FOTO Elevii Colegiului Național Militar Alexandru Ioan Cuza se pregătesc pentru defilarea de 1 Decembrie cu mândrie și devotament
Învățământ
De mai mult de o săptămână, 15 elevi militari se pregătesc intens pentru defilarea de 1 Decembrie printr-un program riguros de antrenamente desfășurate atât în cazarma de la Chitila, cât și în poligonul de la Ghencea. Sub îndrumarea atentă a aspirantului Sorina Antoche, aceștia exersează pașii de defilare și sincronizarea perfectă a mișcărilor, esențiale pentru a reflecta disciplina și pregătirea de înalt nivel.
Împreună cu elevi și studenți militari din alte instituții de învățământ militar, dar și alături de cadre militare din diferite unități ale Armatei României, tinerii cadeți de la Colegiul Național Militar „ Alexandru Ioan Cuza” vor defila cu mândrie, demonstrând astfel pregătirea lor de excepție, dăruirea și devotamentul față de țară. Parada este nu doar o oportunitate de a sărbători România, ci și un moment important în formarea lor ca viitori ofițeri ai Armatei României, care vor purta cu onoare drapelul țării în toate misiunile ce vor urma.
Pentru elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, participarea la Parada Militară de 1 Decembrie reprezintă mult mai mult decât o simplă activitate. Este o onoare și o responsabilitate care îi face să simtă mândria de a fi parte dintr-un moment istoric ce onorează eroii națiunii și valorile românești.
Elev caporal Manoliu Teodora ne împărtășește emoțiile ei. „Fiecare pas, fiecare mișcare repetată cu precizie și pasiune reprezintă nu doar un omagiu adus eroilor neamului, ci și un angajament al tinerei generații față de valorile militare și identitatea românească. Ne mândrim să fim parte din acest moment istoric, alături de toți cei care slujesc patria cu onoare și curaj. De Ziua Națională a României, vă invităm să ne susțineți și să celebrăm împreună mândria de a fi români!”, a declarat aceasta.
Elev caporal Nicu Ștefan reflectează asupra evoluției sale, afirmând că: „În primul an la colegiu, îmi era greu să îmi coordonez mișcările, dar acum, la al treilea an, defilarea a devenit o activitate plăcută, care mă pregătește pentru acest moment grandios. Gândul că părinții și bunicii mei mă vor aplauda cu mândrie mă emoționează profund. Îmi doresc să le ofer acest prilej de a fi mândri de mine.”
Elev caporal Teodor Lăzăroaie adaugă: „Participarea mea la festivitatea de 1 Decembrie este un moment care îmi umple sufletul de mândrie și recunoștință. Este o onoare imensă să reprezint Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” într-o zi atât de importantă pentru noi, ca popor. Acest moment nu este doar despre mine, ci despre toți cei care visează la o Românie mai bună și mai unită. Mă simt mândru și recunoscător că pot să aduc un omagiu țării mele alături de colegii mei și de toți cei care simt românește.”
Elev caporal Mario Pîrvu ne vorbește despre emoția și responsabilitatea acestei zile: „Participarea noastră la defilarea de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, reprezintă o experiență încărcată de emoție și responsabilitate. Fiecare repetiție este un pas înainte spre perfecțiune, iar efortul și determinarea noastră reflectă respectul profund pentru țară și istoria ei. Cu fiecare sincronizare și fiecare pas aliniat, simțim mândria de a fi parte din acest moment grandios, pregătindu-ne să onorăm România și valorile pe care le reprezintă. ”
Pentru elevul caporal Darius Pais, participarea la defilare este o lecție de disciplină și camaraderie: „Fiecare antrenament ne-a apropiat mai mult de perfecțiunea pe care o dorim pentru această zi importantă. Pe 1 Decembrie, voi defila cu sufletul plin de emoție și mândrie, știind că reprezint nu doar școala noastră, ci și generația tânără care își iubește țara.”
Elev caporal Marin Dragoș subliniază semnificația profundă a uniformei: „În spatele fiecărei uniforme stă munca neobosită, sacrificiul și dedicarea pentru o cauză mai mare decât noi. A fi parte din armată înseamnă să îmbrățișezi disciplina, să îți asumi responsabilitatea și să lupți pentru valorile care definesc o națiune. Este despre curaj, perseverență și credința că munca ta construiește un viitor mai sigur pentru cei de acasă.”
Aspirant Antoche Sorina-Mihaela, comandant al detașamentului de elevi de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, își împărtășește gândurile cu ocazia pregătirilor pentru defilarea de 1 Decembrie: „Am onoarea să vă salut! În acest an, sărbătoresc Ziua Națională a României la București, alături de camarazii mei din Armata României. Parada militară de Ziua Națională este o adevărată lecție de istorie vie, ce amintește tuturor despre sacrificiile făcute pentru ca România să fie astăzi liberă și unită. Este un eveniment care nu doar că celebrează trecutul, dar inspiră și speranța unui viitor mai bun, sub semnul unității și al demnității naționale. Cu o deosebită emoție și mândrie, port tricolorul în suflet, întotdeauna, oriunde m-aș afla.”
Pe măsură ce Ziua Națională se apropie, elevii Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” își continuă antrenamentele cu dedicație, știind că fiecare repetiție îi aduce mai aproape de idealul de a reprezenta cu demnitate România în fața lumii. În spatele fiecărui pas perfect aliniat, stă munca, sacrificiul și visul unui viitor mai bun pentru toți românii. Pentru acești tineri, drumul spre glorie începe cu disciplină, dar și cu o iubire profundă pentru țară, iar 1 Decembrie va fi momentul în care vor arăta întregii națiuni ce înseamnă să fii cu adevărat mândru de România.
„Dacă vrei și tu să fii ca ei, contactează personalul biroului Informare-recrutare (BIR) din cadrul centrului militar județean de care aparțineți. Personalul BIR oferă consiliere și îndrumare pe tot parcursul procesului de recrutare și admitere. Pentru datele de contact ale centrelor militare județene, accesați link-ul https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/„, au transmis reprezentanții Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.