za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Învățământ » Director numit ”abuziv” la Școala din Dumbrăveni?! Ce spun cadrele didactice din instituția de învățământ

Director numit ”abuziv” la Școala din Dumbrăveni?! Ce spun cadrele didactice din instituția de învățământ

Director numit ”abuziv” la Școala din Dumbrăveni?! Ce spun cadrele didactice din instituția de învățământ

Învățământ

10.09.2021

De către Pintilie Claudia

Colectivul cadrelor didactice din cadrul școlii din comuna Dumbrăveni a transmis către președintele României, Klaus Iohannis, dar și către inspectorul șef al ISJ Constanța, Sorin Mihai, o scrisoare deschisă prin care reclamă modul în care a fost făcută detașarea noului director al instituției de învățământ. Acesta și-a început activitatea pe 1 septembrie.

„Din punctul meu de vedere este o problemă falsă”, spune Sorin Mihai, inspectorul șef al ISJ Constanța care ne-a explicat modalitatea de desemnare a acestui director nou în fruntea instituției, evidențiind faptul că procedura s-a realizat în conformitate cu normele legale.

„Noi am avut o procedură în acest sens, cine și-a dorit să fie director a putut depune documentația. Doamna directoare care a fost până atunci nu întrunea elementele care să o califice pentru această funcție pentru că nu este titulară în învățământ, un criteriu obligatoriu în acest demers. Anul acesta s-a verificat cu atenție și s-a constatat că dumneaei nu îndeplinea acest criteriu. Am solicitat către unitatea de învățământ că directorul trebuie să fie un titular, dar nu există un titular acolo. Noi am făcut un efort considerabil să găsim pe cineva să meargă în Dumbrăveni. Avem o situație similară la Grădina”.

Inspectorul șef al ISJ Constanța a avansat chiar ideea ca însuși colectivul de cadre didactice să găsească un director pe placul lor și care să respecte toate criteriile legale pe care trebuie să le aibă o persoană în această funcție:

„Dacă dumnealor nu vor să aibă un director pe care l-am identificat cu greu, este în regulă, dar să găsească un titular care să poată să ocupe funcția de director, dar vor avea o problemă la început de an școlar, cum debutează anul și cine semnează ștatele de plată”, a spus Sorin Mihai.

Fostul director al școlii din localitate, Oana Mancaș, ne-a declarat că atât domnia sa, cât și colectivul de cadre didactice nu au o problemă cu persoana noului director, Vasile Florin, ci cu faptul că acesta nu predă în instituția al cărei director este și nu cunoaște problemele comunității din care fac parte elevii: „Dânsul este învățător la General Scărișoveanu (comuna Amzacea). Eu am promovat concursul de titular în această vară și am promovat cu nota 8.30, dar nu am cum să mă titularizez pentru că la nivelul școlii nu avem norme”.

La rândul său, primarul din Dumbrăveni spune că susține demersul cadrelor didactice. „Nu mi se pare normal ca acest nou director să nu aibă ore la noi în școală și nici să vină doar două ore pe săptămână, așa cum ne-a spus și apoi eu, ca primărie, să îi decontez transportul. Nu îi decontez nimic. Ce probleme poți să rezolvi și ce poți să faci în două ore pe săptămână?! Cu fosta conducere a școlii am avut o relație instituțională foarte bună, noi, ca primărie i-am ajutat cu tot ceea ce a fost necesar și ce am putut”, ne-a spus primarul comunei Dumbrăveni, Stelian Clinciu.

În cadrul unității de învățământ, în anul școlar trecut frecventau cursurile 65 de copii. Populația comunei este de doar 570 de persoane.

Redăm, în cele ce urmează scrisoarea deschisă transmisă de colectivul de cadre didactice: 

„Scrisoare deschisă

Domnului Președinte al României, Klaus Iohannis,

Domnului Ministru al Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu,

Stimați domni,

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr.1 Dumbrăveni, județul Constanța, vă scriu această epistolă publică din dorința de a vă informa asupra unei situații inacceptabile în care se află instituția noastră și cu speranța unei intervenții prompte și eficiente din partea dumneavoastră, care să readucă la normalitate climatul educativ în care ne desfășurăm activitatea, în beneficiul elevilor cărora ne dedicăm toate energiile.

Reprezentăm o instituție școlară recunoscută în județ pentru numeroasele activități școlare și extrașcolare desfășurate, pentru implicarea fizică și sufletească a tuturor cadrelor didactice în viața elevilor noștri care provin dintr-un mediu defavorizat, pentru a-i ajuta să progreseze și să devină Oameni.

Motivul acestei epistole este următorul: începând cu data de 01.09.2021, prin decizie a Inspectorului Școlar General Constanța, a fost detașat în interesul învățământului pe post de director, un cadru didactic din afara școlii noastre pe care îl considerăm nepotrivit pentru această funcție. Numirea a fost făcută în baza unei proceduri a inspectoratului pe care o considerăm nedemocratică, dacă nu chiar abuzivă, atât timp cât ea nu presupune nici măcar o minimă consultare a Consiliului Profesoral, a părinților, a elevilor, a reprezentanților comunității locale.

Prezentăm mai jos câteva date oficiale care reflectă munca noastră și rezultatele elevilor noștri de-a lungul timpului, sub conducerea fostei doamne director a școlii:

– Creșterea promovabilității elevilor de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională și admiterea la licee din municipiu

– Scăderea abandonului școlar

– Consilierea psihologică a elevilor prin intermediul organizațiilor de voluntariat

– Participarea elevilor la activități de ecologizare, de realizare a propriei grădinițe și livezi în curtea școlii cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului

– Cursuri de limba chineză și de informatică desfășurate în școală

– Primirea titlului de INSTITUȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT A ANULUI 2020 din partea Organizației ADAPTO YOUTH

– Participarea la proiectul „Prima dată la mare” organizat de Asociația Împreună pentru Viitor Constanța

– Creșterea procentului de profesori calificați în unitatea școlară.

În ceea ce privește pregătirea și perfecționarea profesională a cadrelor didactice, vă aducem în atenție următoarele aspecte: suntem un colectiv de profesori cu drag de elevi și, în aceeași măsură, preocupați de evoluția în carieră: unii dintre noi au gradul definitiv, alții în curs de obținere a gradului didactic II. De asemenea, cu toții am obținut note peste 7 la examenul de titularizare și am ales să predăm în această școală dezavantajată, pentru a oferi o șansă la educație elevilor din mediul rural.

Suntem deschiși pentru orice provocare, formarea continuă este o constantă: în perioada școlii online am participat la numeroase cursuri de formare pentru a face față situațiilor aduse de pandemia SARS-COV2. De asemenea, am reușit ca în luna decembrie 2020 absolut toți elevii școlii să aibă dispozitive electronice și conexiune la internet pentru a putea participa la orele de curs online.

În privința bazei materiale, menționăm faptul că aceasta a fost îmbunătățită semnificativ în ultimii ani. Școala a primit sprijin și numeroase donații de laptopuri, tablete, precum și o tablă interactivă.

În plus, suntem susținuți de întreaga comunitate locală, ne simțim protejați de dragostea elevilor și de atașamentul părinților. Privim cu mândrie spre trecut și cu încredere spre viitor.

De asemenea, în ciuda regimului de organizare al orelor de curs în cadrul școlii noastre – DUBLU SIMULTAN – am reușit să aducem elevii la nivelul celor care studiază în mod normal, într-o singură clasă.

Credem așadar că noi, „familia Dumbrăveni” (elevi, părinți, profesori), merităm respectul instituțiilor care ne coordonează.

Vă adresăm câteva întrebări la care vă invităm să reflectați, pentru a lua o decizie rapidă și în spiritul educației moderne pe care ne-o dorim toți:

  • Este „în interesul învățământului” ca o procedură să permită inspectorului școlar general să numească un director fără să consulte în prealabil pe nimeni din școală?
  • Este „în interesul învățământului” ca fostei doamne director a școlii din ultimii 2 ani să i se respingă dosarul de detașare in funcția de director, doar pentru motivul invocat că nu este titular? În ciuda faptului că în cadrul școlii noastre nu există posturi titularizabile din cauza numărului redus de norme? În ciuda progresului observat la nivelul comunității și al școlii în ultimii 2 ani?
  • Este „în interesul învățământului” să fie numit un director împotriva dorinței colectivului pe care îl va conduce, chiar fără a avea minime calități manageriale, nefiind cadru didactic în școală, necunoscând elevii, comunitatea și problemele lor? Este firesc ca acest domn director numit să profeseze ca învățător într-o altă școală din județ, nefiind prezent fizic și zilnic în cadrul școlii pe care o conduce?
  • Este „în interesul învățământului” să fie numit un director care nu are sprijinul primarului localității, cu care, inevitabil, trebuie să colaboreze în beneficiul elevilor?
  • Este „în interesul învățământului” ca o școală să funcționeze condusă de un director fără acordul Consiliului de Administrație?
  • Este „în interesul învățământului” ca, în perioada stabilirii orarului, programului școlar, a organizării începutului de an, în atmosfera delicată declanșată de pandemie, școala să fie condusă de cineva fără legitimitate, fără autoritate, fără încrederea colegilor? Își poate el asuma siguranța elevilor în școală?
  • Este ”în interesul învățământului” ca Inspectoratul Școlar Județean Constanța să cauționeze o persoană împotriva unui întreg corp profesoral? Este moral? Este în spiritul unei educații europene? Este în interesul elevilor noștri această situație conflictuală de la început de an școlar?

Așteptăm încrezători poziția dumneavoastră, mai ales din perspectiva declarațiilor domnului ministru Cîmpeanu privind dreptul cadrelor didactice de a avea un rol în desemnarea directorului unității școlare, precum și privind principiul continuității în funcțiile de conducere.

Cu stimă,

Colectivul cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Nr.1 Dumbrăveni, Constanța”

Etichete:

  • Constanța
  • ISJ Constanta
  • Sorin Mihai
  • Școala Gimnazial[ Nr.1 Dumbrăveni
Articole similare

Învățământ

Bacalaureat 2026: Măsuri SPECIALE pe caniculă, în centrele unde se susține examenul 28.06.2026

Ministerul Educației a transmis instrucțiuni către toate inspectoratele școlare pentru organizarea în siguranță a examenului național de Bacalaureat 2026, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate. Ministerul Educției cere măsuri speciale în centrele de examen, de la asigurarea apei potabile și a …

Învățământ

FOTO Viceprimarul Constanței, Adriana Arghirescu, întâlnire de suflet la 50 de ani de la terminarea liceului: În această sală nu eram directori, po... 27.06.2026

Adriana Arghirescu, viceprimarul Constanței, a participat astăzi, 27 iunie 2026, la o reuniune de suflet, reîntâlnindu-și colegii de liceu la împlinirea a 50 de ani de la absolvirea Liceului Real-Umanist Nr. 1 Mangalia, în prezent Liceul Teoretic Callatis. „Indiferent de titlurile …

Învățământ

Elev al Colegiului de Arte Regina Maria, participant la cea de-a III-a ediție a Școlii de Vară PerformArt 26.06.2026

Proiectul PerformArt, ajuns la cea de-a treia ediție, este o inițiativă a Universității Naționale de Muzică din București, în parteneriat cu licee vocaționale, de specialitate, din România. Programul susține motivația, performanța și dezvoltarea tinerilor muzicieni, facilitând accesul acestora către învățământul …

De la același autor

Social

FOTO VIDEO Radu Medeleanu a deschis în Fântânele o sală de kickboxing la standarde europene: copiii din comună se antrenează gratuit cu sprijinul P... 18.06.2026

Comuna Fântânele are, de câteva zile, una dintre cele mai moderne săli dedicate sporturilor de contact din județul Constanța, la standarde europene. Investiția îi aparține sportivului și antrenorului Radu Medeleanu, locuitor al comunei, care a construit de la zero, exclusiv …

Tinerii excepționali ai Constanței

INTERVIU Tinerii excepționali ai Constanței: Strâmbeanu Patricia Ștefania, balerina care își transformă visurile în pași de dans 17.06.2026

Astăzi o cunoaștem pe Strâmbeanu Patricia Ștefania, sau, așa cum îi spun cu drag familia și prietenii, Paty. La doar 11 ani, fiind elevă în clasa a IV-a B la Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hasdeu” din Constanța și cea …

Tinerii excepționali ai Constanței

Tinerii excepționali ai Constanței: Andreea Pavel, olimpica ce a învățat să transforme eșecul în succes: Adevărata performanță înseamnă să nu renunți! 07.06.2026

Trei calificări la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Biologie, o medalie de bronz la concursul „Medici de mâine”, sute de ore de voluntariat și experiențe de leadership în proiecte educaționale și culturale. Acesta este doar o parte din parcursul …

Ultimele Știri
A fost emis RO-Alert! Un minor de 7 ani a dispărut de lângă tatăl său, în Mamaia Nord

Știrile zilei

A fost emis RO-Alert! Un minor de 7 ani a dispărut de lângă tatăl său, în Mamaia Nord 28.06.2026
David Popovici a câștigat aurul și în finala de 200 de metri liber de la Trofeul Sette Colli

Știrile zilei

David Popovici a câștigat aurul și în finala de 200 de metri liber de la Trofeul Sette Colli 28.06.2026
5 mașini s-au ciocnit pe Autostrada A2, în zona Cernavodă, pe sensul către București

Știrile zilei

5 mașini s-au ciocnit pe Autostrada A2, în zona Cernavodă, pe sensul către București 28.06.2026
Motorina s-ar putea scumpi după 1 iulie. Guvernul interimar nu poate prelungi măsurile

Economie

Motorina s-ar putea scumpi după 1 iulie. Guvernul interimar nu poate prelungi măsurile 28.06.2026
L-ați văzut? Un bărbat din Peștera a plecat din spitalul din Medgidia

Știrile zilei

L-ați văzut? Un bărbat din Peștera a plecat din spitalul din Medgidia 28.06.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.