Două eleve de la Liceul Tehnologic Topraisar, premiate la Olimpiada Națională de Tehnologii – Protecția Mediului

Învățământ
Performanță deosebită pentru învățământul tehnologic din județul Constanța: două eleve de la Liceul Tehnologic Topraisar au urcat pe podiumul Olimpiadei Naționale la Disciplinelor din Aria Curriculară Tehnologii, domeniul Protecția Mediului, desfășurată în perioada 23–27 aprilie 2025, în județul Caraș-Severin.
Competiția a reunit elevi din aproape toate județele țării, fiecare reprezentând cu mândrie liceele din domeniul tehnologic, axat pe protecția mediului. În această competiție strânsă, elevele din clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic Topraisar au reușit să se remarce prin rezultate excelente.

Eleva Alecxia Ofelia Petcu a obținut premiul I, fiind recompensată cu 1.000 de lei, iar colega sa Maria-Alexandra Stanciu a primit o mențiune și 300 de lei. Premiile au fost acordate de Ministerul Educației.
„Ambele eleve sunt premiante, învață bine, sunt muncitoare și talentate. Petcu Alecxia a participat și la Olimpiada de matematică pentru liceele tehnologice «Adolf Haimovici», unde s-a clasat pe locul al II-lea pe județul Constanța“, a declarat, pentru Ziarul Amprenta, profesoara Elena Simona Graure, una dintre cadrele didactice care le-au pregătit pe cele două eleve.
Pregătirea elevelor a fost realizată de prof. Elena Simona Graure (inginer chimist) și prof. Crișan Mihaela Irina (ecolog), specialiste care predau discipline de profil în domeniul protecției mediului la liceul din Topraisar.

Această reușită confirmă valoarea și potențialul învățământului tehnologic, dar și importanța unei educații aplicate, ancorate în realitățile și provocările de mediu actuale.
Sursă foto: Liceul Tehnologic Topraisar
Citește și:







