Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, anunță lansarea celui mai mare proiect rezidențial din județul Constanța: peste 800 de loturi de teren pentru viitoarele locuințe în Valea Dacilor

Administrație locală
Municipiul Medgidia a lansat un proiect imobiliar de amploare, ce pune la dispoziția viitorilor proprietari peste 800 de loturi de teren pentru construirea de locuințe, amplasate într-una dintre cele mai dinamice zone de dezvoltare din județ, în localitatea Valea Dacilor.
Obiectivul proiectului nu este simpla valorificare a unor terenuri, ci construirea unei comunități moderne, funcționale și atractive, care să devină un model de dezvoltare urbană în Dobrogea, anunță primarul Valentin Vrabie.
Cele 800 de loturi de teren reprezintă modalitatea prin care se creează o nouă zonă de locuire, gândită pe termen lung, cu infrastructură, utilități și facilități care să susțină viața de zi cu zi a oamenilor.
„În esență, nu vorbim despre un proiect imobiliar, ci despre comunitate, necesară tuturor celor care își doresc să rămână aproape de familie, de rădăcini și să își clădească un trai stabil aici, acasă. Un proiect pentru viitorul Medgidiei, în care sute de familii își vor construi nu doar case, ci o viață întreagă”, a transmis primarul Valentin Vrabie.

Ce beneficii are proiectul imobiliar:
- 800 de loturi de teren disponibile, pregătite pentru construirea unei locuințe individuale;
- Suprafață minimă de 500 mp pentru fiecare lot, oferind spațiul necesar unei case confortabile, grădinii, anexelor și locurilor de parcare;
- Posibilitatea de a achiziționa unul sau mai multe loturi, cu plata integrală sau în rate;
- Acces rapid la autostradă (5 minute), facilitând deplasarea către municipiul Constanța, București și celelalte localități din județ;
- Acces facil la instituții publice (spital, unități de învățământ), centre comerciale;
- Teren amplasat într-o zonă fără risc de inundații sau viituri, oferind siguranță și stabilitate pentru investiția dumneavoastră;
- Peste 15 proiecte de case puse la dispoziție gratuit, pentru a simplifica și accelera procesul de construire, cetățenilor care achiziționează lotul/loturile până la sfârșitul anului 2026;
- Posibilitatea achitării terenului până în luna decembrie, oferind flexibilitate financiară și accesibilitate pentru cât mai multe familii;
- Lucrările privind utilitățile până la limita proprietății (apă, canalizare, energie electrică, gaze, internet) vor fi asigurate de către U.A.T. Municipiul Medgidia, fără costuri pentru beneficiari, astfel încât viitorii proprietari să poată avea condiții de trai la standarde europene și confortul dorit;
Investiție pentru viitor
Achiziționarea unui lot în cadrul acestui proiect reprezintă nu doar posibilitatea construirii unei locuințe, ci și o investiție într-o zonă cu un potențial ridicat de dezvoltare, transmite primarul municipiului Medgidia. Creșterea continuă a interesului pentru această regiune face ca valoarea proprietăților să aibă perspective favorabile pe termen lung.
Noua zonă rezidențială este proiectată pentru a răspunde cerințelor unei comunități moderne, oferind condiții optime pentru construirea unei locuințe într-un mediu sigur, accesibil și aflat în continuă dezvoltare.
Persoanele interesate sunt invitate să consulte documentația aferentă procedurii de vânzare și condițiile de participare, care vor fi făcute publice pe site-ul www.primaria-medgidia.ro, prin anunțurile oficiale ale Primăriei, dar și prin afișare la sediile din str. Decebal, nr. 35 și str. Republicii nr. 36 B (sediul DGDPP).
„Vă așteptăm să deveniți parte din comunitatea Municipiului Medgidia, o comunitate construită pe dezvoltare, siguranță și investiții pentru generațiile viitoare„, a transmis, în mesajul de final, primarul Valentin Vrabie.







