FOTO Hrană pentru suflet: Preotul paroh al Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva din Cumpăna, Ion Soare, o viață închinată slujirii și comunității – Dumnezeu este iubire și trebuie să îmbrățișăm acest mesaj!
Știrile zilei
Într-o perioadă în care comunitățile au nevoie mai mult ca oricând de repere spirituale, Ziarul Amprenta își propune să aducă în atenția cititorilor chipurile, vocația și misiunea celor care slujesc cu credință în parohiile din județul Constanța. Într-o vreme în care valorile par răsturnate, iar vocile care altădată aduceau liniște sunt adesea puse la zid, Biserica și slujitorii ei se confruntă cu suspiciune, neîncredere sau chiar dispreț. Într-un peisaj social în care credința pare adesea marginalizată, iar reperele morale se clatină, noi alegem să mergem să fim diferiți. Astăzi, deschidem seria de interviuri cu preoții parohi din județul Constanța și ne dorim ca astfel să prezentăm imaginea autentică a păstorilor de suflete care, dincolo de altar, rămân aproape de oameni, de nevoile și frământările lor. În rubrica intitulată „Hrană pentru suflet” vă vom prezenta, săptămânal, interviuri cu preoții parohi din fiecare localitate din județul nostru.
Trăim vremuri marcate de presiune socială, frământări interioare și o avalanșă de informații care ne copleșesc, fiindu-ne tot mai greu să ne putem distinge vocea interioară și să ne descoperim esența. Credința rămâne busola noastră morală și spirituală, călăuzindu-ne spre valori fundamentale precum iubirea, iertarea și respectul pentru tot ceea ce ne înconjoară.
Căutăm permanent răspunsuri care să ne aducă liniștea sufletească de care avem nevoie, iar printre cei care ne pot oferi aceste răspunsuri se numără și părinții care slujesc cu devotament în Biserică.
Într-o lume agitată și supeficială, preoții rămân o voce a credinței și a comunității.
Indiferent de parohia în care slujește, misiunea preotului nu se limitează doar la oficierea slujbelor religioase, ci se extinde către toate aspectele vieții comunității pe care o păstorește.
El devine un sprijin moral, un sfătuitor, un slujitor al iubirii jertfelnice și al păcii, dar mai ales o prezență constantă în mijlocul oamenilor, acolo unde durerea, singurătatea sau lipsa de speranță își fac simțită prezența.
Prin aceste interviuri pe care Ziarul Amprenta și le-a propus să le realizeze, dorim să evidențiem nu doar activitatea pastoral-liturgică, ci și planurile de viitor ale fiecărui preot, inițiativele dedicate tinerilor, familiilor și celor aflați în dificultate, dar și eforturile neobosite de a aduce credincioșii mai aproape de Biserică – nu doar fizic, ci și sufletește.
Am stat de vorbă cu părintele Ion Soare, parohul Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva din comuna Cumpăna, despre începutul vieții preoțești, despre provocările slujirii în vremuri moderne și legătura vie dintre biserică și comunitate, dar și despre binefacerile realizate în toți acești ani pentru comunitatea locală.
Interviul acordat Ziarului Amprenta de către părintele paroh Ion Soare îl publicăm cu trei săptămâni înainte ca păstorul de suflete să împlinească 23 de ani de când slujește la Cumpăna. Venirea preotului Ion Soare în parohia de la Cumpăna, chiar la biserica care poartă numele Sfintei Parascheva pare să nu fie întâmplătoare. Dumnezeu pare că a orânduit ca cel născut în această zi de mare sărbătoare să slujească pentru El în biserica ce poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Repere importante ale Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva
Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Cumpăna se pregătește de sărbătoare: în câteva zile, va fi sărbătorit hramul bisericii.
Sărbătoarea din acest an este una specială pentru credincioșii din Cumpăna: Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva sărbătorește, pe 14 octombrie, 25 de ani de la sfințire.
La slujba de târnosire oficiată în data de 14 octombrie 2000 de Înaltpreasfințitul Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, a participat chiar prim-ministrul de la acea vreme, Adrian Năstase care a donat clopotul din bronz de 300 kg al bisericii, dar și catapeteasma lăcașului de cult.
Biserica Cuvioasa Sfânta Parascheva are formă de cruce, cu turla octogonală, cu o lungime de 27 metri, lățimea de 8 metri, este construită din B.C.A. pe o fundație înaltă. Are 3 turle, una pe naos și 2 mai mici pe pronaos și un pridvor sprijinit pe 6 coloane. Ușile de la intrare precum și tot mobilierul din biserică sunt construite din stejar masiv, executate în comuna Pogoanele, județul Buzău, de preotul Niculescu Gheorghe.
Este extrem de important faptul că Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost prima din Dobrogea unde, în 2011, au fost aduse, spre închinare și păstrare, veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Totodată, lăcașul de cult a deschis pioneratul și în ceea ce privește înființarea de cantine sociale la nivelul Dobrogei, aici fiind prima cantină din județul Constanța, construită în urmă cu 25 de ani. Cetățenii comunei, aflați în nevoi, au găsit aici, de-a lungul anilor sprijin în orice moment de cumpănă a vieții lor.
1. Spuneți-ne, vă rog, care este parcursul dumneavoastră profesional? Cum ați ajuns să slujiți ca preot aici, ce parohii ați mai păstorit?
Eu am fost hirotonit preot în data de 3 aprilie 1994. Am peste 31 de ani de când slujesc și prima mea parohie a fost cea din comuna mea natală, Horia, unde am slujit aproape 10 ani. Acolo aveam trei sate arondate – Horia, Miorița și Cloșca, și mai suplineam încă trei – Crișan, Tichilești și Șiriu. Împărțirea administrativă nu este neapărat împărțirea noastră canonică. Din 9 ani, aproape 6 ani și jumătate am avut șase localități în grijă. Ulterior, am rămas doar cu Horia, Miorița și Cloșca. În acest răstimp, am pictat trei biserici și am mai construit una: mănăstirea de la Cloșca este ridicată când eram eu acolo.
După ce am construit-o, am venit aici, la Cumpăna.
În Cumpăna, am ajuns pe 9 noiembrie 2002. Anul acesta împlinesc 23 de ani.
Biserica a fost construită de părintele Jan Mihai, Părintele Protoereu, devenit și vicar între timp, care, după ce a construit-o, a plecat la Constanța, și m-a lăsat pe mine. Noi ne-am ocupat de tot ceea ce înseamnă dotare, pictură ansamblu, arhitectură, de tot.
2. Împărtășiți-ne vă rugăm cum ați ajuns la Cumpăna?
Într-o zi, după ce avusesem conferință la Hârșova, am venit acasă, era după-amiază. Stăteam cu băiatul, cu cel mic, care e preot acum. Îl țineam în brațe ca să adoarmă. La un moment dat, mi-a sunat telefonul. Foarte rar suna telefonul atunci. Era și scump de vorbit, îți făceai griji și pentru un minut. Răspund. Era părintele Jan Mihai. Îmi zice: «Stai jos!»
Și mă gândesc: „de unde știe că sunt în picioare?”… Pentru că eram în picioare. Zic: «Ce s-a întâmplat?»
Și el, cu o voce serioasă: «De la 1 noiembrie, ieși preot la Cumpăna.» Nu cerusem. Am zis doar: «Gata, am înțeles. Să rămâi sănătos.» Și am închis.
Mi-au permis să termin hramul de la Miorița, care era pe 8 noiembrie, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. După slujbă, seara, am venit la Cumpăna. Era anul 2002. Nu era lumină pe străzi, nu era nimic. Am intrat pe poarta asta și m-am dus în fața bisericii. Nu știam dacă e asfalt, dacă e trotuar, dacă e noroi… N-am văzut nimic, era întuneric.
M-am dus acasă la părintele, că aici locuia pe atunci. Am stat puțin de vorbă, vreo 10 minute. Se pregătea să plece, era o sărbătoare. Când am ieșit spre poartă, și, la un moment dat, îl întreb: «Părinte, dar nu mi-ai spus ce hram are biserica asta?» El, în timp ce se întorcea, zice: «Ți-am zis: Sfânta Parascheva.» Și a plecat.
Așa ceva se întâmplă rar….
Așa am aflat că biserica unde fusesem trimis are hramul Sfintei Parascheva. Și… eu m-am născut chiar în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva.
3. Cum a fost perioada de când slujiți aici?
Îmi place să cred că a fost una de creștere, de împliniri. Eu mă simt împlinit.
Am avut experiența lucrurilor cu oamenii la parohia cealaltă.
Am fost preot în satul meu, unde oamenii mă cunoșteau de când m-am născut – cei mai mulți dintre ei. Am avut noroc cu oamenii pentru că au fost foarte receptivi, foarte apropiați, cu toate că istoricul nu evidenția acest lucru. S-a întâmplat acest lucru pentru că am început cu exemplu personal, asta mi s-a părut foarte important.
De exemplu, aveam un gard care stătea să cadă peste noi și chiar de ziua soției mele voiam să ne apucăm să îl reparăm. Eu am mers la școală, la deschiderea anului școlar, apoi am felicitat-o pe preoteasă și am plecat spre biserică, așa cum am promis, ca să ne apucăm de treaba. Când am văzut că gardul nu este dărmat, m-am apucat eu și l-am pus la pământ. Meșterii cu care vorbisem, își găsiseră o altă lucrare. Am rezolvat cu soția meșterului și a doua zi toată lumea era la treabă. Cam o săptămână a durat toată treaba, eu am fost permanent acolo, timp în care s-a făcut gardul. De atunci, nu a mai fost moment în care să le spun oamenilor că facem un lucru și eu să nu fiu alături de ei.
Dar totdeauna am fost acolo. De exemplu, când am început să pictăm biserica am spus că primul Sfânt îl voi dona eu.
Aș vrea să precizez că și în localitatea Miorița, care era o comunitate de vreo 160 de case, era un nucleu de oameni de vreo 80-100 de familii, excepțional. Ca și exemplu special aș putea să vă spun o întâmplare care mi-a rămas în minte: una dintre enoriașe, aflată în spital la momentul când i-a venit rândul pentru a pregăti mâncarea pentru pictorii bisericii noastre, a plecat de acolo și s-a ocupat de ceea ce trebuia și ulterior s-a întors apoi la spital. Eu nu am știut acest lucru…. Am vrut să vă spun asta pentru a vedea dăruirea oamenilor de acolo pentru Dumnezeu… Acum satul este foarte îmbătrânit, acolo nu există nicio posibilitate să te dezvolți ca și familie.
Satul acela era un etalon de dragoste față de Dumnezeu și probabil și de apropiere față de biserică.
4. Mai sunt membrii în familia dumneavoastră care v-au urmat calea bisericii?
Da, băiatul meu, Soare Ioan Emanuel, este preot aici de trei ani. El a făcut ucenicie cu mine 11 ani, a finalizat Facultatea de Teologie, a urmat și studii postuniversare de master.
Alături de noi doi mai slujește la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva și părintele Cosmin Tudor Ciocan care a venit în același timp cu mine aici, în parohie.
5. Care este povestea bisericii pe care o păstoriți? Când a fost înființată și ce momente importante au marcat evoluția sa?
După Revoluție, comuna Cumpăna a început să se dezvolte, și s-a văzut necesitatea construirii unei alte biserici.
Părintele Jan Mihai a fost delegat în 1997 să se ocupe de construcția Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva. Lucrările au început în martie 1997 și s-au terminat în anul 2000. Biserica s-a construit în trei ani, este oarecum un record de viteză.
Pe 14 octombrie 2000, Înalt preasfințitul Lucian, Arhiepiscopul Tomisului – Dumnezeu să-l odihnească! – a fost cel care a sfințit biserica noastră.
La slujbă a participat fostul prim-ministru al României, Adrian Năstase, care ne-a donat clopotul bisericii și catapeteasma.
Aspecte arhitecturale nu avem în mod special pentru că biserica noastră este una nouă, nu avem obiecte cu valoare de patrimoniu.
Cel mai important odor pe care îl avem este veșmântul Sfintei Parascheva pe care noi le-am adus pentru prima dată în Dobrogea. Asta s-a întâmplat în 2011.
Mulți dintre credincioși, la acea vreme, cred că au înțeles că sunt aduse în biserica noastră moaștele Sfintei Parascheva. A fost un adevărat pelerinaj aici, la acel moment. Timp de cinci zile biserica noastră a fost închisă doar la miezul nopții, iar credincioșii au stat încontinuu să se închine.
Imediat după Sfințirea Bisericii s-a înființat și Cantina Socială care își desfășoară activitate de atunci și până acum.
Împlinim, anul acesta 25 de ani de activitate neîntreruptă.
Bineînțeles că numărul copiilor care primesc masă zilnic în cantina noastră a fluctuat. Am avut și 30, am avut și 90.
96 a fost cel mai mare număr de copii cărora le-am servit masa zilnic, de luni până vineri.
Proiectul acesta a fost realizat în colaborare cu Primăria Cumpăna și organizația World Vision și scopul său era prevenirea abandonului școlar. De asemenea, le mai oferim rechizite, diverse hăinuțe… Înainte colaboram cu World Vision, ei ne aduceau foarte multe dintre obiecte, însă acum oamenii au văzut că noi avem această cantină și aproape în fiecare zi vin și ne aduc ba haine, ba încălțăminte, ba rechizite, ba ghiozdane, ba mâncare.
Fotografie de la inaugurarea cantinei – Cumpăna
Martor mi-e Dumnezeu că niciodată nu am ajuns să închidem pentru că nu avem cele necesare pentru cantină!
Dacă doamnele de la cantină veneau, spre exemplu, astăzi să îmi spună că nu avem anumite produse, până mâine apărea cineva, un enoriaș și ne aducea cele necesare. Era și este lucrarea lui Dumnezeu tot ceea ce se întâmplă aici!
Nu s-a întâmplat niciodată să bat la ușă și să cer ceea ce avem nevoie pentru cantină … și eu am 23 de ani de când sunt aici.
Noi acum avem 40 de copii și vreo 45 de oameni necăjiți pe care îi ajutăm.
Tot ceea ce se întâmplă are avizul Departamentului Social al Primăriei Cumpăna. Nouă ne trebuie o hârtie de la primărie care să ateste faptul că persoana sau familia respectivă este defavorizată și merită să o ajutăm.
Copiilor le cerem în mod special să meargă la școală. Avem în gând să le cerem să aibă și rezultate, dar e destul de mult. A merge la școală asta este singura condiție pentru că vrem să prevenim abandonul școlar.
Totodată, la cantina noastră sunt bineprimiți și cei care doresc să facă pomeniri pentru familiile lor, tot pentru copii și oamenii necăjiți.
Avem nu numai cetățeni din localitate care îi pomenesc pe cei dragi, dar sunt și oameni din Agigea, din Anglia, Germania, Italia, din Spania.
Aceștia procedează cum le este mai bine, fie dânșii ne aduc alimentele după ce noi le transmitem ceea ce este nevoie, fie stabilim un meniu anume, noi avem propria bucătărie în cantină. Dacă cineva vrea să aducă alimente în regim de catering, noi nu ne supărăm.
6. Cum apreciați că s-a schimbat comunitatea din Cumpăna, arondată Parohiei dumneavoastră și cum caracterizați relația pe care o aveți cu enoriașii?
Îmi place să cred că am preluat nucleul pe care l-a constituit Părintele Jan Mihai, un preot excepțional, care avea și rădăcini aici, în localitate, și că l-am dezvoltat.
Îmi place să cred că am crescut nucleul acesta pentru că, în ultimă instanță, cu astfel de nuclee putem să lucrăm tot timpul. Sunt momente speciale – cum a fost în pandemie, cum sunt momentele Hramului, Paștele – când avem activități caritabile, când se implică mai multă lume, dar în rest avem un nucleu cu care putem să lucrăm.
Aici în parohie, cred că activi avem 8.000 de enoriași. Pe raza comunei avem patru instituții de cult – două biserici ortodoxe, o biserică penticostală și o geamie.
În ceea ce privește relația cu emoriașii, mie îmi place să cred că este o relație bună. Faptul că oamenii nu ne lasă, ne solicită, dar ne și ajută înseamnă că avem o relație bună.
Pe de altă parte, nu prea sunt zile în care să stăm degeaba. Comunitatea este mare și are multe nevoi. Și noi, creștinii ortodocși, încă ținem de Dumnezeu.
Noi nu avem zile în care să spunem că suntem liberi, noi lucrăm de luni până luni. Bineînțeles, avem și program liturgic – miercuri, vineri sâmbătă, duminică avem slujbă.
7. Cum răspund enoriașii inițiativelor pe care le aveți?
Uitați, astăzi avem zece oameni care ne ajută aici, în Curtea Bisericii. Totul benevol. Eu am fost foarte șocat când am venit acum 20 și ceva de ani, când organizația World Vision încerca să ne învețe ce înseamnă voluntariat. Părinții mei și-au făcut casa cu clacă, și ei la rândul lor au făcut clacă la alții… La noi „clacă” se numește acest ajutor comun.
Eu le-am spus la prima întâlnire celor de la World Vision că noi știm treaba asta, numai că am uitat-o, probabil, sau, pe timpul comunismului nu se încuraja foarte mult tipul acesta de activitate.
La biserică facem clacă românească. Avem ajutor din partea domnilor consilieri. Eu le spun ce avem de făcut, ne organizăm care sunt treburile pentru săptămâna în curs. De exemplu, săptămâna asta e nevoie să desfacem schela pentru că am pictat peretele de sub clopotniță, la intrarea în curtea bisericii. Lucrarea s-a făcut în trei săptămâni, cu ajutorul oamenilor.
8. În afară de această cantină mai aveți și o Asociație prin care faceți mult bine. Cum îi ajutați pe enoriași? Ce alte planuri mai aveți în pregătire pentru perioada următoare?
Avem, din 2018, și Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, unde eu sunt președinte.
Încercăm să fim de ajutor în ceea ce privește activitatea primăriei Primăria atunci când autoritatea locală are nevoie de parteneriat public-privat. Și atunci noi suntem unul dintre partenerii.
În cadrul asociației, mai avem un after school, unde avem 70 de copii pe care îi asistăm. Noi le asigurăm masa zilnică acestor copii, după un meniu stabilit de un nutriționist. Este un centru cât se poate de modern, foarte frumos, utilat și dotat corespunzător.
Aici sunt 70 de copii înscriși, însă vin în jur de 60-62, și li se asigură masa și gustarea. Ei ajung acolo la 11 și jumătate 12.00, se schimbă, mănâncă, se odihnesc – pentru că avem camere de dormit – ulterior se adună în sala de clase și își fac temele. Ulterior, la între 16.30 și 17.30 vin părinții și îi iau.
Din cei aproximativ 70 de beneficiari, 9 sunt asistați, adică sunt din familii cu probleme sociale pe care îi asistăm noi cu sprijinul bisericii noastre. Acolo există un cost, destul de mic față de ceea ce se întâmplă în astfel de centre, pentru că tot ceea ce înseamnă infrastructură este asigurată de Consiliul Local și Primăria Cumpăna. Costul este în jur la 1.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă mâncare și plata cadrelor didactice. Restul – utilitățile sunt suportate de primărie.
Asociația nu are foarte multe fonduri și atunci noi de la biserică susținem această activitate.
Totodată, Asociația a avut un proiect în cadrul căruia am construit 8 case pentru familii de romi. A existat o perioadă când existau fonduri în acest sens și atunci noi am fost parteneri în acest proiect.
Avem campanii de Paște și de Crăciun, un eveniment în cadrul căruia ajutăm 20 – 30 de familii cu alimente, cu hăinuțe și ce mai este necesar. Noi avem câteva familii pe care le cunoaștem, dar în mod constant oferim ajutorul și altora. Le cerem sprijinul și enoriașilor ca să ne indice oameni care au nevoie de ajutorul nostru.
Prin Asociație, noi ajutăm cetățeni din toată localitatea, nu numai în parohia noastră, activitatea este făcută pentru toată comuna.
În cadrul activităților desfășurate în cadrul Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva ne dorim să ajutăm familiile care sunt în nevoie.
Dacă e cazul, strângem bani, alimente, tot ceea ce trebuie.
Am avut o casă care a luat foc, ne-am implicat, am ajutat. Au fost situații în care, prin biserică ne implicăm și la nivel județean sau la nivel național. Încercăm să răspundem nevoilor oamenilor.
Cât despre planurile de viitor, noi încercăm să continuăm activitățile pe care le desfășurăm în prezent.
Am avut o perioadă când aveam și un tip de after school în care pregăteam copiii la diverse materii. Profesori voluntari de la școală veneau și îi pregăteau pe copiii aici, două ore, de trei ori pe săptămână la limba română și matematică și o perioadă scurtă de timp și la istorie.
Acum avem numai centrul after school, unde sunt cadre didactice care îi ajută pe copii să-și facă temele în cadru instituțional.
9. Cum încercați să atrageți tinerii spre viața bisericii și valorile credinței?
Să ştiţi că nouă ni se spune „biserica tinerilor”. Probabil şi din cauza faptului că noi suntem într-un cartier care a crescut şi în care sunt mai mulţi tineri.
La început, părintele Jan Mihai, a inițiat niște activități în ceea privește cateheza tinerilor, a copiilor. În acest sens a avut și cercuri de cateheză la care aceștia participau.
Cântărețul nostru, Cătălin Câmpanu, este un băiat tânăr – are 24 de ani, este membru în Ansamblul Româncuța, el ține legătura cu tinerii și ne ajută să mobilizăm cât mai mulți.
Spre exemplu, iarna aceasta încercăm să organizăm trei activități cu copiii, cu tineri: două de datini și o expoziție – sper să ne iasă, și un concert cu studenții de la Facultate de Arte de la Constanța – de Crăciun.
În luna martie, pe 29, anul acesta am avut un concert de plicesne, cu scop calitativ. Există un grup al Arhiepiscopiei Tomisului de diaconi, care ne-a ajutat și a susținut concertul. Am strâns atunci cred că în jur de vreo 114.000 de lei, dacă nu, mai bine. Se vedea pe chipul oamenilor că au fost impresionați și că le-a plăcut.
Am vrea anul ăsta să facem concertul acesta de colinde, de Crăciun, în penultima sâmbătă din Postul Crăciunului.
10. Ați întâlnit povești de viață care v-au marcat în timpul acestor acțiuni pe care le-ați derulat de-a lungul anilor? Ne puteți împărtăși una?
Fiecare poveste de viață e specială în felul ei. Sunt și povești de viață frumoase, sunt și povești de viață care nu trebuiesc ascultate sau care nu trebuiesc promovate. Vă dați seama că în atâția ani m-am întâlnit cu tot felul de situații și unele dintre ele m-au pus pe gânduri – dacă ce facem noi este bine sau dacă este de ajuns. Și lucrurile bune sunt răstălmăcite de foarte multe ori…
Sunt oameni cu situații cât se poate de speciale aici în Cumpăna, și nu doar aici, ci și la parohia cealaltă, la Horia.
Într-un fel, le-a rezolvat Dumnezeu până acum pe toate!
11. Cum reușiți să aduceți mesajul Evangheliei mai aproape de oameni, într-o lume tot mai agitată și grăbită?
Cred că cel mai important este că trebuie să fim aici în mijlocul lor. Eu sunt zilnic la biserică nu plec, n-am și altă activitate. Am fost o perioadă consilier la Arhiepiscopie. De când m-am retras, în fiecare zi, sunt aici de dimineață până când e nevoie.
Cred că acesta este lucrul cel mai important, că oamenii știu că aici Biserica este deschisă non-stop, de luni până luni, biserica se închide doar seara.
Este cel mai important lucru – ca omul să știe că dacă are nevoie, ne găsește aici. Dacă nu sunt eu, sunt doamnele care mă sună sau care dau informații despre cum pot fi găsit.
12. În ce măsură credeți că oamenii de astăzi mai răspund chemării la credință și apropierii de Dumnezeu?
Eu cred că lucrurile astea s-au întâmplat și în istorie. Unii răspund, alții nu. Altfel n-ar fi spus Dumnezeu: „ți-am pus două căi înainte: viață și blestem„.
Nu cred că înainte, oamenii erau toți credincioși sau erau la fel de practicanți. Mulți dintre ei sunt credincioși, însă fiecare înțelege credința într-un mod subiectiv, că nu avem un algoritm anume. Unii spun că ei sunt credincioși, dar se închină numai acasă. Alții spun că sunt credincioși, dar se închină la Dumnezeul lor … Lucrurile astea arată că există o carență în educația religioasă Acolo cred că e problema. Însă, în ultimă instanță lucrurile se petrec cam la fel ca acum 100, 200, 300 de ani.
Nucleul sau cei care sunt practicanti se străduiesc și vin la biserică. Eu când am venit acum 25 de ani, aveam un nucleu de consilieri care erau destul de în vârstă. Mulți dintre ei au murit, însă biserica nu s-a închis, au venit alții, tineri. N-au venit câți ar fi putut, câți mi-aș fi dorit sau câți ar fi trebuit să vină la biserică – la o comunitate așa de mare, biserica asta trebuia să fie neîncăpătoare tot timpul. Dar mă bucur că vin aceștia și că locurile acelea libere, nu rămân goale.
Domnii aceștia consilieri pe care îi avem în prezent, 11 la număr, sunt veniți de curând, de vreo șapte-opt ani. Pentru că ceilalți, bătrânii, unii au plecat, unii n-au mai putut să mai vină să ne mai ajute pentru că nu mai îi ajută picioarele… Ei ne sunt alături cu sufletul.
Orice lucru pe care noi vrem să-l realizăm, îl propun consilierilor, consemnăm într-un proces verbal pe care ulterior îl semnăm toți. Mai apoi, eu fac raport către Înalt Prea Sfintul Teodosie și îl trimit la Constanța pentru a fi aprobat. Noi nu avem voie să facem nicio cheltuială, să derulăm nicio activitate fără să cerem voie. Bineînțeles că voie ni se dă, dar și cei acolo trebuie să știe ce facem, fiecare activitate este consemnată într-un dosar al fiecărei parohii.
Totodată, noi, ca biserică, mai avem și un comitet parohial de femei, dar la care pot participa și bărbați, care de regulă are un număr dublu față de cel al bărbaților – care sunt practicante și care pot să ne ajute.
13. Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat al parohiei?
Ne dorim să fim sănătoși, să putem să ținem oamenii aproape și dacă putem să inițiem și alte activități, ar fi nemaipomenit. Deocamdată nu pot să vă spun că mi-am propus ceva și n-am făcut.
Cam tot ce ne-am propus, am reușit să rezolvăm, cu ajutorul Consiliului Local și al Primăriei și sub supravegherea Ahiepiscopiei, pentru că nu se poate altfel.
În ceea ce privește activitatea de aici, pentru anul viitor vreau să modific încălzirea în biserică pentru că noi plătim foarte mult pentru gaz. Avem o centrală pe gaz la cantină și una în biserică. Trebuie să ne dăm între 4.000 6.000 de lei pe lună, ceea e foarte mult. Sunt spații mari, biserica e mare. Anul trecut am pus panouri fotovoltaice, am primit sprijin de la o persoană, dar anul viitor vreau să pun o pompă de căldură. Costurile ar ajunge undeva la 75.000-80.000 de lei.
Primul lucru pe care vrem să îl facem, imediat după hram, este să amenajăm părculețul din fața bisericii. Vrem să facem un foișor lângă aghiazmatarul pe care îl avem.
14. Ce înseamnă, în viziunea dumneavoastră, o biserică vie? Ce rol credeți că are preotul în societatea de azi, dincolo de altar?
O biserică vie și implicată în viața comunității înseamnă o biserică plină, cu oameni la slujbă, care deschid ușa bisericii în fiecare zi, cu oameni care vin și nu te lasă să te odihnești.
Eu cred că biserica noastră este una vie și îmi place să cred că da. Și dacă nu e, poate o facem să fie și mai vie.
Dincolo de altar, în ziua de astăzi, rolul preotului este și unul social și pedagogic. Unii dintre colegii noștri sunt profesori – și eu am fost profesor de religie la parohia cealaltă timp de 9 ani. Eu sunt cadru didactic de profesie, am fost învățător prima dată.
La noi, în Cumpăna, nu există nicio activitate în care noi să nu fim implicați sau chemați de autoritatea locală.
Relația noastră, a tuturor celor cinci preoți din comună, este una foarte bună cu Primăria Cumpăna.
15. Ce mesaj aveți pentru credincioși din comunitatea dumneavoastră?
Dumnezeu este iubire. Dacă nu înțelegem că Dumnezeu este iubire și că trebuie în mod special să îmbrățișăm acest mesaj, altceva nu avem ce transmite.
Trebuie să înțelegem că avem loc sub soare cu toții, că smerenia este foarte importantă și că atâta timp cât vom reuși din ce în ce mai mulți să o practicăm, „nu o să crească iarbă pe cărările dintre casele noastre”, așa cum spuneau Sfinții Părinți.
Citește și:
