Bacalaureat 2026! Azi vor fi afișate rezultatele. Unde se depun contestațiile

Învățământ
Emoții printre candidații s-au înscris în vederea susținerii examenului național de bacalaureat 2026 (a doua sesiune)!
Azi, 18 august 2026, vor fi afișate primele rezultate.
Ulterior primei afișări, candidații pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat, și pot formula contestații (marți, 18 august, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 19 și 20 august).
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor.
În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.
De asemenea, vizualizarea lucrărilor are caracter strict informativ și nu implică recorectarea acestora.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
În momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, candidații minori trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Rezultatele finale vor fi comunicate luni, 24 august.
Indiferent de etapă, comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților.
Aceste coduri sunt distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Rezultatele sunt afișate atât pe pagina rezervată examenului, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare, fiind păstrate online pentru o perioadă de doi ani.
Sursa foto: freepik.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







