Palatul Copiilor, vizat de un dosar de executare silită, care s-a lăsat cu demisia conducerii. Ce hotărâre se așteaptă acum de la Judecătoria Constanța
Învățământ
Palatul Copiilor, vizat de un dosar de executare silită, așteaptă astăzi, 12 decembrie 2024, hotărârea Judecătoriei Constanța în procesul în care s-a solicitat validarea popririi conturilor instituției.
Cazul este cu atât mai important cu cât executarea silită a instituției s-a lăsat cu demisia prof. Roxana Mitan, directorul instituției.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, după expirarea perioadei de preaviz, conducerea instituției de învățământ a fost preluată de prof. Eugen Albu.
ISJ a anunțat ridicarea popririi la Palatul Copiilor
Dosarul vizând validarea popririi conturilor fusese înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 28 august 2024, iar discuțiile propriu-zise s-au purtat pe 27 noiembrie 2024, când instanța a amânat pronunțarea la data de 12 decembrie 2024.
Pe de altă parte, așa cum precizam în edițiile anterioare, între timp, a fost ridicată poprirea pe contul deținut de Palatul Copiilor Constanța, instituită de executorul judecătoresc la cererea societății private care a început executarea silită.
Mai exact, prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a declarat pentru Ziarul Amprenta, cu o ocazie anterioară, că la data de 19 noiembrie 2024, în urma discuțiilor purtate cu executorul judecătoresc și după ce s-a constatat achitarea sumelor, s-a ridicat poprirea de pe contul instituției.
În acest context, rămâne de văzut care va fi decizia de astăzi a Judecătoriei Constanța.
În proces, este vorba despre solicitarea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Stoica Constantin Adrian de validare a propririi în dosarul execuțional 245/S/2024, la cererea creditorului Alt Trend MG SRL, printre asociații căreia se regăsește și nepotul fostului șef al SIE Ioan Talpeș, George Giuliano Talpeș.
Dosarul are indicativul 24614/212/2024 și hotărârea pe care o vor lua judecătorii va putea fi ulterior atacată la Tribunalul Constanța.
Alt Trend MG SRL, creditorul
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 11 decembrie 2024, Alt Trend MG SRL a fost înființată în anul 2004, are sediul social în Constanța, pe strada Institutor Titorian, nr. 11 și se ocupă în principal de activități ale bazelor sportive.
Asociați figurează George Giuliano Talpeș (n.r. nepotul fostului șef SIE Ioan Talpeș) și Mihaela Laura Prusu, administratorii fiind cei doi, alături de Titu Prusu.
În 2023, Alt Trend MG SRL a declarat șase angajați, profit 404.075 de lei, datorii 355.500 de lei și cifra de afaceri 1.530.984 de lei.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Eugen Albu este noul director al Palatului Copiilor Constanța