Universitatea Ovidius din Constanța organizează workshop internațional despre securitatea în zona Mării Negre
Învățământ
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 28 – 29 noiembrie 2024, un workshop internațional cu titlul „Secure Black Sea”, în cadrul proiectului „Cercetare și inovare pentru dezvoltare regională durabilă la Universitatea Ovidius din Constanța – CENDURO”.
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, în Sala Senatului, din campusul universitar, Corp A, (Aleea Universității, nr.1).
Potrivit organizatorilor, în cadrul manifestării vor fi susținute prelegeri pe teme ce vizează provocările și soluțiile propuse cu privire la securitatea în zona Mării Negre, care vor fi urmate de dezbateri, ce vor avea loc în a doua zi a evenimentului.
„Manifestarea își propune să fie un atelier de lucru exploratoriu internațional pentru pregătirea unor proiecte de cercetare transfrontalieră în domeniul securității la Marea Neagră. La atelier vor participa specialiști din cadrul UOC și invitați relevanți, reprezentanți ai unor instituții de învățământ superior și cercetare din statele vecine, interesate de rezolvarea, pe cale pașnică, a conflictelor din zonă”, precizează conf. univ. dr. Loredana Hanzu-Pazara, directorul proiectului.
Proiectul „Cercetare și inovare pentru dezvoltare regională durabilă la Universitatea Ovidius din Constanța – CENDURO”, cod CNFIS-FDI-2024-F-0579, în valoare de 425.000 de lei, este finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, din bugetul Ministerului Educației.