toată lumea faptul că am acceptat, la sfatul părintelui Protoreu de la Băneasa de atunci, Cloșcă Marian – Dumnealui a fost cel care a insistat să merg acolo căci era nevoie de preot.
Era o parohie misionară – cu foarte, foarte puține familii și destul de greu de întreținut. Cred că avea vreo 120 – 130 de familii, unele și cu o singură persoană la casă. De asemenea, mai avea o filie la Furnica, de până în 30 de familii.
În data de 1 august 2009 am fost hirotonit, chiar în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Toate s-au legat de Maica Domnului, căci aveam și evlavie Mare la Maica Domnului.
Atunci am fost hirotonit și diacon și preot și culmea, când m-a trimis la parohia aceea de la Tufani, hramul bisericii era „Adormirea Maicii Domnului”.
Aici am slujit patru ani și pot să spun că, fără să supăr pe nimeni, au fost cei mai frumoși ani ai preoției, când am învățat cel mai mult cum să lucrez cu oamenii, cu enoriașii, cum să mă raportez față de biserică, față despre relația mea cu Dumnezeu și cu toate lucrurile care țin de preoție.
Ne-a ajutat Dumnezeu și am pictat două biserici – cea de la Furnica prima oară – o biserică din 1906, construită doar din pământ. Fiind într-o stare mai avansată de degradare, am renovat-o, am tencuit-o interior-exterior, am schimbat acoperișul, am pictat-o și am achiziționat mobilier nou de la părintele Niculescu de la Pogoanele (Buzău).
Pictor era un băiat, Ionel Cristescu, care, atunci când noi eram tineri – când aveam 16-17 ani, a fost găzduit în casa părinților mei, la Cumpăna, după ce un prieten m-a rugat acest lucru, acesta neavând unde înnopta.
După ani, cu el am pictat biserica din Furnica. Un băiat foarte serios care, la vremea aceea, pentru gestul acela de a-l ajuta, cu ani înainte, pentru modestia lui, dar și pentru satul în care eram, ne-a luat un preț foarte mic. În modul acesta am reușit să pictăm biserica la Furnica – în 2 ani de zile. Sfințirea am făcut-o pe 9 mai 2011.
În timpul acesta, oamenii de la Tufani, de la Parohia Mare, erau destul de „revoltați” pentru că voiau și ei să le fie renovată biserica.
Astfel, am început renovarea bisericii de aici. Am curățat până la cărămidă, am tencuit-o – ne-a ajutat atunci mult domnul primar de la Independența, iar ulterior am pictat-o. Biserica a fost sfințită în data de 29 aprilie 2013.
La scurt timp după aceea Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, văzând râvna mea de a face lucruri bune și frumoase, m-a sunat să vin la Arhiepiscopie să îmi propună să vin la Parohia Topraisar.
Asta s-a întâmplat, în mod interesant, pe 1 august 2013, iar pe pe 6 august am fost instalat pe funcție, în ziua în care se sărbătorea „Schimbarea la față”.
La fel de interesant este faptul că am fost hirotonit pe 6 august 2009.
Astfel am început, cu ajutorul Lui Dumnezeu, activitatea alături de colegii mei de acum, de la Topraisar. Trebuie să menționez că am avut sprijin foarte mare în Biserica vie a Lui Hristos, din partea colegilor Popa Mihai și Popa Viorel, care m-au susținut, cu care ne-am susținut reciproc, ne-am sfătuit să facem lucruri frumoase în această Parohie.
2. Cum s-au schimbat comunitățile în care ați slujit?
La Tufani am fost al doilea preot stătător al parohiei pentru că până atunci și Tufaniul era filie – venea părintele de la Petroșani – timp de 18 ani s-a întâmplat asta.
A fost o lucrare foarte mare să te apuci de o pictură bisericească – de exemplu, aici la Topraisar nu am reușit încă lucrul acesta pentru că asta implică foarte mult sacrificiu, foarte mulți bani – trebuie să recunoaștem lucrul acesta. La Tufani am avut curaj datorită pictorulului Ionel Cristescu, care mi-a spus că mă așteaptă să-i dau banii pe pictură și trei ani.
Mănăstirea Dervent m-a ajutat foarte mult cu pachete pe care le duceam oamenilor, erau mulți nevoiași acolo.
Oamenii au venit într-un timp foarte scurt extrem de apropiați de biserică, aveam un număr foarte mare de enoriași și, indiferent de ce problemă aveau, veneau pentru sfat către mine: dacă li se fura calul, dacă le-a murit animalul … Oamenii veneau, le făceam rugăciuni, acatiste… Pentru mine a fost ceva extraordinar, atunci a fost pusă o piatră de temelie la credința mea.
Dumnezeu ne asculta tot timpul rugăciunile.
De exemplu, când trebuia să facem curățenie la cimitir, eu doar le spuneam ce avem de făcut, a doua zi erau acolo, pregătiți de treabă 70 de persoane. La curățeania de la biserică la fel, participau 25 – 30- 40 de persoane. Orice acțiune făceam și le soliciteam ajutorul, dumnealor erau prezenți. S-a închegat o comunitate frumoasă, ba chiar mai mult, am cumpărat o casă pe care am lăsat-o ca și casă parohială, am făcut acte și la ambele biserici și pentru pământurile pe care le deținea biserica.
Ca fapt divers, de acolo am plecat de 12 ani jumătate și pot să spun că mă duc la oricine acasă să-i vizitez, chiar m-au mai solicitat la diverse acțiuni religioase ale dumnealor, înmormântări, pomeni, cununii, botezuri.
În urma activității desfășurate la parohia Tufani și filia Furnica, am primit, după 12 ani de când m-am mutat de acolo, în mai 2024, distincția de cetățean al de onoare al comunei Independența, care ține de parohia Topraisar.
Și, totodată, anul acesta, în luna octombrie, la conferința preoțească de toamnă a eparhiei noastre, unde au participat toți preoții din eparhia Tomisului, condus de Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, am primit o distinție de vrednicie, pentru toată activitatea care o desfășurăm în parohia noastră. Diploma este numită pe mine personal, dar pentru faptul că sunt administrator, dar aceasta este a colegilor și a tuturor celor care ne-au ajutat în parohie.
3. Care este povestea bisericii pe care o păstoriți acum? Când a fost înființată și ce momente importante au marcat evoluția sa?
Biserica din Topraisar are un istoric foarte, foarte bogat pentru că aici a fost o influență greco-otoman. Chiar pe teritoriul unde ne aflăm acum al satului s-a desfășurat și primul război mondial.
Sunt consemnate lucrurile acestea, avem pe teritoriul comunei monumentul de la Biruința și cel de la unitatea militară, încă unul în câmp, al ostașilor nemți care au murit atunci aici. Întregul sat are în fapt o istorie foarte bogată. Însă puținii locuitori de la vremea aceea, au fost destul de încercați.
În anul 1877, în urma Războiului de Independență, în perioada de ocupație otomană, au fost aduși în Topraisar cetățeni din Brăila și în Ardeal, pentru a popula satul.
În anul 1906, oameni evlavioși și credincioși au început să construiască biserica noastră, să pună piatra de temelie, iar în 1910 au terminat-o. A fost un record pentru vremea aceea.
Biserica este făcută din cărămidă și a fost sfințită la vremea aceea de episcopul Nifon Niculescu. Conform spuselor părintelui Ioan Ștefănescu, care era la vremea aceea preot, în Primul Război Mondial, biserica a fost bombardată, iar Turla Mare a căzut. Într-o carte, părintele povestește cum a fost bombardată biserica: astfel, între 6 și 19 octombrie, el a făcut demersuri pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Oamenii din sat, în timpul războiului, plecaseră peste Dunăre spun cronicele istorice și astfel au rămas foarte puțini localnici, doar cei care luptau – soldații. Preotul spunea că pentru a mai salva din cele ale bisericii își îngropase clopotele.
În urma demersurilor, părintele obține aprobarea pentru a săvârși Sfânta Liturghie și chiar în timpul slujbei, un prim obuz a lovit ușile bisericii, creând panică mare. La îndemnul dumnealui, soldații care erau în biserică, au rămas până la sfârșitul Sfintei Liturghiei. La jumătate de oră după ce au terminat slujba, un obuz a lovit direct turla, prăbușindu-o și făcând pagube mari. Inclusiv o parte din biserică s-a prăbușit atunci.
Biserica a rămas oarecum pustită, părăsită până în 1916-1917, când au fost aduși oameni din Muntenia și Oltenia, ca să se populeze satul pentru că aici, în Topraisar, era un pământ foarte bun.
La acel moment s-a început a se renova din nou biserica, lucru care s-a reușit într-un timp relativ scurt. În 1921, biserica era deja sfințită de către episcopul Gherontie.
Între timp, aici venise ca preot părintele Manea. Ulterior, a mai slujit părintele Vasile Cioară. Următorul preot care a stat și 47 de ani în comunitate, și foarte mulți din localnicii din prezent au apucat să-l cunoască, este părintele Gheorghe Răileanu (foto).
El a fost cel care a și pictat biserica, nepictată până la vremea aceea. El a fost preot aici până în anul 1987.
După aceea, aici a venit un alt părinte, pe care tot Manea îl chema, care a stat în parohie vreo șase ani. Și după aceea, în 1990, a venit preot Marian Stroe (1990-1996) și, apoi, părintele Ștefan Popa (1996-2013).
Ulterior au venit aici părintele Mihai, părintele Viorel și eu – cei care suntem în prezent. Părintele Mihai are 24 de ani de când slujește aici, părintele Viorel – aproximativ 14 de ani și eu – 12 ani jumătate.
Noi am preluat biserica și o parte din trapeză și am început activitățile noastre filantropice, sociale.
Biserica este în formă de cruce, are înălțimea de 19 metri la turlă și este construită în stil bizantin – cum se construiau toate bisericele la vremea aceea – cu bolți pe semicerc și cu tablă zincată.
Între 1926-1928, a fost schimbat tot acoperișul bisericii, și în 1964 a fost ridicată o cloponință de beton, de șapte metri înălțime, pentru că până atunci fusese una din lemn.
Din păcate, obiecte de cult cu valoare de patrimoniu nu mai sunt în biserica noastră pentru că în urma Primului Război Mondial au dispărut sau au fost distruse.
Doar clopotele au vechime mai mare, că ele au fost și îngropate, însă doar unul dintre ele a mai rămas astăzi. Cel de-al doilea clopot pe care îl avem în prezent este donat de familia Fîrte Vasile, originari din Topraisar, al cărui fiu este la acest moment preot în Tuzla.
În 2018, la solicitarea mea, datorită evlaviei pe care o aveam față de Sfânta Filofteia, după ce în prealabil Consiliul nostru parohial a adoptat o hotărâre, prin binecuvântarea Înalt Prea Sfinției Sale Teodosie, am făcut o solicitare, prin părintele Viorel Pasmangiu și prin eparhie, să ni se dea, de la Argeș, un odor sfânt – al veșmântului Sfântei Filofteoa. Și atunci, dar și acum sunt foarte puține veșminte în întreaga țară.
Am primit răspuns pozitiv din partea Înalt Prea Sfinției Sale părintele Calinic, arhiepiscopul Argeșului.
Am fost invitat, cu două zile înainte de Crăciun, pe data de 23 decembrie 2018, la slujba arhierească la mănăstirea nouă de la Curtea de Argeș, iar după slujbă am primit acest veșmânt.
Cu drag și bucurie l-am adus în parohie și, pe data de 1 ianuarie 2019, l-am scos pentru prima oară la închinare și am anunțat lucrul acesta pe Facebook. Au fost prezenți foarte, mulți oameni în ziua aceea și în zilele până la Bobotează, care au venit să se închine, să aducă evlavie și cinste veșmântului care a împodobit-o pe Sfânta Filofteia.
În prezent, sunt foarte multe persoane, dar și copii care vin și care se roagă la Sfânta Filofteia, iar rugăciunile acestora sunt ascultate. Și noi am simțit ajutorul Sfintei Filofteia.
Pe lângă oamenii care vin să ne mulțumească de binefacerea pe care le-a făcut Sfânta Filofteia, noi am înființat o asociație în cinstea Sfintei Filofteia, asociație activă și acum, prin care ajutăm oamenii nevoiași, în special pe cei de la noi din sat, dar și cetățeni din județul Constanța. Acum, de exemplu, iarna aducem foarte multe tone de lemne, peste 30 de tone am dus anul trecut.
Orice om cu suflet mare, care vrea să-i ajute pe cei mai sărmani poate ajuta, prin Asociația ”Sfântul Dionisie Exiguul și Sfânta Muceniță Filofteia”.
De asemenea, împărțim multe alimente, îmbrăcăminte, saltele, paturi, cam ce are omul nevoie și ce putem da noi. Primim și noi la rândul nostru donații în contul asociației – IBAN: RO19BTRLRONCRT0523657501 deschis la Banca Transilvania – și totul foarte vizibil. Părintele Bogdan Bălăn este voluntar la Asociația noastră, slujitor aici, preot militar, băiat al satului Topraisar, care, la hotărârea noastră merge și duce ajutoarele unde este nevoie.
4. Biserica de la Topraisar a căpătat deja un renume, foarte mulți credincioși vin în ultimii ani, ce îi atrage aici?
Dumnezeu îi atrage. Ne bucurăm că sunt credincioșii lângă noi. Noi încercăm doar să ne facem datoria, suntem trei preoți tineri: părintele Viorel Popa și părintele Mihai Popa, colegii pe care i-am și găsit aici și care ne sprijinim unul pe altul foarte mult, ne sfătuim și ne implicăm fiecare cu ce putem pentru a ajuta credincioșii. Prin faptul că noi suntem foarte transparenți și cu enoriașii noștri și cu cei care vin în alte părți și încercăm să ascultăm pe toată lumea, ne rugăm împreună cu dumnealor, probabil că oamenii au sesizat lucrul acesta și vin către biserica noastră mai mult.
Nu știm dacă ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor, dar noi ne străduim. Prin elanul tinereții și credința noastră încercăm să mulțumim pe toți oamenii.
Datorită faptului că vin foarte mulți la biserica noastră, noi am reușit, și cu ajutorul lui Dumnezeu și cu dragostea lor, a enoriașilor, să schimbăm foarte multe lucruri în biserică și în parohia pe care o păstorim, tocmai pentru a le fi de ajutor tot lor.
În 2015 am sfințit un nou lumânărar – pe data de 6 noiembrie, am pus și un sistem performant de încălzire prin pardoseală la biserică, cu centrală foarte performantă.
În 2016 am reușit să renovăm clopotnița și să facem o aleea care să lege Casa Căsătoriilor – pe care noi am numit-o aleea Mirilor. Este o alee pe care am împodobit-o cu flori, cu pomi, să fie o amintire plăcută pentru miri, așa cum este de fapt cununia.
La scurt timp, în 2017, am reușit să renovăm biserica pe exterior, aceasta fiind sfințită din Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie pe data de 16 decembrie.
În 2019, am construit Casa Mortuară din dorința oamenilor de a-l păstra pe cel adormit într-un loc mai practic, pentru a nu se mai aglomera în casă. Am făcut o capelă foarte mare, cu 300 de metri la sol, cu bucătărie separată, cu dormitoare, pentru cei care vin de departe care se pot odihni câteva ore ca să îl poată privegea pe cel adormit. Asta a fost sfințită pe data de 2 iulie 2019.
La scurt timp, în 2020, în perioada pandemiei, când oamenii nu mai puteau merge în biserici, am construit un altar de vară, într-un parc de 800 de metri pătrați, de lângă biserica noastră, unde oamenii au simțit că pot veni în siguranță, să nu se îmbolnăvească, să poată păstra distanța. Și la acel moment au venit foarte mulți la slujbele noastre.
De atunci, vara și în zile însorite slujim afară. Sunt momente când se strâng și 500-600 de persoane.
În 2024 am sfințit trapeza Cantinei Sociale. Noi atunci am sfințit-o pentru că la acel moment am terminat un pridvor, căci nu mai aveam loc la Cantina Socială care era necesar căci nu mai aveau loc oamenii loc la masă.
Am hotărât să facem un pridvor ca să ne intrăm la masă în două serii, de primăvară până toamnă târziu. Demarasem proiectul încă de prin 2021, însă nu am avut fonduri să ne apucăm de el. Domnul Adrian Caraiorgu din Constanța a dorit să ne ajute la o altă lucrare pe care o făceam aici și până la urmă am ajuns la înțelegerea că e mai bine să ne ajute la acest pridvor. Și l-a dus la finalizare și drept dovadă, ne este de ajutor pentru cei care vin la cantina noastră.
Încă din 2019 am început să chemăm la masă copii din familiile mai defavorizate, am început cu vreo 30 de copilași. După aceea, i-am chemat pe oamenii mai defavorizați și apoi, ca să nu se mai creze de discuții, am lăsat cantina liberă pentru toată lumea.
Acum, săptămânal, sunt 500 de persoane care primesc masă în cantina noastră.
Trebuie să spun că prin 2021-2022, aveam un proiect de construire a unui nou gard pentru că era unul de plasă pe care îl rupeau câinii tot timpul, foarte lung – 120 de metri liniari. Proiectul unui nou gard l-am făcut cu mult timp înainte, dar din lipsa fondurilor, nu am demarat proiectul.
Într-o discuție cu un domn pe care nu-l cunoșteam și care nu ne știa foarte bine, domnul Matei Valeriu de la București, acesta ne-a dăruit toată suma necesară pentru construcția gardului. De atunci, bineînțeles, dumnealui a rămas un om apropiat al parohiei noastre, ne-a mai susținut și în alte activități și ne susține în continuare ca să facem fapte bune pentru comunitate, atât cele administrative, cât cele sufletești pentru oamenii care sunt în nevoie.
5. Care sunt acțiunile caritabile pe care le desfășurați la nivel parohiei și care sunt planurile de viitor?
Acțiunile caritabile pe care le desfășurăm sunt cele care țin de partea trupească. Mergem cu foarte multe ajutoare, alimente, către enoriașii aflați în suferință. Săptămânal, toți cei care vin să se roage alături de noi, împrumutând modelul mănăstirilor, îi invităm la masă. Asta se întâmplă duminica, sâmbăta, vinerea și miercurea.
Ușile cantinei noastre sunt deschise pentru toată lumea. Oamenii au învățat lucrul acesta, vin cu foarte multe ajutoare – îmbrăcăminte sau diverse lucruri pe care noi le primim aici, și prin asociația pe care o aveam, le distribuim oamenilor care sunt în suferință și în nevoi, cu mare drag – sobe, paturi, canapele, mobilă, lemne de foc, medicamente.
Avem chiar și câțiva copii și bătrânii cărora le asigurăm lunar medicamentele sau pamperși. Avem chiar și din sat copii cu dizabilități pe care îi ajutăm.
Așa cum ne-a ajutat pe noi Dumnezeu, cum a fost tot timpul și este lângă noi și ne îngrijește, și noi trebuie să ducem mai departe celor care au nevoi. Și în modul acesta dăm și un exemplu bun, ca oamenii între ei, dar nu doar prin noi, ci și ei între ei, să se ajute și să creeze o comunitate mai puternică și să fie în armonie.
Trebuie să menționez că la nivelul Parohiei noastre, am avut, de-a lungul anilor, peste 15 acțiuni de donare de sânge.
Anual, de două ori, câteodată chiar și de trei – patru ori, facem aceste acțiuni caritabile de donare de sânge pentru că știm că este mare nevoie și oamenilor le-a fost mai comod să vină și la slujbă și să rămână să doneze și sânge, decât să se ducă la Centrul de Transfuzii în Constanța, cu care noi colaborăm. Doamna director, doamna Dobrotă, a fost prezentă tot timpul aici, cu cadrele medicale, la fiecare acțiune.
Noi amenajăm zona de donare în sala de mese, într-un mod foarte igienic, ca oameni să poată să participe la acțiune.
Dar, ca să nu lăsăm loc de interpretări, ne-a rânduit Dumnezeu să ne vină o idee bună, să luăm exemplul Sfinților Dobrogeni – Sfinții Epictet și Astion, care nu prea sunt cunoscuți, din păcate, la noi, în Dobrogea – primii Sfinți de pe teritoriul Tării Românești. Sfintele Moaște au fost descoperite la Halmiris, în anul 2001. Moaștele lor, marea majoritate se află în Catedrala de la Halmiris și în Catedrala de la Constanța, iar ei sunt renumiți ca și medici tămăduitori.
În cinstea Sfinților, văzând ceea ce se întâmplă aici, în Parohia noastră, și mulțumirile care le-am avut cu acțiunea de donare de sânge, am hotărât să construim – și ne-am apucat deja – avem turnată fundația – două cabinete medicale, pe care vrem să le lăsăm în mod gratuit nevoiașilor – în primul rând. Vom vedea cum va rândui să lucreze Dumnezeu prin Sfinții lui. Facem o construcția nouă, mare, ca și un dispensar.
Avem enoriași care practică medicina și care au zis că pot face voluntariat aici.
Am pus ca perioadă de timp pentru finalizarea proiectului când va rândui Dumnezeu. Eu am zis că poate, poate dacă își face Dumnezeu milă, în doi ani să terminăm lucrările. Acum, că o vom termina mai repede sau mai târziu, înseamnă că știe Dumnezeu de ce se întâmplă acest lucru.
Pentru această construcție primim sprijinul enoriașilor căci altfel ar fi foarte greu să facem singuri o asemenea construcție.
6. Cum vă pot ajuta cei care vor să aducă un sprijin? Ați avut și donații din partea unor persoane publice?
Noi avem un cont al parohiei pentru cei care doresc să trimită un ajutor financiar. Chiar suntem înscriși în Registrul Unic pentru cei care au firme și pot dona, să se scadă cu impozitele. Totodată, cei care doresc, ne pot ajuta cum vor, cu alimente sau orice altceva, la cantina din curtea bisericii. Doar pentru doritori și cei care cred că pot ajuta mai departe.
Avem mulți sportivi, chiar de la echipa națională a României, care au venit, au găsit aici un pic de liniște, de dragoste, au găsit ceea ce își doreau dumnealor și au rămas alături de noi. Lucrul acesta se întâmplă chiar de foarte mulți ani. Chiar și de la echipa Farul avem sportivi care ne sprijină, iar unii dintre ei vin la noi de când erau copii.
Un exemplu elocvent este Alexandru Cicâldău, care vine de când era la începutul carierei. În continuare păstrează relația bună cu noi, cu biserica și ne este de mare ajutor.
Totodată sunt foarte mulți oameni care se implică în activitățile noastre – cum sunt hramurile sau lucrările de renovare pe care le avem sau de construit, care doresc să rămână sub protecție anonimatului din diferite motive personale ale dumnealor.
Avem o colaborare, pot să spun așa, perfectă cu primăria, cu Consiliul Local, cu Poliția, cu celelalte unități care desfășoară activitatea pe teritoriul parohiei. Chiar putem spune că suntem binecuvântați de Dumnezeu. Comunitatea ne ajută, suntem unii lângă alții și ne ajutăm.
7. Cum caracterizați relația pe care o aveți cu enoriașii?
Avem o relație foarte apropiată, pentru că oamenii ne-au simțit că suntem foarte sinceri, tineri, un pic inocenți în lucrurile care le facem și cu dorință de a face lucruri bune înaintea Lui Dumnezeu, pentru sufletele noastre, dar de ajutor pentru satul lor.
Biserica a fost construită acum 100 de ani, când erau mult mai puțini enoriași.
Prin tot ceea ce am făcut și ceea ce facem, ne simțim foarte apropiați de ei, pentru că ei au venit lângă noi și ne-au ajutat, ne-au sprijit. Noi nu putem să facem ceva în biserica aceasta fără sprijinul și acordul dumnealor, pentru că, practic, biserica este a lor.
Îi simțim foarte apropiați, considerăm că suntem familia din familie. Ne-am bucurat mereu de prezența unora la diverse evenimente, și noi la dumnealor acasă și la casa Lui Dumnezeu aici, în biserica.
8. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți păstor de suflet într-o comunitate locală?
Este cea mai mare responsabilitate, dar și cea mai frumoasă, preoția este unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le-a lăsat Dumnezeu: ca tu să poți să duci rugăciunile celor pe care îi păstorești înaintea Lui Dumnezeu, să le întărești cuvântul și rugăciunea înaintea Lui Dumnezeu. Este o jertfă mare, dar este și o responsabilitate mare.
Cred că trebuie să întrebați mai mult pe enoriașii noștri ce înseamnă lucrul acesta și cum simt ei relația pe care o au cu noi și ceea ce înseamnă preoția și preotul din localitate. Noi încercăm tot timpul să fim alături de comunitate și comunitatea alături de noi, să îi sprijinim și la bine și la greu și să fim înțeleși că facem parte din familia dumnealor. Până acum am simțit lucrul acesta, în marea parte a cazurilor.
9. De când sunteți preot, ați întâlnit povește de viață care v-au rămas în minte și pe care ați dori să ni le împărtășiți?
Am întâlnit povești fantastice ale oamenilor care au venit să ceară ajutorul Dumnezeu sau să-i mulțumescă Bunului Dumnezeu după anumite evenimente, de viață și de moarte, unele foarte frumoase, unele traumatizante, care, prin orânduiala bunului Dumnezeu, s-au „așezat”.
N-aș putea să le spun pentru ca nu cumva, regăsindu-se în ele unele persoane, să le divulgăm secretul sau să le luăm bucuria sau altora să le aducem, cine știe, rușine.
Sunt povești foarte, foarte frumoase și sunt întâmplări minunate care ne-au făcut și pe noi ca preoți să fim mai atenți la ceea ce facem și mai atenți la oamenii care sunt în suferință.
Și oamenii care, din păcate, trăiesc lucruri grele în viața lor, ne bucurăm că ei își găsesc aici speranța și nădejdea. Toată speranța și nădejdea noastră este la Dumnezeu.
Chiar și bolile sunt încercări pe care ni le dă Dumnezeu pentru ca noi să ne mântuim, să știm să luăm partea pozitivă, că așa, dacă am cere sănătate și ne-am pierde mintea, ce am face. Boala și alte lucruri care se întâmplă în viața noastră sunt pentru a ne duce către Dumnezeu, cu gândul mai mult.
10. Ați spus că săvârșiți și Taina Sfântului Maslu, dintre care unele slujbe sunt doar pentru copiii cu diverse probleme. Cât de des au loc acestea?
Noi am făcut un program liturgic mai intens, pentru că era și cerință mare. Oamenii vin în număr mare la noi, au dorit să facem mai multe slujbe. Și atunci am introdus în programul bisericii noastre mai des și Taina Sfântului Maslu, în fiecare miercuri, la ora 18.00 și în fiecare vineri, la ora 9.30. Taina Sfântului Maslu cuprinse rugăciuni doar de sănătate, însă mai citim și rugăciuni de dezlegări și alte rugăciuni de sănătate.
Totodată, pentru că a fost cerință și au început să-și vină la Sfântul Maslu – cu tristețe spune lucrul acesta – copilași bolnavi care făceau gălăgie și deranjau fără să-și dea seama (nu s-a supărat nimeni, dar nu se putea săvârși slujbele în modul normal – am hotărât ca în fiecare duminică la ora 17.00, negreșit și neîntrerupt, să facem special Taina Sfântului Mastru pentru copii care sunt bolnaviori.
Cred că sunt 5-6 ani de când facem lucrul acesta.
Ne bucurăm că aceștia vin către biserică, câteodată avem și 60 de copii, vin și de la București, de la Brăila, Fetești, Călărași. Îmbucurător este faptul că mulți dintre ei au început să se liniștească și apoi să se simtă bine. Lucrul acesta ne motivează și pe noi. Este totuși o suferință și pentru noi, ca preoți, să-i vedem pe acei copii bolnavi și pe acei părinți care trebuie să îi îngrijească. Dar toate sunt în rânduiala lui Dumnezeu și doar Dumnezeu știe de ce și pentru ce se întâmplă lucrurile astea.
11. În această lume grăbită, cum reușiți să duceți mesajele Evangheliei mai departe și să îi țineți aproape pe credincioși?
Este o întrebare foarte bună. Aici este doar mila și ajutorul lui Dumnezeu, să știți, pentru că oamenii astăzi nu mai sunt interesați decât de lucruri palpabile și nu prea mai au timp de cele sufletești. De multe ori chiar te și iau în râs sau te ocărăsc, dacă ai curaj, să le vorbești despre suflet și despre Dumnezeu.
Noi am încercat și încercăm să ducem acest mesaj al Evangheliei în primul rând în comunitatea noastră prin fapte – și ne străduim ca să fim luminători aici chiar dacă suntem oameni și suntem și noi neputincioși.
Mesajul Evangheliei este de fapt ceea ce reprezintă Dumnezeu – iubire și iertare. Dacă noi ne iubim, ne iertăm, înseamnă că suntem îngăduitori unii cu alții și ne ajutăm unii pe alții. Și ajutându-ne unii pe alții și nejudecându-ne, nu facem decât să cerem mila Lui Dumnezeu și mila Lui Dumnezeu să vină peste oameni care au cerut ajutorul acesta și mai departe și ei să fie luminători, cum spune Evanghelia, pentru cei care încă nu văd lumină.
Totodată ne folosim și de metodele moderne, de comunicare, prin Facebook, prin telefonie, pentru a transmite mesajul Evangheliei și întotdeauna mesajul Evangheliei ajunge la câte cineva care este în suferință.
Este o luptă mare în ziua de astăzi ca omul să mai înțeleagă că este făcut și din suflet. Noi alergăm de dimineață până seara doar pentru a satisface din păcate, cele ale lumii, cele ale trupului, care, dacă privim în credința a Lui Dumnezeu, toate sunt trecătoare și nu mai luăm nimic cu noi.
Singurul pe care îl luăm acolo unde vom merge este sufletul – cu faptele bune
Nădăjduim că mesajul nostru ajunge la toți cei care îl doresc să-l asculte.
Oamenii au răspuns întotdeauna la credință și sunt convins că vor răspunde întotdeauna, dar depinde cum înțelege fiecare și cum simte nevoia de a se apropia de credință.
Lumea nu pare a fi interesată, la modul general, de relația om-Dumnezeu, dar să știți că în mod particular sunt și mai mulți care vin către Dumnezeu, să-L caute pe Dumnezeu și să afle adevărul de credință, să se apropie, să-L cunoască pe Dumnezeu.
Mărturisesc asta după slujirea din cei 16 ani în jumătate, dar și după slujirea colegilor mei: sunt oamenii în ce în ce mai mulți care îL caută pe Dumnezeu.
12. Ce înseamnă în viziunea dumneavoastră o biserică vie și implicată în viața comunității?
O biserică vie și implicată în viața comunității este cea care în continuare prezintă adevărul nealterat, așa cum l-a lăsat Hristos, care prezintă adevărul, păcatul, dreptatea, dar totodată să vină prin exemplul ei personal, ca să arate că dragostea și credința lui Hristos este vie în continuare și că Hristos este lucrător și acum în viața lor, dacă dumnealor îl caută și doresc să-l cunoască, să se apropie de El.
13. Ce rol are preotul în opinia dvs. astăzi, dincolo de altar?
Preotul rămâne în continuare, sau ar trebui, un luminător și un călăuzitor. Și cu haină și fără haină, și în curtea bisericii și pe lângă biserică și la casa lui, preotul trebuie să fie un exemplu.
Nu știu cât reușim tot timpul lucrul acesta, mai și greșim, dar repet și nu-i o scuză, suntem oameni, dar dacă noi încercăm să ne modelăm și noi în continuare, ca preoți, după modelul care este Hristos, cu siguranță nu ne va lăsa Dumnezeu nici în neputințele noastre și va pune asupra noastră în continuare aceeași milă, aceiași har, ca noi să putem să fim oamenilor clăuzitori în partea aceasta de credință și buni sfătuitori – ca să îi îndemnăm să-L cunoască și să-L urmeze pe Hristos.
14. Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat al parohiei?
Noi, în primul rând, nădăjduim că putem să creștem cât mai mult comunitatea pe partea sufletească. Să-i apropiem pe câți mai mulți oameni de biserică, să cunoască de fapt că biserica este Hristos, să-L cunoască pe Hristos și să-L țină aproape pentru că important este nu viața aceasta, ci viața veșnică.
Un lucru foarte important pe care noi nu prea îl mai luăm în ziua de astăzi în seamă și cu tristețe spun că sunt mulți cei care se raportează acum la biserică și la Dumnezeu doar pentru problema punctuală pe care o au sau pentru ispita respectivă ca să găsească rezolvare – că nu ne mai merge bine acasă, în familie, cu soțul, cu soția…
Sunt foarte puțini cei care se dedică și-L caută pe Hristos din Sfânta Scriptură, din rugăciune, din viața lor, pentru a-și mântui sufletul.
Cred că acest lucru ar trebui să înțeleagă și oamenii, că noi trebuie să ne mântuim sufletul nostru. Și cum trăim aici pentru veșnicie, așa vom trăi și în veșnicie.
Cât despre planurile pe care le avem pentru parohia noastră, am venit în ajutorarea multor enoriași prin construirea unui Baptisteriu, ceva unic în Dobrogea. Am început lucrările acum doi ani.
Baptisteriu este locul de botez al adulților, care nu sunt ortodoxi, care se întorc la ortodoxie sau care îmbracă haină ortodoxiei. Și pentru că erau controverse, că unele persoane voiau să fie doar doar stropite pe cap la botez, altele că vor să fie cufundați cu totul – cum este și normal, am construit acest Baptisteriu, care, în proporție de 85% este gata. Deja am început să facem botezuri acolo. Vrem să-l lăsăm în mod gratuit, când va fi gata, tuturor preoților din eparhie care doresc să vină și să facă botezuri aici.
Cu acest proiect ne-a ajutat tot Părintele Andrei, Părintele stareț de la Dervent, care ne-a fost foarte apropiat, și cu binecuvântarea Înaltului am dat drumul la lucrare.
Domnul Raul Sava a fost cel care a dorit să sponsorizeze construcția întregului baptisteriu.
Sperăm că prin toate proiectele acestea să-l lăudăm pe Dumnezeu și să venim în ajutorarea oamenilor.
Totodată, pe 7 decembrie, când vom sărbători al 2-lea Hram al Bisericii noastre – „Sfânta Filofteia”, va avea loc și Sfințirea Catapeteasmei pentru că noi am schimbat, de acum 2 ani, mobilierul vechi pentru că era foarte degradat.
Ne-au ajutat Dumnezeu și enoriașii noștri dragi și am schimbat Catapeteasma Bisericii și toate stranele cu unele din lemn masiv de stejar, sculptate. Între timp am pictat catapeteasma la Mănăstirea Techerghiol, la Maica Alexia, iar anul acesta s-a terminat pictura.
Icoanele din vechea catapeteasmă – peste 20 – am reușit să le salvăm, le-am dus la o doamnă care se pricepe să le trateze, să le curețe bine și le vom pune la Capela Mortuară ca amintire, pentru că sunt donate de moșii și strămoșii celor care au locuit în Topraisar.
15. Cum încercați să atrageți tineri spre viața bisericii?
În primul rând, atracția tinerilor începe de la părinți, de la ceea ce aud părinții la biserică, de la cum vor părinții să fie educați copiii lor. Ne confruntăm de multe ori cu întrebarea aceasta: „părinte, nu știu ce să mai fac cu fiul meu/cu fiica mea”.
Primul mesaj ar trebui să plece de la părinți, de acasă. Și apoi, al doilea mesaj de la noi, de la biserică. An de an avem parteneriate și am colaborat foarte bine cu Liceul Tehnologic Topraisar, cu doamna director Căluța Aurelia, am fost invitați la diverse evenimente ale școlii în cadrul căruia am vorbit despre Hristos, despre sfinți, despre biserică sau despre lucrurile care se întâmplă în viața de zi cu zi și pe care ei le trăiesc.
Foarte mulți dintre tinerii care au venit și s-au spovedit la biserică au rămas aproape de noi.
Am avut acțiuni cu ei – colinda, împodobirea bradului, curățenia la biserică… Tinerii observă lucrurile acestea care se întâmplă în parohia lor, în biserica aceasta și sunt foarte mulți cei care sunt atrași de lucrurile pe care le facem. Chiar avem foarte mulți tineri la biserică, mulți tineri la spovedit și aș putea spune cu bucurie că marea parte a celor care vin la noi la biserică sunt tineri care s-au format pe lângă biserică, care între timp s-au căsătorit, sunt la casele lor, pe copii lor i-au botezat aici și acum și ei fac parte acum din comunitatea noastră, participă la slujbe.
16. Am văzut și pe paginile de socializare, la evenimentele importante din parohie, că dumneavoastră, preoții, împreună cu preotesele și copiilor vă îmbrăcați la fel. De unde a venit această idee?
Povestea este simplă. Așa cum este normal, din viața preotului face parte și preoteasa, și trebuiau integrate și doamnelor noastre preotese pentru că ele se implică mult în treburile noastre, chiar și în activitatea socială a bisericii, filantropică.
De exemplu, eu la Tufani cu soția făceam Sfânta Liturghie pentru că nu aveam acolo dascăl.
Astfel, am vrut să dăm un exemplu enoriașilor noștri că soțiile noastre sunt alături de noi, la fel și copiii, împreună trebuie să vină la fel la biserică. Doamnele cu ideile inovatoare s-au gândit să se îmbrace toate la fel, și să arătăm exemplul că așa trebuie să fim cu toții: într-un singur gând, într-un singur cuvânt, mergând către Dumnezeu.
Ne bucurăm că ați observat dumneavoastră lucrul acesta, la fel ca și mulți dintre cei din jurul nostru și să știți că am fost luați ca exemplu. La marile evenimente, dacă nu tot timpul la sărbători, sunt foarte multe soții care vin și spun „Părinte, am venit că așa am văzut la dumneavoastră și vrem să vă fim alături”. Și pe noi ne bucură lucrul acesta.
La fel și cu copilașii noștri, trebuie să fie introduși în tot ceea ce înseamnă biserică, credință, Dumnezeu, ca și ei, la rândul lor, să vorbească mai departe de Dumnezeu, cum este firesc. Totodată, cu sprijinul lor, să vină și alți colegi de-ai lor la biserică și așa mai departe, să se răspândească cuvântul lui Dumnezeu. Nu știu cât reușim, dar încercăm.
17. Aveți un mesaj pentru credincioșii din comunitatea dumneavoastră?
Mesajul pentru credincioșii din comunitatea noastră ar fi același ca și până acum: să îl păstreze și să îl slujească pe Hristos.
Ceea ce facem aici, facem pentru sufletele noastre și ale lor și ei trebuie să înțeleagă lucrul acesta. Dacă până acum au fost alături de noi și au împărtășit mesajul acesta despre Hristos, să vină și de acum în continuare pentru că Hristos este iubire și iubirea trebuie să dăinuie în veșnicie.
Nimic nu este netrecător în lumea aceasta și totul este trecător, singurile lucruri care rămân sunt cele ale sufletului.
Și atunci, îi rugăm să ne asculte în continuare și noi să îi ascultăm pe ei, și, în modul acesta, ca o familie normală, ascultându-ne unii pe alții, să mergem de mână cu sufletele în Împărțirea Lui Dumnezeu.
Asta este mesajul nostru pentru ei.
Citește și:
