Prefectul Constanței PIERDE procesul cu o firmă privată din Năvodari. La mijlocul litigiului, autorizația unui bloc cu 4 etaje, din Mamaia Nord

Constanța Imobiliară
Prefectul Constanței a pierdut, în primă instanță, procesul deschis pentru anularea unei autorizații de construire în Mamaia Nord, pentru un bloc cu patru etaje, document eliberat de Primăria Năvodari la cererea unei companii private din oraș.
În minuta hotărârii luate de judecătorii de la Tribunalul Constanța, Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, se precizează că acțiunea deschisă de prefect pentru anularea autorizației blocului din Mamaia Nord a fost respinsă de completul de judecată ca fiind lipsită de interesul cerut de lege.
Hotărârea Tribunalului a fost luată în procesul deschis de Prefectul Județului Constanța în contradictoriu cu Primarul Orașului Năvodari, cu societatea privată Construct GNS Sam SRL și cu Inspectoratul Județean în Construcții Constanța prin Inspectoratul de Stat în Construcții.
Decizia judecătorilor de la Tribunal mai poate fi atacată în recurs, într-un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii motivate a instanței.
În cazul în care se va declara recurs, dosarul vizând investiția din Mamaia Nord va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va lua decizia definitivă.
Dosar deschis în august 2024 pentru anularea autorizației de construire a imobilului din Mamaia Nord
Discuțiile se poartă în dosarul cu indicativul 5205/118/2024, cauză deschisă la începutul lunii august 2024 de prefectul județului, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, în contradictoriu, așa cum precizam anterior, cu Primarul Orașului Năvodari, Construct GNS Sam SRL și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța prin Inspectoratul de Stat în Construcții.
Obiectul dosarului este reprezentat de o acțiune a prefectului – o tutelă administrativă pentru anularea unui act administrativ eliberat de Primăria Năvodari, în speță fiind vorba despre Autorizația de construire nr. 552 din 15 noiembrie 2021.
La finalul procesului, după deliberări, judecătorii au decis că se impune respingerea acțiunii intentate de prefect pentru anularea autorizației imobilului din Mamaia Nord, ca lipsită de interes.
Iată minuta Hotărârii 562/2025 a Tribunalului Constanța:
„Admite excepţia lipsei de interes şi respinge ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Constanţa în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Năvodari şi Construct GNS SAM SRL.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată astăzi, 24.04.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“

Acum, rămâne de văzut dacă în cauză prefectul județului va declara recurs împotriva hotărârii luate în primă instanță de Tribunalul Constanța.
Autorizația eliberată de Primăria Năvodari pentru investiția din Mamaia Nord
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Autorizația de construire nr. 552 din 15 noiembrie 2021 a fost eliberată de Primăria Năvodari la cererea Construct GNS Sam SRL.
Prin documentul contestat de prefect a fost autorizată construirea unui imobil de locuințe cu regim de înălțime P+4E+spații tehnice în Mamaia Nord, pe strada T10, FN.
Imobilul urmează să aibă 18 apartamente cu o cameră.

Cifrele Construct GNS Sam SRL, investitorul din Mamaia Nord
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată la data de 11 mai 2025, Construct GNS Sam SRL a fost înființată în 2017, are sediul social în Năvodari, pe strada Frunzelor, nr. 19 și se ocupă în principal de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Asociați figurează Ionel Baraoana și Florin Chetraru (al cărui nume se leagă și de Eduvines SRL), cei doi figurând și ca administratori ai societății, potrivit sursei citate.
În 2023, Construct GNS Sam a declarat doi angajați, pierderi 185.078 de lei, datorii 9.487.583 de lei și cifra de afaceri zero.

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







