Liceul Traian din Constanța implementează o platformă digitală inovatoare prin proiectul Boost2

Învățământ
Liceul Traian din Constanța face un pas important spre digitalizarea educației, prin implicarea activă în proiectul european Erasmus+ Boost21.
Un învățământ modern, centrat pe dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor, presupune deschidere către inițiative internaționale și folosirea unor instrumente inovatoare de predare și învățare.
Joi, 12 iunie 2025, în cadrul instituției a avut loc workshopul de implementare a unei platforme digitale inovatoare, bazate pe principiile gamificării – adică învățarea prin joc. Activitatea face parte din proiectul „Boost the 21st Century Skills among School Students to Meet the Rapid Changes by Implementing the Innovative Approaches and Tools” – Boost21 (2023-1-ES01-KA220-SCH-000164998).

Liceul Traian din Constanța
Platforma Boost21 promovează un model de învățare interactiv, autonom și eficient, menit să dezvolte la elevi gândirea critică și creativă, comunicarea, colaborarea, capacitatea de adaptare și lucrul în echipă – competențe esențiale în secolul XXI. Prin jocuri educaționale, chestionare și activități exploratorii, elevii sunt stimulați să învețe cu plăcere și implicare.
Această abordare inovatoare demonstrează că educația poate fi nu doar riguroasă, ci și atractivă și dinamică, adaptată nevoilor și specificului tinerei generații.
Un parteneriat european solid
Proiectul Boost21 se desfășoară în perioada noiembrie 2023 – octombrie 2025 și este coordonat de ENDAZE British International School S.L. din Madrid, Spania. Liceul Teoretic Traian din Constanța este partener în acest consorțiu educațional european, alături de instituții prestigioase din Norvegia (FURIM Institutt, Oslo), Polonia (Mobile Adventure S.P. ZO.O, Varșovia) și Grecia (Pabepistimio Ioannion, Ioannina).
Prin participarea la proiectul Boost21, elevii și profesorii Liceului Teoretic Traian nu doar că au acces la resurse educaționale moderne, dar se integrează într-o rețea europeană a inovației în educație. Astfel de proiecte contribuie la dezvoltarea unei școli deschise, dinamice și orientate spre viitor, în care competențele digitale și de viață se formează într-un mod relevant și motivant.
Citește și:







